"Eu știu că ficatul este foarte sensibil, iar dacă bei peste măsură și nu ai grijă ce mănânci, dai în ciroză, mai ales dacă ai avut hepatită. Am fost la un control de medicina muncii, iar un doctor de acolo spunea că ficatul e cel mai rezistent organ, că se regenerează, că se poate tăia din el… Nu mai înțeleg nimic!" (Ioana C.)
v v v
În principiu, ficatul chiar se încadrează în categoria celor mai rezistente organe ale corpului, având o mare capacitate de regenerare, ne-a spus dr. Dănuța Cristescu, medic primar în cadrul Homeomed. Dar de aici și până la a ne culca pe o ureche și a ne baza pe puterea lui de refacere este cale lungă. Așadar, este esențial să știm care sunt semnele care arată că ficatul ar avea probleme (dureri sub coaste, în partea dreaptă, oboseală accentuată fără o motivație clară, balonare) și, dacă le resimțim, să nu ne bazăm pe faptul că ficatul, oricum este un organ rezistent, ci să mergem imediat la un consult medical.
Referitor la capacitatea de regenerare, ficatul își poate face treaba și în condițiile în care jumătate din țesut i-a fost afectat. Dar în niciun caz nu se recomandă să-i forțăm limitele. Ideal ar fi să avem grijă ce mâncăm, dar și ce stil de viață avem, pentru a ne păstra ficatul sănătos, căci este un organ extrem de important, concluzionează medicul.