Vrei să muncești în străinătate? Atenție la comision!

95

Articole de la același autor

Domnule Cristian Vasilievici, într-adevăr, înainte de a fi semnat un contract pentru un job în străinătate, ar fi trebuit să cunoașteți câteva aspecte legate de legislație. Nu o spunem noi, ci specialista în probleme de muncă, Mihaela Crivea, care a profitat de ocazie pentru a atrage atenția că agenții de intermediere privind forța de muncă în străinătate sunt obligați să respecte legislația privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate.  Iar una dintre aceste obligații se referă la faptul că ei nu-și pot desfășura activitatea de mediere a angajării cetățenilor români în străinătate dintr-un restaurant sau alt loc. Totul, din cauză că ei trebuie să dispună de spațiul și de dotările necesare pentru buna desfășurare a activității. De asemenea, firma pe care o reprezintă trebuie să dispună de personal cu experiență în domeniul forței de muncă, oameni care să pună la dispoziția persoanei interesate toate informațiile necesare. Printre alte obligații se numără și aceea de a fi înregistrați la ITM. Dacă s-ar fi respectat măcar această ultimă condiție, demersul dumneavoastră către ITM s-ar fi soldat cu tragerea la răspundere a agentului care v-a luat bani, dar nu v-a asigurat postul promis, nicidecum cu informația că este vorba despre o firmă-fantomă.  Atenție și la comisioane! Specialista a ținut să puncteze că o altă prevedere legislativă care ar trebui cunoscută din timp este și următoarea: "Dacă tarifele pentru prestarea serviciilor de mediere sunt încasate de la angajatori străini, agenții de ocupare a forței de muncă nu pot pretinde plata serviciilor de mediere și de la solicitanții de locuri de muncă în străinătate. Cum nu toți știu acest lucru, se trezesc că plătesc de două ori. De aceea, informarea este esențială în astfel de situații și o recomand tuturor celor interesați să muncească afară".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 28 Septembrie 2013
Stire din Social : Coadă pentru un loc de muncă, la Constanța
Miercuri, 25 Septembrie 2013
Stire din Diverse : Când să ceri prima mărire de salariu
Miercuri, 25 Septembrie 2013
Stire din Diverse : Reguli de bună purtare pentru șefi
Miercuri, 25 Septembrie 2013
Stire din Diverse : Să porți sau nu costum la interviu?
Miercuri, 25 Septembrie 2013
Stire din Diverse : Cum te porți cu un coleg neserios
Sâmbătă, 21 Septembrie 2013
Stire din Diverse : Replici pe care să nu le spui șefului tău
Pagina a fost generata in 0.8822 secunde