Scutirea restanțierilor de penalități, "la cheremul" asociației?

2405
2
Scutirea restanțierilor de penalități,
Supărați pe conducerea asocia-ției pe motiv că și-a făcut obiceiul să practice discreționar scutirea de penalități aplicate restanțierilor la întreținere, mai mulți locatari se gândesc să-și caute dreptatea în instanță.


În replică, președintele asociației susține că articolul din Legea nr. 175 din 2010 privind scutirea de la plata penalității de întârziere nu-și mai produce efectele începând cu 20 iulie 2011 și admite că aplicarea limitată a legii (numai 12 luni) a creat confuzii.

Confuziile, alimentate de legislație

Dacă e să-i parafrazăm pe locatarii nemulțumiți, Marcel Dragu, președintele Uniunii Județene a Asociațiilor de Proprietari face precizarea că "la cheremul" asociației de proprietari, mai exact a comitetului executiv, se află stabilirea sistemului propriu de penalizări, care poate fi diferit de la o asociație la alta, dar nu mai mare de 0,2 la sută pe zi de întârziere, căci legea pune această barieră. În plus, legea obligă ca aceste penalizări să se aplice numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. Referitor la termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației afișate pe lista lunară de plată, acesta este de maximum 20 de zile calendaristice. Ceea ce iarăși rămâne la latitudinea comitetului executiv este că în cazuri motivate și de forță majoră, când la mijloc se află buni platnici, ar putea să opereze modificarea termenelor de la care se percep penalitățile: "Trebuie analizat fiecare caz în parte, este adevărat că sunt costuri mari cu întreținerea pentru toată lumea, însă dacă se generalizează un soi de iertare, iar nu e bine, se creează precedente discutabile!"-ne-a mai spus Marcel Dragu.


Altă dilemă: destinația penalităților

Pentru a înlătura posibilitatea ca sumele rezultate din aplicarea penalităților de întârziere să fie… la cheremul asociațiilor de proprietari, legea obligă ca acestea să facă obiectul unui fond special de penalități al asociației și să fie folosite numai pentru plata penalizărilor impuse de către terți și pentru cheltuieli cu reparațiile asupra proprietății comune sau alte cheltuieli administrative.

Mărul discordiei: Legea 175 din 2010

"Am avut niște probleme cu banii și am acumulat restanțe de aproape 7000 de lei. În situația mea mai sunt alte șapte familii, cu restanțe. Eu am muncit afară în vara asta și am făcut rost de bani, însă de la asociație îmi cer 10.000 lei, intră și penalitățile și cheltuielile de judecată. Cineva mi-a spus că legea mă scutește de penalități dacă plătesc odată toată suma, cei de la asociație spun că nu mai funcționează legea asta. Nimeni nu mai înțelege nimic!" (Ionel Dan).

Aplicarea limitată a legii a creat confuzii

Într-adevăr, la momentul promulgării Legii nr. 175 din 2010, legiuitorul a prevăzut ca facilitarea scutirii de la plata penalităților să opereze strict 12 luni de la intrarea în vigoare a dispozițiilor: "Din experiența mea de opt ani ca președinte de asociație vă pot spune că oamenilor le e greu să accepte că o lege e dată așa, pentru un an de zile. Ei cred că stă la mâna conducerilor de asociații să penalizeze și să scutească de la penalități pe ochi frumoși. Le transmit tuturor, pe această cale, că și noi avem o grămadă de controale, și noi suntem, până la urmă, locatari ca și ei, care plătim ca și ei, nimeni nu se joacă. Ce vină avem noi că legea asta a fost dată ca să acționeze limitat? N-ar fi prima situație de acest fel. Știu că s-a pus problema să mai prelungească termenul, însă a rămas în ceață…" - ne-a explicat Decebal Marian, care dorește să-și asigure colocatarii că dacă au dubii asupra corectitudinii calculării costurilor de întreținere, inclusiv a criteriilor privind penalitățile, pot solicita oricând un control în documentele asociației sau pot sesiza Serviciul de Control și Îndrumare a asociațiilor din cadrul Primăriei Constanța.


Comentează știrea

popa marin
11 octombrie 2014
scutire penalitati

am avut in asocietie un restantier cu 11221 ron la intretinere,si cu aceeasi suma penalitati.Intre timp a decedat.problema este ca suntem un comitet nou ales,am constatat ca restantele sunt de cca 6 ani,nici un comitet nu a luat nici o mesura,si ca oricum instantele in cazul de castig de cauza nu ne dadeau decat sumele restante pe ultimii 3 ani,iar in aprecierea cuantumului penalizarilor ramanea la aprecierea instantei.am convocat restantierul si in urma unor negocieri am incasat suma de 11221 restante,si 3779 penalizari(total 15000 lei)Suntem in legalitate?

mf
31 iulie 2016
Sume aberante cerute de șefii Asociatiei

ÎN PRIMUL RÂND, ESTE O ABERAȚIE CA PENALIZĂRILE SA DEPĂȘEASCĂ RESTANTELE (BAZA), CHIAR ART.49 DIN LEGEA 230/2007 SPUNE CLAR ACEST LUCRU ! La fel, sumele datorate care depășesc 3 ani, se prescriu ! Cum ați putut cere cuiva aceste sume aberante, mai ales la penalizări ? Acel proprietar ar fi trebuit sa va dea în judecata urgent ... de ce nu cunoașteți legislația, cum ați ajuns "șefi" într-o Asociație, unde mai ales Președintele e obligat sa cunoască și sa aplice legile în vigoare, nu sa păgubească proprietarii. Ar fi trebuit ca acel proprietar sa va ceara și despăgubiri pentru fapta penala de Înșelăciune, dar și pentru Abuz în Serviciu !

Răspuns la: scutire penalitati
Adăugat de : popa marin, 11 octombrie 2014
am avut in asocietie un restantier cu 11221 ron la intretinere,si cu aceeasi suma penalitati.Intre timp a decedat.problema este ca suntem un comitet...

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 15 Septembrie 2012
Stire din Social : Cât ne va costa încălzirea la iarnă
Pagina a fost generata in 0.2482 secunde