F*** you, pay me!

Cum mi-am ratat șansa de a ajunge cosmonaut, am decis că singura îndeletnicire care mi se potrivește, având în vedere apetența mea pentru antagonismele vieții, este cea de sindicalist.
Pentru mine – un produs manga din generația Cernobâl, fără respect și cu o sensibilitate infimă față de cuvântul empatie și tot ce presupune el - sindicalistul este Omul din castelul înalt, este Yoda, adevăratul jedi din sistem, este paladinul din World Of Warcraft, hibridul absolut, care atacă legile, își vindecă membrii de sindicat și este primul pe lista de pericol a guvernanților, este Denzel în Man on fire, care transformă inevitabilul în scrum, este V din V for Vendetta, ființa care se transformă într-o idee, care, la rândul lui/ei, apără o altă idee - libertatea, egalitatea, salarizarea corectă, drepturile omului muncii.
Portretul sindicalistului (meu) este conturat cu idei preconcepute și tușe trasate cu măiestria și precizia unei rațe cu aripile tăiate, care încearcă să cânte Summertime-ul lui Gershwin la harpă.
Spațiul în care își desfășoară activitatea este unul sărăcăcios, cu linii de cod puțin comuniste, care sclipesc în matricea spațială și îți dau o puternică senzație de nemurire - lemnul învechit al bibliotecii, calculatorul vechi de zece ani, hărțile îngălbenite, mocheta ACEEA cu o tentă vișinie, de hotel din Neptun, care valorează împreună cam cât capacul de la WC-ul de serviciu al reprezentanților patronatului (de multe ori, cele două tabere se află în aceeași clădire).
Iar el, jedi-ul, trebuie să fie experimentat, cu 30 - 40 de ani de muncă în spate, puțin supraponderal, din cauza sedentarismului impus și, uneori, obligatoriu (vezi pichetările, războaie la care toată lumea stă pe loc și urlă) și extrem de Rrrrrrău.
La auzul cuvintelor "guvern", "lege", "salarii" sau "grevă", sindicalistul se activează, devine candidatul manciurian, pornește un discurs virulent, voit patetic și involuntar redundant, o pledoarie care l-ar face pe George Coșbuc să rescrie "Noi vrem pământ" și să o transforme în "Noi vrem salarii", în lături, venetici!!!
Forța sindicalistului este atât de mare, încât patronul & guvernantul & Co știu că, vorba aceleiași poezii manowariene, Hristoși să fie, nu vor scăpa nici în mormânt.
Eu unul sunt profund impresionat de mișcările sindicale generate de cele trei legi cu asumare. Să ai reprezentarea la un asemenea nivel este ca atunci când erai mic și aveai "spate" - nu venea niciun mofluz cu pretenții de șmecher să se joace pătrățica la tine în parcare sau să îți fure din banii de dulciuri. Îți chemai instantaneu prietenii și ieșea protest cu violențe.
Un moment important din viața sindicalistului este apariția în mass-media. Dintr-un vârcolac de birou, el se transformă într-un Yoda, mesager sibilinic al titanilor din șantiere, uzine și ghișee: "Trei legi guvernul și-a asumat, țestoasa în cap de linguriță stă, munca și lupta sindicală, ca căruțele văzute din leagănul kafkian trec. Plouă și de acord cu ei nu suntem".
Să închei cu un citat îmi permit. Mantra ghetoului - vrei ceva de la mine? Fuck YOU, pay me!