Astăzi, 9 septembrie 2024, s-a dat startul unui nou an școlar în toate unitățile de învățământ din comuna Cumpăna, moment marcat de emoții și entuziasm în rândul elevilor, părinților și cadrelor didactice.
Încă de la primele ore ale dimineții, sute de elevi și preșcolari, însoțiți de familii, s-au adunat rând pe rând în unitățile de învățământ de pe raza localității, pentru a participa la ceremoniile oficiale de deschidere a anului școlar 2024-2025. Festivitățile, desfășurate într-o atmosferă solemnă și plină de emoție, au adus împreună elevi de toate vârstele, cadre didactice și părinți, pregătiți pentru un nou capitol în educația tinerelor generații.
Ca de obicei, la eveniment au fost prezente autoritățile locale, în frunte cu primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, însoțită de consilieri locali și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Poliției Naționale și Poliției Locale. Aceștia au adresat elevilor urări de succes, încurajându-i să valorifice toate oportunitățile educaționale oferite, asigurându-i de tot sprijinul pe întreg anul școlar. Preoții din comună au oficiat slujbe de Te Deum la fiecare unitate școlară, la două dintre acestea alăturându-se și IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, slujbe oficiate cu speranța unui an școlar lipsit de incidente neplăcute în protecția lui Dumnezeu.
“Un moment emoționant al ceremoniei a fost dedicat memoriei regretatei doamne învățătoare Elena Ciuciulică, un stâlp al comunității educaționale din Cumpăna. Cu profund respect, cei prezenți au păstrat un moment de reculegere în amintirea dascălului care și-a dedicat viața educării și formării multor generații de elevi”, transmit reprezentanții Primăriei Cumpăna.
Atmosfera festivă a fost completată de bucuria revederii colegilor și a profesorilor, sentimentul general fiind unul de nerăbdare și entuziasm pentru ceea ce urmează. Această zi reprezintă începutul unei noi călătorii în lumea cunoașterii și dezvoltării personale, atât pentru cei mai mici dintre preșcolari, cât și pentru cei aflați la gimnaziu sau chiar la liceu.
În anul școlar 2024-2025, unitățile de învățământ din comuna Cumpăna sunt organizate astfel:
• Creșa „Rază de Soare” – 140 de copii;
• Grădinița „Paradisul Copiilor” – 120 de copii, cu alte 20 de locuri neocupate încă;
• Grădinița „Florilor” – 160 de copii, dintre care 100 la program prelungit;
• Grădinița „Sfânta Maria” – 172 de copii;
• After School – 70 de copii.
În cadrul Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu”, vor învăța în acest an 1488 de elevi organizați în 62 de clase, după cum urmează:
• Clasa 0 – 173 de elevi, distribuiți în 8 clase;
• Învățământ primar – 789 de elevi;
• Învățământ gimnazial – 500 de elevi;
• Învățământ liceal – 106 elevi;
• Învățământ profesional – 93 de elevi.
Potrivit reprezentanților Primăriei Cumpăna, pe parcursul vacanței clasele au fost renovate unde a fost nevoie, igienizate, o parte din mobilier a fost schimbat și unitățile au beneficiat de un amplu proces de digitalizare. Investițiile în educație vor continua și în acest an, primul obiectiv ce urmează a se finaliza în proporție de 100% fiind eficientizarea energetică a corpului C, urmat de extinderea corpului A cu alte 4 clase și o sală de sport școlară.
De asemenea, începând cu acest an, elevii și preșcolarii din comuna Cumpăna vor beneficia de Programul național „Masă sănătoasă”. Acesta este destinat unui număr de 1300 de copii și oferă zilnic, în mod gratuit, un suport alimentar constând într-o masă caldă sau un pachet alimentar, în funcție de necesități, pe durata întregului an școlar.
„Dragi elevi, vă doresc mult succes în noul an școlar! Acesta este un nou început, o nouă oportunitate de a descoperi noi materii și de a vă dezvolta abilitățile și talentele. Este un moment important pentru creșterea voastră personală și educațională, pentru legarea de prietenii noi și pentru stabilirea de noi obiective. Să profitați din plin de fiecare zi! Mult succes și vouă, dragi părinți, parteneri de încredere în educația copiilor noștri. Împreună cu dascălii, vom lucra pentru a le oferi cele mai bune condiții de învățare și dezvoltare", a transmis Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.