Criza trece cu patul de 15.000 de euro

Este criză economică. Despre asta se vorbește la știri sau în talk-show-uri, ba chiar și în filmele de sâmbătă seara ni se arată cum depășesc americanii momentul dramatic al pierderii locului de muncă. De criză se plâng și vecinii în fața blocului, bătrânii care se văd pentru prima dată în autobuz (discuțiile despre vreme sunt banale până și pentru ei!) și musafirii, în ceas de sărbătoare. De șefii instituțiilor nu mai spun. Dacă ar putea, și-ar posta la uși pancarte pe care să stea scris "CRIZĂ", să nu-i mai întrebe nimeni de ce angajații nu primesc bonuri ori prime sau măcar salariile întregi. Prin urmare, ai crede că mai-marii instituțiilor strâng punga și drămuiesc fiecare bănuț, pentru a-l cheltui cu cap. Cine știe câți vor mai primi următoarea lună!
Dacă mă întrebați pe mine, directorii unităților sanitare ar trebui să fie printre cei mai cu băgare de seamă când vine vorba de bani. Ei se "joacă" pe seama sănătății oamenilor. Pe primul trimestru din 2010 li s-a dat un buget cât să poată spune că au primit ceva. Concret, spitalele au primit bani cât să acopere salariile angajaților, și nici pe acelea integral. În rest, Dumnezeu cu mila!
Medicamentele și materialele sanitare, esențiale pentru tratarea bolnavilor, au fost trecute la "și altele". Am menționat că sunt cruciale pentru a putea oferi măcar un tratament minim? În acest context, inițiativa conducerii Spitalului Județean Constanța de a plăti 15.000 de euro pentru un pat de Terapie Intensivă pentru transportul bolnavilor mă uluiește. Pe de o parte, din cauza prețului exorbitant, dar și a momentului ales pentru a face noua achiziție.
Este an de criză - cadrele medicale sunt supărate că le-au fost reduse din gărzi, ceea ce înseamnă chenzine mai mici (și nu mă refer aici la doctori, ci la infirmierele ce au un venit lunar de 600 de lei), bolnavii vin cu punga de medicamente de acasă, ba chiar se gândesc cu teamă că vor începe, cât de curând, să scoată și mai mulți bani din buzunar. De condițiile din spital - care este, culmea!, cea mai mare unitate spitalicească din județ - mai trebuie să menționez? Bolnavii dorm pe paturi rupte, cearșafuri pătate și deșirate, varul este o amintire în cele mai multe saloane, iar în baie … mai bine nu intrați. Cu toate lipsurile, chiar era nevoie să se cheltuiască, în acest moment, atâtea mii de euro pentru un pat?
Nu neg beneficiile pe care le aduce, dar chiar dr. Dan Căpățână, managerul spitalului, a afirmat ieri: "până acum, la transportul bolnavilor grav se improviza, mergeau asistentele cu punga cu fluide în mână lângă targă". Dacă sistemul a funcționat până în prezent, nu mai putea să se procedeze la fel și anul acesta, iar banii respectivi să fie folosiți la alte investiții, poate mai necesare? De exemplu, ieri, când am mers în Secția de Terapie Intensivă pentru a fotografia patul-minune, acesta era așezat într-un colț al unui salon. Când ne-am învârtit pe acolo - intrând pe rând, de la televiziuni sau presă scrisă pentru a filma și fotografia patul - a fost mișcat din loc doar pentru a ne demonstra nouă, jurnaliștilor, cum sunt transportați bolnavii. Sunt convinsă că, după plecarea noastră, a fost pus la locul lui… În schimb, la Urgență, medicii se plâng că aparatele de investigații sunt în permanență defecte, iar cardiologii țipă după un angiograf de vreo patru ani! În lipsa acestui aparat, pacienții sunt trimiși pentru investigații complexe în spitalele din alte județe. Oare angiograful sau aparatele necesare la Urgență ar sta nefolosite?
Revin: nu neg faptul că patul respectiv aduce numeroase beneficii. Dar în condițiile în care fondurile mai degrabă picură decât curg, ar trebui cheltuite în funcție de priorități.
Nu pot să nu-mi aduc aminte că, la începutul lunii martie, directorul medical al Spitalului Județean anunța că unitatea nu are cefalosporine - antibiotice pentru tratarea infecțiilor, inclusiv a victimelor accidentelor rutiere. "Nu sunt bani, nu ne aduc furnizorii medicamentele" - era argumentul invocat. Pentru pat, însă, care a fost achiziționat pe 26 februarie, s-au găsit bani.