Sindromul derogării

Nicio regulă nu este de fier în România. Începând cu regulile bunului simț și terminând cu legile. Eu, una, am început să dezvolt un simptom de panică în fața tuturor manifestărilor care se nasc, într-un fel sau altul, din încălcarea regulilor. Am conștientizat cu un prilej minor oroarea pe care mi-o provoacă, atunci când fiica mea a refuzat să mai poarte uniforma la școală, pe motiv că ea și încă o fetiță erau singurele fraiere care încă se mai duceau la școală așa cum ne instruise pe noi, pe părinți, învățătoarea la începutul anului.
E un fapt neînsemnat, ce-i drept, iar oponenții conceptului de uniformă școlară mi-ar putea spune că e mai bine așa, că personalitatea copiilor nu mai este încătușată de o regulă fără sens. Dar era, totuși, o regulă…
Ca și regula contributivității pentru pensii, de la care foarte mulți privilegiați au obținut derogări prin lege, concretizate în venituri exorbitante. Da, mă refer la acea discuție despre pensionarii de lux, care ne amărăște de luni de zile și nu se mai termină, ba acum s-a dezvoltat în direcția salariilor de sute de mii de euro din instituțiile bugetare.
Ca și regulile achizițiilor publice, care sunt ocolite prin tot felul de șmecherii, pentru ca banii noștri să ajungă în buzunarele în care trebuie să ajungă. Da, este vorba despre diversele licitații finalizate în favoarea clienților politici de toate culorile.
Ne indignează și derogările de studii profesionale care așează în fruntea instituțiilor statului tot felul de imbecili care au însă cotizația de partid plătită la zi. Da, de la ministere până la deconcentratele în fruntea cărora ajung unii ca acel Ciobanu de la ITM, care a fost arestat pentru șpagă, dar nu numai el, nu doar de la un partid, ci sute, mii, de la TOATE partidele care contează pe scena politică, rotindu-se parcă în ciuda contribuabililor nemembri de partid.
(Nu vreau să detaliez aici cum este folosită legea în România exact pentru a justifica încălcarea regulilor în cazurile de mai sus și în multe altele, este un subiect conex care ar putea face obiectul unui alt editorial.)
Nu ignorați, probabil, bătaia de joc din instituțiile de învățământ universitar, de stat sau private, în care regula a devenit cumpărarea examenelor și lucrărilor de licență. Da, am cunoștințe care mi-au povestit cum și cât au dat, și mulți dintre voi știți sau ați recurs la astfel de metode.
Sau aceeași bătaie de joc de la bacalaureat, unde toți copiii copiază, în afară de cel al persoanei care îți povestește, și toți profesorii iau șpagă, în afară de cel ce se preface indignat de asemenea practici pe care le vede, dar, vai!, nu le poate contracara.
Toate cele de mai sus și multe altele, sindromul acesta al derogării care caracterizează patologia societății românești generează două atitudini extreme: una ar fi obsesia pentru reguli și fobia față de orice abatere, care pot face rău doar celui care le dezvoltă, dar cealaltă, mult mai nocivă și mai frecventă, este nesupunerea în fața regulilor de orice fel.
Uneori cu inconștiență, cum se manifesta ieri vedeta Andrei Gheorghe, care se dădea nedreptățit de o procedură normală a polițiștilor în cazul unui accident cu o potențială victimă, comparând prelevarea de sânge pentru depistarea eventualelor urme de stupefiante cu prelevarea de organe(!). Chiar cred că se simțea nedreptățit și îndreptățit la încălcarea unei reguli special pentru el. Sau, mai bine zis, dragi polițiști, tocmai în cazul lui v-ați găsit să respectați procedura?!!!
Alteori cu revolta celor care refuză să intre în grupul fraierilor. Fraierii care contribuie la bunăstarea potentaților făcuți din pensii enorme, salarii exorbitante, licitații trucate, sinecuri de stat. Fraierii care asistă la ascensiunea copiilor celor de mai sus, trecuți prin școală ca gâștele prin apă și cadorisiți cu diplome de licență, masterat și doctorat, dar având grave deficiențe de vorbire și scriere în limba română sau în oricare alte limbi.
Și poți să-i condamni cu fermitate pe cei care refuză să se înscrie printre fraieri? Ai argumente peremptorii, ca ale lor? Sunt bunul simț, decența, respectul față ceilalți și față de propria persoană argumente peremptorii?