Facultatea de Teologie organizează, în perioada 10-11 mai
2023, cea de-a VIII-a ediție a conferinței internaționale „Religion, Knowledge,
Society”, intitulată „Human Being in the Horizon of Authenticity. Philosophical
and Religious Perspectives". Deschiderea conferinței va avea loc miercuri, 10
mai 2023, la Sala Ovidius a Hotelului Ramada din Constanța, începând cu ora
09:30.
Evenimentul va fi urmat de seminarul internațional
„Religion, Knowledge, Society” (RKS) - „The Meaning of Life. A Phenomenological
Approach in a Fusion of Horizons", care se va desfășura în perioada 17-18 mai
2023, la Suceava.
„Cele două evenimente academice, interconectate tematic,
își propun o abordare multilaterală a autenticității și a sensului vieții în
condițiile lumii actuale, din perspectivă filosofică și religioasă. Ediția din
acest an reunește profesori și cercetători de la prestigioase instituții
academice internaționale (Institutul de Filosofie al Academiei de Științe
Sociale, Vietnam; Universitatea Southeast, Nanjing - China; Universitatea
Comenius din Bratislava, Slovacia; Universitatea George Mason, SUA; Institutul
de Filosofie al Academiei de Științe Sociale din Shanghai, China; Universitatea
Çankiri Karatekin, Turcia) și naționale (Universitatea București; Universitatea
„Al. I. Cuza” din Iași; Universitatea Națională de Arte din București). De
asemenea, evenimentele urmăresc concretizarea unor proiecte de cercetare pe
diferite linii de analiză din domeniul studiilor religioase”, precizează conf.
univ. dr. Ioan Dura, organizatorul ambelor evenimente.