"Se căiește" că n-a cerut pensie anticipată pe "legea veche"!

7661
1
Potrivit actualei legislații, în vigoare până la data la care-și va produce efectele noua lege a pensiilor, pensia anticipată poate fi solicitată de asigurații în sistemul public de pensii care au depășit stagiul complet de cotizare cu cel puțin 10 ani. Cuantumul pensiei anticipate se stabilește în aceleași condiții cu cel al pensiei pentru limită de vârstă, însă el este micșorat în raport cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, dar și cu stagiul de cotizare. "Sunt într-o mare încurcătură, iar la noi la firmă, decât să ceri o lămurire doamnelor de la Personal, mai bine te lipsești! Tot timpul se plâng că au mult de treabă și te amână pentru o adeverință și până la o săptămână! Eu sunt abonată la ziarul Cuget liber și m-am gândit că puteți să mă ajutați și pe mine, pentru că nu vreau să mă pripesc fără să știu ce mă așteaptă. Recunosc, nu pot să înțeleg legile astea și nu vreau să încurc borcanele. Problema mea e că aș vrea să ies la pensie anticipată. De fapt, am probleme de sănătate, dar am auzit că acum pensionările pe caz de boală se aprobă foarte, foarte greu, trebuie să treci pe la multe comisii, se plătesc și taxe mari. O prietenă mi-a spus că ar fi bine să cer pensionare anticipată, dar tot de la ea am aflat că prin legea asta nouă, pensiile anticipate sunt mult, mult mai mici față de cât erau până acum, ceea ce iarăși nu-mi convine, pentru că am cheltuieli mari cu familia. Aștept cu sufletul la gură să mă lămuriți și pe mine: sunt născută în anul 1954, luna octombrie și am o vechime în muncă de 30 de ani. Aș vrea să știu în ce an pot să ies la pensie anticipată și ce am de pierdut după legea nouă? Mă căiesc tare că n-am cerut pensie anticipată pe legea veche! Aș vrea să știu și cum se face după aia trecerea de la pensia anticipată la cea normală? Vă mulțumesc din suflet!" – Mirela S., din Constanța. v v v Înainte de alte detalii, consilierul juridic Carmen Gigică ne-a explicat că noua lege a pensiilor nu a intrat încă în vigoare, ceea ce înseamnă că până când acest obiectiv al Guvernului va deveni realitate, probabil în anul 2011 (după cum s-au exprimat guvernanții), în vigoare la acest moment este Legea nr. 19 din 2000. În ceea ce vă privește, de la Casa Județeană de Pensii am aflat că, potrivit actualei Legi a pensiilor, persoanele aflate în situația dumneavoastră îndeplinesc condițiile pensionării pentru limită de vârstă în anul 2014, luna septembrie, adică la vârsta de 59 de ani și 11 luni. Având în vedere faptul că dumneavoastră aveți o vechime în muncă, respectiv un stagiu de cotizare la sistemul public de pensii de 30 de ani, această situație vă permite să cereți pensionarea anticipată parțială cu cinci ani mai devreme. Dacă faceți un calcul simplu, veți observa că acest drept îl aveți încă din luna septembrie a anului 2009. Așadar, puteți să cereți firmei la care lucrați, chiar și astăzi, pensionarea anticipată, pentru că legea vă dă acest drept. Mai mult, potrivit actualei legislații, penalitățile care se aplică la pensionările anticipate sunt mult mai mici față de cele prevăzute de viitoarea Lege unitară a pensiilor, pensia dumneavoastră urmând a se micșora în raport cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, dar și cu stagiul de cotizare. Puteți cere suspendarea pensiei anticipate Dacă se va întâmpla ca în intervalul de timp rămas până la îndeplinirea condițiilor care să vă permită pensionarea pentru limită de vârstă veți dori să vă reangajați undeva, actuala lege vă dă acest drept, dar numai cu condiția să anunțați la Casa Județeană de Pensii că doriți suspendarea pensiei anticipate. Astfel, stagiul de cotizare realizat în această perioadă va putea fi valorificat, însă numai la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă, nu și a celei anticipate. Trecerea de la pensia anticipată la pensia pentru limită de vârstă o veți putea solicita Casei Județene de Pensii abia atunci când veți împlini vârsta standard de pensionare, adică, așa cum v-am spus, în luna septembrie 2014. v v v Este adevărat că prin noua lege a pensiilor, Guvernul vrea să descurajeze atât pensionările anticipate, cât și pe cele de invaliditate. În acest sens, se prevăd reglementări suplimentare, cu termene și mai ales cu penalizări la procedura de expertizare medicală, iar persoanele care se vor pensiona anticipat vor primi o pen-sie mai mică cu până la 45 la sută.

Comentează știrea

carmen
1 octombrie 2013
pensionarea anticipata partialartialas anticipat

as dori sa stiu daca ma pot pensiona anticipat partial avand 55 de ani si 31,2 luni de munca,nu ma intereseaza cati bani i-mi da

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.313 secunde