ANR atenționează studenții UMC: „Au fost identificate o serie de nereguli, care necesită a fi rectificate”

6707
1
ANR atenționează studenții UMC: „Au fost identificate o serie de nereguli, care necesită a fi rectificate” - sediu-umc-5-1719402177.jpg

Articole de la același autor

O informare potrivit căreia Universitatea Maritimă din Constanța și-ar fi pierdut acreditarea pentru învățământul fără frecvență (IFR), în limba română, fapt ce împiedică absolvenții să obțină de la Autoritatea Națională Română (ANR) brevetul de ofițer maritim sau certificatul de capacitate, a produs tensiune și panică în rândul studenților din anii terminali.

Reamintim că la finele săptămânii trecute, rectorul Gabriel Raicu dădea asigurări că UMC este acreditată, pe toate formele de învăţământ, zi, IFR şi limba engleză de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS). „Dacă ANR a informat oficial pe cineva că noi ne-am pierdut acreditarea ARACIS, atunci este dincolo puţin de limita legală. O instituţie a statului român nu poate dezinforma publicul cu referire la o altă instituţie a statului român, acreditată de o terţă instituţie din ţara noastră”, declara pentru „Cuget Liber” rectorul, care a pus la dispoziția redactorilor documente justificative din Monitorul Oficial.

În acest context, reprezentanții ANR au venit cu o adresă oficială. „În perioada noiembrie 2023 – ianuarie 2024, toate documentele depuse de Universitatea Maritimă din Constanța pentru aprobarea cursurilor de specialitate organizate în cadrul Facultății de Navigație și Transport Naval, precum și cele derulate în cadrul Facultății de Electromecanică Navală, pentru perioada 2023-2027, forma de învățământ cu frecvență în limba română, au fost analizate de către o comisie de verificare constituită la nivelul instituției noastre.

În urma acestor verificări au fost identificate o serie de nereguli, care necesită a fi rectificate în vederea obținerii aprobării cursurilor pentru perioada 2023-2027.

În acest sens, Universitatea Maritimă din Constanța urmează să înainteze ANR planurile de învățământ și programele analitice rectificate, pentru a fi analizate din nou de către comisia de verificare, în prezent aprobarea cursurilor fiind parțială.

Totodată, Universității Maritime din Constanța i s-a adus la cunoștință că documentația depusă la Autoritatea Navală Română este doar pentru forma de învățământ în limba română, cu frecvență.

Pe cale de consecință, Autoritatea Navală Română a informat conducerea Universității Maritime din Constanța, prin adresă scrisă, în data de 20.03.2024, faptul că, începând cu anul universitar 2023-2024, diplomele de studii, adeverințele sau orice alte documente eliberate studenților/absolvenților în cadrul formelor de învățământ în limba română cu frecvență redusă și în limba engleză cu frecvență, nu sunt recunoscute de către ANR în vederea emiterii brevetelor sau certificatelor de capacitate.

Aducem la cunoștința celor interesați că lista programelor educaționale, vocaționale și de calificare aprobate de Autoritatea Navală Română, cu formele de învățământ aferente este publică și poate fi consultată prin accesarea următorului link:

https://portal.rna.ro/SiteAssets/servicii/personal-navigant/LISTA%20CURSURI%20SI%20PROGRAME%20APROBATE.pdf

 

Dacă programul educațional sau forma de învățământ nu se regăsește pe portalul Autorității Navale Române, vă rugăm să vă adresați instituției de învățământ aferente pentru eventuale lămuriri și de asemenea, să parcurgeți cu mare atenție contractul de studii pe care-l aveți semnat sau urmează să îl semnați cu respectiva instituție de învățământ”, se arată în comunicatul de presă transmis redacției. 

Comentează știrea

Robert
Joi, 27 iunie

Ce treabă are Autoritatea navală cu programa de învățământ, când au grilele de examinare pentru obținerea brevetelor/certificatelor de capacitate? Cerințele lor se reflectă în examinare. Pare mai degrabă "o împingere" a studenților către Academia navală, care nici nu ar trebui să pregătească personal pentru marina civilă, de când s-a înfăptuit și aprobat despărțirea celor două instituții.

Pagina a fost generata in 0.2973 secunde