Cine mai muncește aici?

Vă întrebați și voi uneori de ce străzile orașului sunt pline toată ziua? Eu mă întreb uneori, deși intuiesc răspunsul.

Șiruri întregi de mașini blochează traficul între orele acelea magice, când lumea ar trebui chipurile să muncească. Fel de fel de oameni, unul mai relaxat decât celălalt, se înghesuie să ajungă în baruri, restaurante, parcări, parcuri sau la un capăt al orașului, ca să aibă de unde să se întoarcă.

Sunt mai ceva ca autobuzele care își repetă monoton traseul zilnic.

Și trotuarele sunt la fel de aglomerate. Și băncile. Și aerul. Nici în cele mai mari metropole ale lumii nu găsești atmosfera constănțeană de frecare de mentă. În New York, la ora 11, străzile sunt pustii. Dai de cerșetori și de șomeri. Nici urmă de tineri, care fie muncesc, fie sunt la școală.

De ce ne-om mai plânge că nu merge țara, nu știu. O grămadă de oameni nu produc nimic, ci doar hoinăresc în transă printre zile și luni, ca niște zombies. Consumă, poluează, se îngrașă și se tâmpesc pe zi ce trece.

Ce se faci cu ei? Mă gândeam la un regim totalitar, în care să-i pui cu forța la muncă. Problema e că n-ar fi în stare de nimic. Poate doar să care lucruri, să fie hamali prin port. Nici un șurub n-ar fi în stare să producă.

În lumea imaginată de mine, cei incapabili să muncească ar fi executați și transformați în biscuiți, ca-n "Soylent Green". La centrele de colectare a masei umane s-ar da teste de inteligență, pe baza cărora fiecare ar primi o meserie. Ar semăna cu SAT-ul american, testul de competențe.

Dacă ai ceva în cap, poți să ajungi programator, inginer, designer, doctor, avocat (deși n-ar fi nevoie), genetician, artist. Libertate celor deștepți și serioși.

Dacă ești prost, fiindcă te-ai dat în bărci și-n dansuri până la o vârstă înaintată (a se citi 25 – 30 ani), atunci ai șansa să faci ceva util. Să construiești o autostradă, să produci nave, să călești oțel - ceva industrial și lipsit de spontaneitate, exact ca viața ta de până în momentul loviturii de stat.

Dacă nici măcar un punct de sudură nu ești în stare să faci, sau dacă obosești după o oră de mutat grinzi metalice, ești dus într-un centru de recuperare – un fel de armată. Aici vei face condiție fizică și vei învăța să fii odihnit după 5 ore de somn de noapte. După care, munca te așteaptă și te va elibera.

Eu unul cred că aș ajunge imediat la centrul de recuperare, în cazul în care n-aș fi șeful statului totalitar. Voi unde v-ați vedea, în societatea mea?