În salonul expozițional „Clio” al Muzeului Național al
Marinei Române a avut loc marți, 31 octombrie, vernisajul expoziției de pictură
„Un secol de culoare”, dedicată celor 95 de ani de activitate ai Ligii Navale
Române, deschiderea ei fiind aleasă în cinstea Zilei Internaționale a Mării
Negre.
Evenimentul, organizat de Liga Navală Română și de
instituția gazdă, prezintă lucrările cercurilor de arte plastice ale filialelor
LNR din București, Constanța și Mangalia.
Vernisajul a fost onorat de prezența unor invitați
speciali: căpitan de lungă cursă Laurențiu Mironescu, președintele LNR,
contraamiral de flotilă (r) dr. ing. Constantin Rusu, președintele filialei
București a LNR, contraamiral de flotilă (r) dr. Aurel Constantin, președintele
filialei Constanța a LNR și contraamiral de flotilă (r) Victor Gîdiuță, președintele
filialei Mangalia a LNR.
După cuvântul de bun-venit, adresat artiștilor și
invitaților, de directorul MNMR, comandor dr. Marius-Laurențiu Rohart și
mesajele invitaților de onoare, expoziția a fost prezentată de către pictorul
și căpitanul (rtg) Vergil Cojocaru, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din
România.
Un moment emoționant a fost prilejuit de donația familiei
Andrei Brănișteanu către MNMR a unui tablou reprezentându-l pe viceamiralul
Ioan Murgescu, comandant al Corpului Flotilei și al Marinei Militare a
României.
Muzeul Național al Marinei Române vă invită să admirația
tablourile expuse pe simezele salonului expozițional „Clio”, până pe data de 29
noiembrie, în programul de vizitare al MNMR, de miercuri până duminică, între
orele 09:00 - 17:00.