Medicul de gardă

Reumatismul, boală nevindecabilă?

269
Reumatismul, boală nevindecabilă? - medicreumatism-1402505472.jpg

Articole de la același autor

"Am dureri de picioare de numai pot la 34 de ani, am urmat un tratament dat de o farmacistă - unguente și pastile, dar nu pot să spun că s-au dus durerile. Farmacista mi-a spus că reumatismul nu se vindecă niciodată. Și-atunci, de ce ne mai otrăvim cu atâtea pastile, pe degeaba?" (Ana Ionescu)

v v v

Este adevărat că bolile din categoria celor denumite generic reumatice nu se vindecă sută la sută, însă partea plină a paharului este că, depistate din fazele inci-piente și tratate conform recomandării medicului specialist, pot fi ținute sub control, astfel încât pacientul să poată duce o viață normală. Potrivit dr. Sibel Demirgian, medic primar recuperare, medicină fizică și balneologie în cadrul Clinicii Homeomed, oricât de sâcâitoare ar deveni durerile, în niciun caz nu se recomandă automedicația, întrucât efectele adverse ale unor medicamente nepotrivite pot fi dintre cele mai devastatoare. Practic, orice problemă care produse durere și afectează mobilitatea articulară, împiedicându-ne să ne facem treburile, indiferent dacă sunt la nivelul mâinilor, al picioarelor, al coloanei vertebrale, în zona gâtului etc., ar trebui să ne dea de gândit și să ne trimită imediat la un specialist reumatolog.

Reumatismul nu ține cont de vârstă. Deși percepția multora este că reumatismul este o boală a bătrâneții, medicul susține că, în ultimii ani, acesta nu-i afectează numai pe adulți, ci și pe copii și tineri, ceea ce este îngrijorător. Dar cu adevărat grav este faptul că ignorat și netratat la timp, reumatismul poate afecta serios oasele, ajungându-se până la deformarea acestora. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 21 Mai 2014
Stire din Cetățenești : Balonarea. De ce se produce
Luni, 12 Mai 2014
Stire din Cetățenești : Forme  de reumatism
Miercuri, 30 Aprilie 2014
Stire din Cetățenești : Cum debutează diabetul de tip 1
Pagina a fost generata in 0.2829 secunde