Concurs Îngeri și demoni

Am ezitat să vorbesc despre "cazul Kosovo", clasat și superclasat de toată presa în feluri și chipuri. Numai că, în ultima vreme, ajung din ce în ce mai des la concluzia că nu poți deosebi îngerii de diavoli.
Inițial impulsivă, ulterior ceva mai cerebrală, gândesc problema Kosovo în cei mai toleranți termeni. Cabaretul din Balcani nu este și nici nu cred că va fi vreodată actorul talentat jucând sub bagheta unui singur regizor. Nici n-ar avea cum, atâta vreme cât marile puteri ale lumii dau semne de amnezie politică, istorică, constituțională atunci când vine vorba de recunoașterea unilaterală (subliniez, unilaterală) a Kosovo.
Impulsivă, pentru că primul gest a fost acela de a mă alătura în percepții și accepțiuni unor oameni care au avut în față blindatele sârbe ale lui Miloșevici, oameni care, din motive pe care refuz încă să le înțeleg, au fost "purificați etnic". M-aș alătura acelor oameni care, într-un Turn Babel european unic, au fost ținta numeroaselor atrocități sârbe, inimaginabile cruzimi dictate, probabil, de cel mai primitiv ultranaționalism. Acelor victime ale demonstrațiilor de forță ale lui Miloșevici, oameni săraci și fără mari perspective, animați puternic doar de dorința de a deveni independenți.
Momentul în care devin ceva mai rațională îmi demonstrează, ca de atâtea alte ori, că faptul de a nu exclude nicio premisă, nicio variantă, îmi permite cel mai adorabil punct de vedere, îndepărtându-mă astfel de simplismul unor teorii pe care mulți le îmbrățișează într-un elan fără margini. Acum, zice-se că acești kosovari nu sunt nici ei tocmai buni de pus la rană pentru că, se-nțelege, nu te-ai face bine cu ei. Agitați de organizații militante cu influențe de terorism, "băștinașii" s-au angajat, cu același primitivism reacționar care le-a dat aripi, în lupte care le-au făcut mai mult rău decât bine. Altfel spus, kosovarii au avut și "abilitatea" de a se transforma rapid din victime în călăi.
Totuși, veșnicul "totuși"… Ca și cum n-am avea senzația că în fiecare dintre noi ar exista un sârb și un albanez, dată fiind situația mai mult decât delicată cu ungurii din Ardeal, ca și cum scenariul nu ar fi și așa destul de complicat, România adoptă vehement o poziție clară, categorică, de nerecunoaștere a independenței autoproclamate a Kosovo, timp în care majoritatea țărilor UE susțin, alături de Statele Unite, deliberarea proprie a kosovarilor. Nu știu dacă poziția noastră este cea mai bună decizie (deși este de înțeles dacă avem în vedere precedentul care s-ar crea în cazul ungurilor din Covasna și Harghita), dacă "prietenia" cu Serbia și Rusia este soluția fericită a unor tensiuni care vor mocni încă destul de mult de acum înainte. Principial, moral, poziția României pare să fie cea mai puțin rea din două variante care plutesc ușor în derivă atunci când vine vorba de dreptul internațional.
Statele "bune", "prietene" ale kosovarilor au și ele hibele lor. Am eu impresia sau Marea Britanie, de altfel "săritoare" și neînfricată în a deschide mult vehiculata "Cutie a Pandorei" balcanice, a refuzat sistematic să recunoască independența Irlandei de Nord? Exemplele pot continua. Cert este însă faptul că victimele și călăii se succed într-un ritm greu de urmărit, ritm care, paradoxal sau nu, dictează politica internațională. Categoric, nu pot deosebi îngerii de diavoli.