Egoismul copilului singur la părinți este rodul educației primite

Miturile create în jurul copiilor unici nu au niciun fundament. Potrivit specialiștilor, egoismul acestora, dar și al copilului cu mai mulți frați, în general, nu ține de numărul membrilor familiei în care trăiesc, ci doar de felul cum sunt crescuți.

"Copilul meu, singurul pe care-l am, cu cât crește, cu atât se face mai egoist, parcă și mai răutăcios. Acum are cinci ani și patru luni și nu-mi plac deloc reacțiile lui față de prieteni, este agresiv, vrea să dea numai el tonul, lucruri deranjante pentru ceilalți, care au început să cam fugă de el. Eu aș fi vrut să mai fac un copil, dar astea nu sunt vremuri să te înhami la așa ceva. Este păcat cum criza asta face ravagii și în familii, și în sufletele oamenilor. Simt că am nevoie de sfaturile unui psiholog, sunt conștientă că fac multe greșeli și eu, de aceea vreau să știu cum să mă port mai departe cu copilul meu, ca să scap de probleme. Vă mulțumesc din suflet" – Lili S., 32 ani, din M. Kogălniceanu.
v v v
S-ar putea spune că un avantaj al părinților care au un singur copil este acela că le este mai ușor să-l crească, să-l educe, să-i ofere cam tot ce își dorește, însă psihologul Suzana Dragoș este de părere că un lucru care îi va lipsi întotdeauna sunt experiențele trăite alături de un frate, compania acestuia la joacă, la teme sau în cercul de prieteni.
Chiar și așa, miturile create în jurul copiilor unici nu au nici un fundament. De pildă, egoismul acestora, dar și al copilului cu mai mulți frați, în general, nu ține de numărul membrilor familiei în care trăiesc, ci doar de felul în care sunt crescuți.

Comportamentul nepotrivit - sancționat de prieteni
Specialista ne-a explicat că, în general, copiii, nu neapărat cei singuri, învață repede că a se da în spectacol, a fi agresivi - lucruri care acasă pot funcționa, nu sunt tolerate în grupul de prieteni. Aceasta explică și respingerea sau excluderea lor din aceste grupuri.
"E drept că un copil care nu are frați se obișnuiește mai repede să-și petreacă timpul singur, dar acest lucru are mai degrabă de-a face cu modul în care a fost crescut (cât de bogată este viața socială a părinților săi, în care este și el implicat, cât de des este dus la locurile de joacă unde se poate împrieteni cu alți copii, care este atitudinea părinților săi față de prieteni), a precizat psihologul, potrivit căruia, copilul unic, uneori supraprotejat, are de suportat exigența și controlul permanent din partea familiei. Iar dacă se va cere prea mult de la el, există riscul să se refugieze în zonele în care se simte la adăpost de toate standardele impuse de părinți, uneori prea înalte, cum ar fi calculatorul, prietenii imaginari etc.

Copiii unici au nevoie să socializeze
Cu atât mai mult în cazul copiilor unici este bine ca activitățile sociale să înceapă de la vârste fragede, acestea putând însemna înscrierea la creșă sau grădiniță, plimbări prin parc, întâlniri între părinții care au copii de vârste apropiate.
Ideal ar fi ca aceste întâlniri să aibă loc atât în casa copilului singur la părinți, loc unde va fi pus în situația de a-și împărți jucăriile și atenția părinților, dar și acasă la alți copii, unde va trebui să se joace după regulile altei case. Cu riscul ca aceste întâlniri să presupună și conflicte sau mici partide de plâns, părinții trebuie să persevereze, pentru că, până la urmă, copiii vor înțelege ce se întâmplă și cum trebuie să se comporte.
Despre alte trucuri și compromisuri prin care copiii unici pot fi ajutați să învețe generozitatea și arta de a trăi în societate, citiți în edițiile noastre viitoare.