Cum se face deratizarea peste voința unor locatari

3844
Cum se face deratizarea peste voința unor locatari - 5augfondbdezinsectie-1375707861.jpg

Articole de la același autor

Majoritatea locatarilor se plâng că sunt obligați să împartă apartamentul, subsolul și holurile blocului cu tot felul de vietăți dezgustătoare.

Dacă există înțelegere între locatari, se poate contacta direct o firmă privată autorizată să presteze servicii de dezinsecție și deratizare, potrivit normelor europene. Dacă unii pun piedici, situație asupra căreia atrag astăzi atenția mai mulți cititori, atunci e musai să se ceară ajutorul Asociației de proprietari, al Inspecției Sanitare de Stat, dar și Poliției Comunitare.

"Este al treilea bloc în care locuiesc, am 58 de ani și pot spune că peste tot unde am stat au fost, la un moment dat, o grămadă de carcalaci și gândaci în apartament și la subsol. Abia m-am mutat în-tr-un bloc de pe b-dul Lăpușneanu, nu vreau să mă dau mare și nici să mă pun rău cu vecinii, dar noapte de noapte trebuie să mă lupt cu niște gândaci negri uriași. Nu insinuez că cineva ar avea mizerie în apartament, dar gurile rele așa spun. Problema e că administratorul nu reușește să convingă acea familie să deschidă, măcar pentru o discuție, ce să mai zicem de dezinsecție! Am făcut reclamație la poliție, dar mi-au spus că ei fără mandat nu pot să intre în casa omului. Și-atunci, așteptăm să ne sufoce gândacii, poate urmează șoarecii și șobolanii, poți să știi? Poate ne ajutați dumneavoastră, că nu știm încotro s-o apucăm! Degeaba angajăm o firmă, dacă acel proprietar nu deschide! Cu mulțumiri, T. Dumitra". "Avem în bloc o familie care crește foarte multe pisici. Mai mult ca sigur de acolo ne vin atâtea insecte în casă. Am chemat deratizarea, dar nu vor să deschidă. Cum putem scăpa de focarul ăsta de infecție? Președintele de bloc spune că e depășit de situație. Cine să rezolve, dacă nu el, care e șeful? Nu înțelegem de ce nu se plânge la Direcția de Sănătate, că doar sănătatea și nervii oamenilor sunt în joc! E ceva de forță majoră! N. Măgura".

Ce-i de făcut

Potrivit Direcției de Sănătate Publică, chiar și în astfel de situații, de forță majoră, cum le consideră locatarii, reprezentanții acestei instituții nu au competența să intre în apartamentele oame-nilor fără consimțământul acestora. Asta nu înseamnă că nu există soluții! Iată cum trebuie să se acționeze când un locatar sau altul nu dorește să deschidă ușa pentru a le confirma celor din asociație că nu are… mizerie, nici sub preș, nici deasupra lui: în primul rând, conducerea Asociației de proprietari trebuie să se ocupe pentru formularea unei sesizări comune, semnate de toți locatarii afectați, pe care s-o adreseze Inspecției Sanitare de Stat (cu sediul pe b-dul Mamaia nr. 53 – 54, telefon Tel: 0241-551.218

Fax: 0241-551.217). După înregistrarea acelei reclamații, se va deplasa la fața locului o echipă de la Inspecția Sanitară de Stat, pentru a verifica situația și a face constatarea de rigoare, conform procedurii. Chiar dacă reprezintă o instituției a statului, niciun reprezentat al I.S.S. nu poate intra singur în spațiul respectiv, ci doar în prezența președintelui asociației, a unui reprezentant al locatarilor, dar și al Poliției Comunitare.

După ce se finalizează această etapă, asociația va putea să-și aleagă o firmă autorizată, căreia să-i comande efectuarea lucrărilor de dezinsecție, dezinfecție și deratizare impuse de situația din teren, conform normelor europene, cu substanțe ecologice, lucrări ce vor fi suportate financiar, evident, de către toți membrii asociației de proprietari.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 05 Decembrie 2012
Stire din Cetățenești : Colțul constănțeanului supărat
Pagina a fost generata in 1.4837 secunde