Ce facem cu legea lustrației?

LUSTRAȚIE s.f. - Ceremonie prin care cei vechi purificau o persoană, un câmp etc.
S-a înțeles, da? După 20 de ani în care am recoltat neghina în locul spicelor de grâu (alea au plecat afară, la morari mai buni decât noi), ne apucăm să purificăm ogorul. După două decenii în care lustrabilii ne-au păpat mălaiul, au băgat țara în ghips și și-au continuat netulburați eforturile de a-și face viața dulce, ne-am trezit să-i purificăm, aducându-ne brusc aminte de punctul 8 al Proclamației de la Timișoara. Mă pufnește râsul când mă gândesc că unii dintre ei sunt probabil oale și ulcele, dacă n-or fi amorțit sub povara conturilor burdușite în anii în care au fost miniștri, parlamentari, președinți de stat, judecători, primari, viceprimari, consilieri, secretari de stat. Chiar, ce facem cu lustrabilii plecați la Domnul? Îi sculăm din morminte, îi proptim în capul oaselor și le punem în vedere că, timp de câțiva ani, nu mai au voie să ocupe funcții importante în cimitir?
Tardivitatea cu care vine această lege este culmea cinismului: mai bine o lăsau dracului îngropată în sertarul ăla de care s-a împiedicat Roberta Anastase când își căuta o pereche de ciorapi de schimb. Să-și vadă visul împlinit, chiar și după aproape o generație, reprezintă o palidă consolare pentru "golanii" din Piața Universității. Nici pe ei nu-i mai încălzește cu ceva.
După mine, evitarea aplicării Legii Lustrației din decembrie ’89 încoace a făcut un rău incomensurabil nu doar în anii trecuți de-atunci: viitorul e și el distrus. "Cum adică?", vă și mă veți întreba. Simplu! Tagma de iliești, voiculești și alții asemenea a făcut prozeliți. Obiceiurile deprinse în înaltele sfere ale PCR au fost predate tinerilor aghiotanți "nepătați". Ciuma s-a întins de la bătrânii hârșiți în rele la noii nomenklaturiști cu pantofi de firmă, în fapt niște marțafoi plini de ifose, care au perfecționat metodele și au ajuns să-și depășească mentorii. Aici e buba cea mare: toate merele din coș s-au stricat. Nici de-un compot nu ne-a mai rămas.