Născută din spuma mării

Cu un an înainte de integrarea României în Uniunea Europeană auzeam tot soiul de povești, care mai de care mai entuziaste. Cum că vacilor o să le fie implantate niște cipuri sau că o să plouă cu fonduri structurale nerambursabile, care să ne scoată din toate cele: noroaie, foamete, sărăcie, întuneric.
Nu știu dacă este sau nu un truism faptul că o țară membră UE are numai de câștigat în sfera politicii sau mai ales din punct de vedere economic. Dacă mă întrebați pe mine… nu văd cine știe ce realizări concrete la un an după aderare. A!!! Ba da, ar fi una: plăcuțele noi de la intersecția bulevardelor Ferdinand și Tomis, care ne indică distanțele dintre Constanța și metropolele "lumii civilizate". Pe vopseaua albă, proaspătă, stă scris cu litere, ei bine, nu tocmai "de-o șchioapă", și faptul că până la Uniunea Europeană nu-s decât… tadam: 0 (zero) kilometri! Cu alte cuvinte, suntem în inima construcției europene, parte a efortului comun de susținere a unor proiecte și strategii care au, cum altfel, scopul de a da naștere unei prea frumoase povești.
În țara de basm, membră cu drepturi depline a Uniunii Europene dar, mai ales, în orașul acesta în care mai mulți Bulă bălează consecvent, precum câinele lui Pavlov, la cheremul mai multor aleși "de seamă" există și românii europeni care fie nu au ce mânca, fie nu (mai) au un acoperiș deasupra capului.
Oameni disperați, pe ale căror chipuri nu se mai citește decât lipsa încrederii într-o lume care să fie, și pentru ei, una mai bună.
Că trăim acolo unde demersurile politice sunt la limita democrației și a constituției este, evident, partea a "enșpea", despre care facem gălăgie doar aici, la noi, în ograda autohtonă. La fel, adaptarea economiei românești la structurile europene, capacitatea de absorbție a unei țari relativ democratice, bla, bla, bla…rămân detalii în fața cerșetorilor de la intersecția celor două bulevarde, locul din plin centrul Constanței unde țiganii, neintegrați, desigur, binevoiesc să ne familiarizeze, cu sprijinul românilor, evident, în fenomenul general al violenței verbale și fizice.
Evoluția post aderare a României nu este nici măcar mediocră. Născută din spuma mării, membra UE dă dovadă, cu pasivitatea provincială caracteristică, de incapacitatea de a articula, fie măcar și într-un stil pe care o
să-l numesc copilăros, o viziune cât de cât coerentă în ceea ce privește un program de dezvoltare strategică pe termen, dacă nu lung, măcar mediu.
Radiografia perspectivelor României în noul context politic și economic e rezultatul firesc al tulburărilor care o macină în permanență: instabilitatea guvernamentală, presiunile asupra justiției, traseul, chipurile evolutiv, din perioada de tranziție. Nu tu proiecte, nu tu idei, nu tu inițiative românești susținute sus și tare pentru ca așa numita middle-class să își poată permite un trai mai decent.
Mă orientez cu greu în ditamai orașul port când Uniunea Europeană mă însoțește, ca o școlăriță cuminte, la fiecare pas și mă gândesc doar la mirarea ei atunci când cineva, habar nu am cine, va "șparli", într-un mare talent, plăcuțele de intersecție.