Reciclare pentru ciobănașii mioritici

Un american deștept a ținut o conferință pentru a ajuta jurnaliștii să iasă cu bine din criză. Ne-a arătat soluții la multe dintre problemele pe care le întâmpină presa în acest moment, în care tirajele au scăzut dramatic și multe publicații românești s-au desființat.

Ca orice american deștept, a vrut să afle cine sunt oamenii cărora le vorbește și a cerut fiecărui jurnalist prezent să-și definească publicația printr-un singur epitet, apoi să se autodefinească la fel de laconic. Primul aspect pe care l-a remarcat după ce a făcut turul sălii de conferințe a fost lipsa generală de entuziasm. Am conștientizat, atunci, cu toții că avea dreptate. Blazarea, pesimismul ne erau scrise pe fețe. "Le avem în ADN", a zis cineva.

Dar nu, nu cred în teoria "resemnării ciobănașului mioritic", așa cum a fost ea răstălmăcită și perpetuată ca premisă a unui stat totalitar. Nu cred că românii sunt pesimiști și lipsiți de entuziasm. Mai degrabă dezamăgiți iar și iar. Rămași, pentru moment, fără speranță. Iar jurnaliștii… cine mai mult decât ei este mai informat și mai capabil să dea măsura adâncimii gropii în care ne-am afundat?

După decenii de comunism, după 20 de ani de democrație originală, după mai mult de trei ani de participare la Uniunea Europeană, după atâtea și atâtea rânduri de alegeri generale, locale și prezidențiale întâmpinate cu speranță și petrecute (așa cum petreci mortul la groapă) cu dezamăgiri, ne pomenim acum într-o situație care ne cere alte și alte sacrificii.

Dacă nu ar fi țipetele liderilor sindicali, care trebuie să arate cumva că își merită lefurile adunate din cotizațiile membrilor, eu nu cred că românii de rând, cei care nu se împărtășesc din beneficiile puterii, ar protesta prea mult în situația dată. Pentru că au fost prea mult dezamăgiți în ultimii ani și, de fapt, dacă stăm să calculăm, cei mai mulți au suferit dezamăgiri în plan social pe tot parcursul vieții lor. Pentru că știu că inevitabilul sfârșește prin a se produce și că nu au cum lupta împotriva forțelor malefice sau incompetente care se succed la conducerea țării în care s-au născut. Pentru că sunt o turmă care aproape că își conștientizează predictibilitatea reacțiilor la manipulări. Pentru că acceptă să joace acest rol pe o scenă din care știu că nu au posibilitatea să iasă.

Da, astăzi participă la un miting pentru a-și cere drepturi pe care știu că nu le pot primi și nu le vor avea. Dacă o să vă uitați atent, după furia inițială, o să vedeți blazarea și pesimismul în privirile protestatarilor, nu speranța că vor obține ceva prin gălăgie și pancarte.

Cel mai grav nu este că ne aflăm într-o criză economică profundă, generală, generatoare de sacrificii; cel mai grav este că această lipsă de entuziasm, de speranță ne condamnă să ne menținem într-o situație joasă, să nu ne putem ridica din genunchi. Sub semnul lui "nu se poate", orice inițiativă, în orice domeniu, moare. Sub semnul lui "nu se poate", orice progres este exclus.

Poate de aceea mai avem nevoie de americani deștepți (un pic inconștienți), în trecere prin țara noastră, străini neinformați cu privire la "resemnarea ciobănașului mioritic", care să ne mai scuture, să ne mai clintească din pesimism și să ne arate că o condiție sine qua non pentru a înainta este să punem un picior înaintea celuilalt. Indiferent ce se întâmplă în jurul nostru, chiar dacă nu mai credem în niciuna dintre soluțiile care ne sunt propuse, fiecare dintre noi trebuie să-și urmeze drumul, să facă tot ce poate și să spere, altminteri degeaba mai trăim.