Tupeu de taximetrist

"Nu găuresc eu bordul că așa vrei tu!"

1732
Supărat foc pe clientul care a avut tupeul să-i ceară pornirea aparatului de taxat, taximetristul l-a avertizat că dacă nu-i convine, îl dă jos, deși era trecut de miezul nopții, amenințându-l că o să aibă el grijă "să înțepenească" acolo până dimineață.

În noaptea de 7 aprilie se întorcea de la o petrecere, era aproape ora două, bateria de la telefon i se descărcase, așa că și-a încercat norocul cu un taxi… la liber. A găsit unul disponibil pe b-dul Tomis, lângă un restaurant de lux. La volan se afla un tânăr până în 30 de ani, căruia, imediat după pornire, i-a cerut să-i arate aparatul de taxat, pe care nu-l văzuse la locul lui. Teribil de iritat de îndrăzneala clientului, șoferul a întins mâna spre o listă cu tarife, lipite pe bordul din dreapta: "Văzând că nu renunț – și-a continuat relatarea Andu Măgură (51 ani) -, mi-a arătat, până la urmă, aparatul, care era băgat între scaunul șoferului și pasagerul din dreapta, legat de un cablu mobil, acoperit la plesneală. L-am întrebat de ce nu este fixat la locul lui, așa cum este legal? «Nu găuresc eu bordul că așa vrei tu!», mi-a venit tăios explicația, deși, culmea, pe bord erau tot felul de aparate și lumini. Iar dacă nu-mi convine, m-a amenințat fără rușine că mă dă jos și niciun alt taxi nu mă va lua (solidaritatea taximetriștilor!). În spate, pe banchetă, erau două domnițe care insistau să nu-i mai spun nimic. Ele nu știau că atunci când mi-a arătat aparatul de taxat era deja înscrisă suma de 6,5 lei. I-am reproșat acelui tânăr că ceea ce face este ilegal, că poate fi amendat. El a continuat pe același ton obraznic, că pe el nu-l privește, amenda o va plăti patronul, care oricum are relații și se descurcă. Aflați că l-am reclamat la patron și nu m-am lăsat până nu l-a dat afară, poate așa învață ce e ăla respect".
Cititorul nostru a simțit nevoia să atragă atenția autorităților cu atribuții de control că sunt destui taximetriști cu tupeu, care profită de orele târzii și de naivitatea sau, poate, cumsecădenia unor clienți și ascund aparatele de taxat, ce-rând câți bani vor ei, iar eventualele controale și le anunță reciproc, prin stație sau telefonul mobil.

Tupeu contagios…
Andu Măgură a considerat oportun să facă o scurtă trimitere și la atitudinea unor șoferi de maxi-taxi care, în ciuda recentelor controale, continuă să ia banii de la călători fără să elibereze și bilete: "Fiica mea circulă cu maxi-taxi spre serviciu. Enervată că și în urma controalelor anunțate în ziarul dum-neavoastră, șoferul o lăsa cu mâna întinsă după bilet, într-o dimineață i-a cerut biletul de la obraz. Deranjat nevoie mare, tot el a făcut-o pe supăratul, iar când i-a întins biletul în scârbă, i-a spus: «Na și mănâncă-l!». Culmea e că oamenii de pe scaunele din față mi-au cerut să tac, că-l enervez prea tare și ne trezim pe contrasens. L-am reclamat și pe ăsta la șefii lui, fără nicio mustrare de conștiință, și nu mă las până nu-l văd dat afară".
Fără intenția de a generaliza, pentru că a întâlnit foarte mulți conducători auto (taximetriști sau șoferi de maxi-taxi) corecți, serioși, cititorul nostru crede că astfel de lucruri se întâmplă și pentru că oamenii înghit și tac, renunțând să-i reclame șefilor, atâta vreme cât au această posibilitate, întrucât taxiurile și microbuzele au datele de identificare la vedere.
Întrucât urmează o perioadă de sărbători, iar sezonul nunților se va redeschide și el, cititorul nostru consideră că s-ar impune, atât o intensificare a acțiunilor de control, cât și o implicare a clienților și călătorilor, de a căror tăcere, astfel de indivizi profită cu nonșalanță maximă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4107 secunde