Presa care pute a hoit

În aceste zile, se întâmplă fapte pe care nu credeam că le voi trăi vreodată. De aceea mi-e și greu să exprim toată indignarea simțită față de mizeriile pe care le suportăm prin intermediul presei naționale.

"Băsescu a lovit un copil" - astfel au titrat cele mai importante televiziuni de știri, în pofida tuturor normelor deontologice, și au ținut-o tot așa, indiferent de faptul că deja se făcuseră auzite voci care denunțau "trucajul ordinar", martori care jurau pe Biblie că incidentul nu a avut loc sau copilul însuși, spunând că a fost "împins", și nu lovit.

La televiziunea specializată de ani în denigrarea lui Traian Băsescu (și vedeți că nu este nevoie să o numesc), o maaare doamnă a presei românești a plusat chiar, atrăgând atenția, cu finețe, publicului telespectator că există ipoteza ca președintele să fi fost băut în momentul presupusei agresiuni, știut fiind că "nu are cel mai plăcut miros" (după cum spun anumiți oameni politici, Gabriela Vrânceanu Firea declarând că îi citează pe aceștia, nenumiți, pentru că ea vrea să rămână elegantă). Mare doamnă, mare caracter! Mai ales când îl punea pe Ion Iliescu, onorabilul ei invitat, în antiteză cu grobianul Băsescu - bețiv și bătăuș de copii.

Și, schimbând din nou canalul, l-am revăzut pe emoționatul (sau, mai bine zis, transfigurat de ură) Patriciu care spunea că Băsescu este "un scelerat", după ce își vărsase fierea și cu o seară înainte, la unison cu mogulul Vântu, acesta din urmă punându-i în topul președinților și premierilor pe Iliescu și pe Năstase.

Cu încă o seară înainte, deputatul constănțean Aledin Amet dădea degeaba declarații reporterului de la Realitatea TV, încercând să explice că tătarii din România NU sunt instruiți să voteze cu un anumit candidat, după cum o organizație fantomă comunicase. Vorbea degeaba pentru că postul a ales să nu difuzeze dezmințirea lui, lăsând tătarilor impresia că liderii lor îi îndeamnă să-l voteze pe Geoană. Chiar dacă a sunat la postul de televiziune, reclamând că declarația sa nu fusese difuzată, a fost amețit că va fi întrebat în direct, i s-a închis telefonul și povestea s-a încheiat.

Și cum să nu ți se facă scârbă când citești (pe blogul unui ziarist care nu-și trădează independența, chiar dacă lucrează "la mogul") cum se fac presiuni până și asupra comentatorilor sportivi de la televiziunea publică, pentru a pronunța numele lui Geoană într-un context de audiență maximă. Iar voci din interiorul acestei instituții spun că li s-a pus în vedere tuturor angajaților care simt și ar putea să acționeze pro-Băsescu în campanie că vor zbura îndată ce Geoană va câștiga alegerile.

Sunt îngrijorată pentru că simt că perseverența și intensitatea manipulărilor din aceste zile, dar și imobilitatea instituțiilor care ar trebui să sancționeze abaterile grave de la reguli ar putea să influențeze votul din 6 decembrie. Sunt panicată, pur și simplu, pentru că nu mă simt pregătită să trăiesc într-o țară în care conducerea politică și administrativă a țării ar putea să decidă politici editoriale și gradul de libertate a presei.

Ieri am auzit o frază definitorie pentru "imparțialitatea" jurnaliștilor din prim-planul televiziunilor de știri: "un expert a declarat că filmul ESTE autentic, iar, de cealaltă parte, un alt expert a declarat că filmul AR PUTEA FI un trucaj".

Oscilez între indignare și compasiune față de acești bieți slujbași plătiți cu mii sau zeci de mii de euro pentru compromisurile pe care le fac. Le simt, adesea, revolta interioară față de ceea ce sunt obligați să pună în operă, revoltă care probabil se metamorfozează în ură față de subiectul lor de fiecare zi, personajul Băsescu, acela care, neînclinându-se la moguli și alegând să strice ordinea infracțională a statului "de drept", se află, până la urmă, la originea umilințelor pe care le trăiesc ei. Și, nutrindu-și această ură cu diverse informații mizere (ca agresivitatea sau mirosul neplăcut al lui Băsescu), nu-și dau seama că ei înșiși încep să pută a hoit…