"Vreau să ajung la CEDO!"

148

Articole de la același autor

Doamnă Elena V., atâta vreme cât nu v-a confirmat nimeni că situația pe care doriți s-o reclamați vă dă dreptul să faceți acest demers, tot ce aveți de făcut este să respectați procedura. Cum susțineți că, deocamdată, nu vă permiteți să angajați un specialist pentru a se ocupa de formalități, l-am rugat noi pe avocatul Aurel Glăvan să vă ajute cu câteva informații. 


Demers pe etape
Din start trebuie să știți că depunerea unei petiții la CEDO se face în mai multe etape, prima fiind cea de verificare a criteriilor de admisibilitate. Așadar, pentru a se putea adresa Curții Europene a Drepturilor Omului, este nevoie ca reclamantul să fi epuizat toate căile de atac oferite de către instanțele românești. O altă condiție este să nu fi trecut mai mult de șase luni de la finalizarea ultimei căi de atac (de la data hotărârii irevocabile la nivel național). De asemenea, re-clamantul trebuie să dovedească că cel puțin unul dintre drepturile protejate de reglementările eu-ropene i-a fost încălcat. Cât pri-vește verificarea admisibilității unei petiții, aceasta se face în complete de unul, trei, șapte sau șap-tesprezece judecători, așadar, la acest nivel, lucrurile sunt tratate cu maximă responsabilitate și niciun reclamant nu ar trebui să aibă suspiciuni că va fi nedreptățit nefiind "persoană importantă". 


Cât privește faptul că multe din cererile care ajung la CEDO sunt apoi respinse, avocatul, ca unul care a făcut asemenea demersuri, ne-a spus că asta se întâmplă din cauză că acele cazuri nu înde-plinesc toate criteriile de admi-sibilitate prevăzute în acest sens. De aceea, reglementările obligă persoanele care doresc să se plângă la CEDO să includă în dosar și un rezumat al cazului, fără ca dosarul, per total, să aibă mai mult de 20 de pagini.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.591 secunde