"Copilul meu îl ia mereu pe «nu» în brațe!"

Specialiștii susțin că această atitudine nu este neapărat una de obrăznicie, ci o primă formă de manifestare a independenței copilului.

Se întâmplă tuturor părinților să fie puși în situația ca micuții lor să ceară diverse lucruri, apoi să nu le mai vrea sau să îl ia pe "nu" în brațe ori de câte ori primesc… ordine de la cei mari.
"Nu am prea multă experiență de mamă și s-ar putea ca din cauza asta să fiu speriată de felul cum se poartă copilul meu, care abia a împlinit trei ani. De ceva timp, am observat că orice i-aș spune să facă, orice i-aș da să mănânce, oriunde l-aș trimite, primul cuvânt care-i iese din guriță este nu. Pe urmă îmi cere câte ceva, apoi nu mai vrea lucrul acela și tot așa. După ce încep să mă rog de el, încet-încet cedează. M-am gândit să-l întreb pe psihologul dumneavoastră dacă e cazul să mă îngrijorez de pe acum. Mama mi-a spus că trebuie să bat fierul cât este cald, întrucât copiii din ziua de azi nu vor să dea socoteală la nimeni de mici și chestii din astea. În speranța că nu v-am necăjit prea mult, vă mulțumesc și vă doresc numai bine!" – Alejandra Doc, 27 ani, din Constanța.

Primele reacții negative apar în jurul vârstei de un an și jumătate
Psihologul Speranța Băcana înțelege că unii părinți au dificultăți să dea piept cu negativismul copiilor, cu atât mai mult cu cât ei au vârste fragede. Datoria lor este însă aceea de a rămâne calmi și de a căuta formule care să-l calmeze pe copil și să-l determine să renunțe la opoziționism. Specialista ne-a explicat că formele de așa-zisă independență apar devreme, în jurul vârstei de un an și jumătate și durează până la trei-patru ani. După perioada lui "nu" trebuie să fiți pregătită pentru a face față alteia, mult mai… agresive, a "de ce?-ului".

Implicațiile repetatelor refuzuri
Nu este cazul să vă faceți probleme, din cauză că așa-zisa încăpățânare a copilului nu este, nici pe departe, un semn că începe să devină obraznic, întrucât este un fenomen normal care apare pe parcursul dezvoltării copilului și semnalează câteva aspecte psihologice pe care va trebui să le aveți în vedere.

Copilul își caută propria identitate
La această vârstă, neavând la dispoziție alte forme de a se diferenția de cei din jurul său, copilul începe să se opună la tot ceea ce i se oferă. Mai simplu spus, face totul pentru a fi altfel decât ei și pentru a se înțelege că și el are dorințele lui și nu trebuie neapărat să le urmeze pe cele ale oamenilor mari.

Testează sentimentele mamei
Prin atitudinile negativiste, copilul pune la încercare dragostea mamei și a celor din familie. Este foarte interesat să vadă reacțiile lor și, în funcție de ceea ce i se oferă, caută și el o formă de a le răspunde.
De aceea, ca mamă, trebuie să vă străduiți să rămâneți fermă pe poziție, dar în același timp să fiți calmă și zâmbitoare, fără a încerca să-l pedepsiți în vreun fel sau să-l amenințați cu diverse restricții. Dacă veți reuși acest lucru, copilul va căpăta încredere în el și se va simți mai în siguranță.
În schimb, dacă va observa că sunteți nervoasă și depășită de situație, copilul va suferi, iar senzația de siguranță va dispărea. De aceea este foarte important să-i explicați cu răbdare de ce trebuie să facă anumite lucruri, chiar dacă nu este întotdeauna foarte ușor.
Nu trebuie să uitați nicio clipă că la această vârstă copilul explorează și experimentează tot felul de lucruri, este foarte curios, chestiuni absolut normale întrucât el se află în plin proces de cunoaștere, dar și de învățare, pentru că ia contact direct cu ceea ce-l înconjoară.
Refuzul copilului este, până la urmă, o formă prin care el simte pe propria piele reacțiile celorlalți la dorințele lui, dar și care sunt limitele în relația cu cei din jur. De aceea este nevoie ca părinții să fie calmi și să conștientizeze că este o situație trecătoare.