Tot mai mulți cetățeni ucraineni caută locuri de muncă în România

358
Tot mai mulți cetățeni ucraineni caută locuri de muncă în România - ucraineni-anofm-1698764360.jpg

Articole de la același autor

În evidențele agențiilor teritoriale din subordinea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), figurează, la momentul actual, 19.738 de cetățeni ucraineni. Județele în care sunt cei mai mulți cetățeni ucraineni refugiați sunt București (4.792), Constanța (4.674) și Ilfov (1.595).

Ca urmare a serviciilor de ocupare oferite de ANOFM, au fost încadrați pe piața muncii 2.271 de ucraineni. Principalele meserii ale cetăţenilor ucraineni sunt de confecţioner cablaje auto, specialist în industria auto, confecţioner în industria textilă și muncitor în domeniul construcţiilor. Dintre angajatori, 538 și-au arătat disponibilitatea de a încadra în muncă cetățeni ucraineni. Aceștia au declarat 5.296 de locuri de muncă vacante disponibile și pentru cetățenii ucraineni. Principalele domenii de activitate pentru locurile de muncă vacante declarate de angajatori sunt fabricarea de echipamente electrice şi electronice pentru autovehicule şi pentru motoare de autovehicule; restaurante, fabricarea altor articole de îmbrăcăminte și construcţia de ambarcaţiuni sportive şi de agrement. În acest sens, cele mai multe locuri de muncă oferite de angajatori sunt pentru: muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor, ambalator manual și muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor.

Cetățenii ucraineni pot fi încadraţi în muncă fără avizul de angajare, pot beneficia și de măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă, precum şi de protecţie în cadrul sistemului asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege pentru cetăţenii români, cu condiția înregistrării la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. Situația statistică prezentată se referă la perioada de la începutul conflictului armat din Ucraina și până în prezent.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5756 secunde