De nouă ani nu interesează pe nimeni! Reabilitarea Muzeului de Artă Populară bate pasul pe loc

1385
2
Cu o vechime de aproape 130 de ani, Muzeul de Artă Populară din Constanţa este o clădire reprezentativă pentru oraşul de la malul mării. Din păcate, trecerea timpului şi-a pus amprenta asupra spaţiului, care, deşi este foarte bine întreţinut, tot are nevoie de lucrări de restaurare şi consolidare.

Pentru cei care nu ştiu, construcţia cu subsol, parter, etaj şi mansardă a muzeului de pe bulevardul Tomis nr. 32 a fost realizată între anii 1894 - 1896, ca sediu al Primăriei oraşului Constanţa. La momentul respectiv, antreprenorul lucrărilor a fost numit Ştefan Pisculici, iar arhitect, Ion Socolescu. Inaugurarea a avut loc la data de 20 noiembrie 1896 şi, din acel moment, Primăria a funcţionat în această clădire până în anul 1906, când a fost înstrăinată Direcţiei de Poştă şi Telegraf. Cu toate că a fost supusă constant reabilitărilor, clădirea muzeului necesită reparaţii capitale, deoarece timpul şi intemperiile nu au iertat edificiul. Cei care trec prin zonă pot observa cu uşurinţă că faţadele care alternează cu brâie de cărămidă şi tencuială sunt pătate pe alocuri şi degradate pe anumite porţiuni. De asemenea, o serie de intervenţii ar fi necesare şi la porticul de la intrare, cu arcade descărcate pe colonete duble şi stâlpi adosaţi, unde una dintre arcade prezintă o fisură pe partea dreaptă şi numeroase crăpături etc.

Din păcate, deşi despre o posibilă reabilitare a instituţiei se discută de nouă ani de zile, până acum nu s-a întâmplat nimic. Prima adresă către Primăria Municipiului Constanța prin care se solicita includerea în Programul Național de Dezvoltare Locală a obiectivului de investiții „Lucrări de Consolidare, Reabilitare și Restaurare a Muzeului de Artă Populară Constanța, monument de arhitectură din categoria A” datează din 2013. Trei ani mai târziu, în 2016, Primăria Municipiului Constanța prin Direcția Programe și Dezvoltare a anunțat achiziționarea serviciului de elaborare studiu de teren (geotehnic) pentru obiectivul de investiții „Restaurarea Muzeului de Artă Populară Constanța”, urmând ca un an mai târziu să fie anunţată consultarea pieţei în vederea elaborării documentației de avizare a lucrărilor de intervenție, inclusiv studii istorice, topografice, documentare și obținerea de avize prin certificatul de urbanism aferent acestei investiții. Apoi, în 2019 s-a primit aviz favorabil de la Ministerul Culturii pentru restaurarea muzeului, iar în 2021 a fost eliberat alt certificat de urbanism. Cert este că, deocamdată, nu se observă nicio schelă în faţa instituţiei de cultură, situaţia fiind fix cea pe care o ştim deja, de ani de zile.

Potrivit directorului muzeului, Maria Magiru, aceste lucrări sunt necesare, mai ales în condiţiile în care pragul instituţiei este trecut anual de mii de persoane, iar în cadrul muzeului sunt organizate periodic evenimente culturale, expoziţii, simpozioane, obţinându-se, astfel, paşii importanţi pentru aducerea muzeului în postura de loc de întâlnire şi manifestare a valorilor culturale.

Cât va mai dura până când acesta va intra în reabilitare? „Momentan, se pregătește documentația tehnico-economică pentru depunerea spre finanțare, iar în momentul când apar ghidurile spre finanțare vom trece la pasul următor”, este răspunsul celor de la Primăria Constanţa.



Comentează știrea

Constantin
28 septembrie
Erorile neamului noi și ai nostri

"Burichiada" de pe strada este mai interesanta decar arta populara !

Ion
28 septembrie
saracie

Nu cumva se ofera prea putini bani pentru o asa renovare??

Pagina a fost generata in 0.2509 secunde