Avem cel mai bun spital din țară?

1014
Avem cel mai bun spital din țară? - 40837d2a9569254a694e83813979f823.jpg

Articole de la același autor

Spitalele de categoria I sunt, potrivit definiției date de Ministerul Sănătății, unitățile cu cel mai înalt nivel de dotare și care asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad de complexitate foarte înalt. Este greu de crezut însă că, așa cum arată în prezent, Spitalul Județean Constanța se numără printre cele mai bune din țară!
Cu excepția câtorva secții care au fost renovate, în spital este mizerie. Toaletele arată de parcă nu s-a dat cu mopul cu lunile, iar pereții sunt plini de mucegai. Ferestrele nu se închid, de sărmanul bolnav nu știe de unde să mai ia pături pentru a le baricada. Pe Secția de Ortopedie s-a ajuns chiar la a le lipi cu scotch.
Cum să vorbim despre dotări, când în sălile de operații sunt calorifere ruginite, iar instrumentarul este de pe vremea bunicii. Mai are rost să aducem în discuție tomograful - indispensabil pentru realizarea de investigații imagistice! -, care este deja defect de câteva luni? Iar exemplele de acest gen pot continua…
Dar, cel mai grăitor exemplu este, în opinia mea, cel al bolnavilor cu afecțiuni grave ce iau, invariabil, drumul spitalelor din București pentru a se trata. Cu toții avem rude sau prieteni care au consultat vreo trei - patru medici din Constanța, au stat internați și prin Județean, au dat bani în stânga și în dreapta și nu și-au găsit vindecarea până nu au ajuns la un specialist din Capitală!
În aceste condiții, cum se mai poate spune că spitalul de la malul mării are "un nivel de competență foarte înalt", așa cum susțin cu mândrie conducerea unității sanitare și autoritățile județene! Mai mare decât spitalele din București unde ajung să se trateze, de fapt, constănțenii? Doar pentru că are mai multe secții și compartimente decât orice alt spital din țară?! Uităm faptul că sunt aproape toate înghesuite într-o singură clădire-mamut și că acest aspect a fost veșnic motiv de nemulțumire…
Da, cât de curând, constănțenii se vor putea mândri că au "cel mai bun spital din țară". Dar la fel vor pleca spre alte unități, mai puțin lăudate, dar într-adevăr mai competente pentru a-i trata…

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 31 Ianuarie 2011
Stire din Comentarii : Întrebări pentru primar
Vineri, 28 Ianuarie 2011
Stire din Comentarii : De ce s-a ajuns aici?
Luni, 24 Ianuarie 2011
Stire din Comentarii : Să plângem cu dom’ primar
Joi, 20 Ianuarie 2011
Stire din Comentarii : Liberali, până unde?
Luni, 17 Ianuarie 2011
Stire din Comentarii : Restanțele lui Mazăre
Joi, 30 Septembrie 2010
Stire din Comentarii : A fost odată România…
Marţi, 28 Septembrie 2010
Stire din Comentarii : Prins la înghesuială
Sâmbătă, 15 Ianuarie 2011
Stire din Cultură-Educație : "Eminescu - Luceafărul, eu o mică stea!"
Pagina a fost generata in 0.5354 secunde