"Durerea mea este că vreau să dărui și nu mai am cui!"
Articole de la același autor
Prilej pentru a-l provoca la un dialog despre puterea pe care o mai are în ziua de astăzi profesorul de a reține atenția elevului la clasă.
De loc din Craiova, dar cu rădăcini și în Humulești, a studiat acasă liceul tehnic, cinci ani, și Facultatea de fizică, pe care a absolvit-o în anul 1978.
- Dar ați ajuns la Constanța…
- Având o poziție bună, conform rezultatelor obținute, am ajuns la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" prin repartiție guvernamentală, dorindu-mi să evadez trei ani la mare. Pentru că eu, până la vârsta aceea, nu văzusem marea. Apoi, deși mi-am dorit să mă întorc acasă, nu am mai putut. La Universitatea din Craiova am avut șansa unor profesori extraordinari, pe care eu nu îi pot egala. Am studiat cu unii dintre cei mai valoroși profesori de fizică, unul dintre ei fiind Oliviu Gherman, cu care mi-am dat și licența, viitorul șef al Senatului.
Doi ani la "Mircea" am predat fizica, dar și biofizica, electrotehnică, desen tehnic. După acești doi ani, în ciuda rezultatelor excelente pe care le obținuseră elevii mei, mi s-a spus să fac o cerere să mă mut, pentru un an, la "Decebal", "Tomis" și actualul "Vasile Pârvan" - la care am și mers de fapt. După un an, când am încercat să revin ca titular la "Mircea" nu s-a mai putut și m-au luat prin detașare, 17 ani. Cel mai probabil, însă voi ieși la pensie, peste trei ani, de la Liceul Teoretic "Ovidius".
- Cum ați reușit să deveniți atât de îndrăgit de elevi, în ciuda materiei pe care o predați?
- Eu cred că mi-am nimerit meseria. Inițial, eu am vrut să mă fac regizor, dar cum pe vremea mea intrau la Regie trei-patru, nu aveam nicio șansă. Așa încât eu, ca profesor care iubesc fizica, fac foarte mult spectacol. La orele mele vorbesc despre fizică, dar și despre viață, încercând să-i atrag pe copii, inventez tot felul de scenarii, râd se simt bine, intrăm în fenomene, iar mai zicem altceva. Nu e ceva pregătit, improvizez foarte mult și lor le place. La sfârșitul orei, în ultimele 10 minute, pun întrebări să văd dacă a fost bine regizată ora și îmi dau seama dacă am reușit să le țin trează atenția. Dar îi mai și cert. Din păcate, tocmai ce vin de la un curs la care o elevă mi-a răspuns că a uitat să învețe. Practic m-a jignit, m-a insultat. Nu cred că merit așa ceva! Nu e vorba că respectiva nu știe, pentru că problema de fapt nu este să dai nota 2, dar cum poate să fie în relația cu mine atât de indiferentă când eu îmi pun sufletul să-i fac să înțeleagă. Le-am spus că eu, dacă nu mai vin cu plăcere la oră, mai bine nu mai vin. Când totul devine o corvoadă, și pentru mine, și pentru ei, nu mai este școală. Trebuie să ne simțim bine împreună, să ne bucurăm că suntem împreună, să ne fie drag și să mă aștepte cu nerăbdare la următoarea oră.
- Sunteți de acord că tehnologia le-a amputat interesul pentru școală?
- Este un fenomen global, cu consecințe foarte grave. Deja se fac analize, vizavi de modificările de comportament, reacții față de… și s-au constatat câștiguri, dar și foarte multe pierderi. Chiar citeam zilele trecute un articol semnat de Solom Marcus, care afirma că în familie se constată un mod de a dialoga extrem de sărac și un limbaj al copiilor extrem de rudimentar, în care ei nu dau decât răspunsuri scurte, nu formulează fraze, în care să existe cuantificatori cauzali, "deoarece" sau "pentru că". Și la școală același lucru. În loc să absoarbă ca niște bureți informațiile din timpul orei, au fost obișnuiți de părinți cu pregătirea separată, cu școala paralelă. De aceea își permit să vină la școală cu aceste instrumente, iphoane, cioclofoane, cum le zic eu, și, în timp ce profesorul își face datoria, ei, pe sub bancă, țac-pac, pentru că și așa tăticu scoate bănuțul din teșcherea să-l învețe cineva în particular. La școală ei vin să fie șmecheri, să arate că au aia și aia. Îmi pare rău, dar chestia asta nu o pot accepta, chiar dacă s-au făcut niște transformări. Și în spatele comportamentului lor stă tot acest sistem computațional și intrarea masivă pe această piață. Și așa cum spunea domnul profesor Marcus, noi trebuie să intrăm neapărat în școală cu o materie despre acest NET.
Am predat la clasele mici și regret că, dacă aș fi știut ce frumos este să le predai la ăștia mici, aș fi renunțat la liceu și mă duceam la o școală generală. Pentru că, în clasa a VIII-a, ei continuă să vină peste mine cu întrebări. În schimb, spre clasele mari se produce o degenerare a relației în clasă. Apare chestia asta că dacă este un copil serios care învață, meticulos și a ridicat mâna deja e luat în batjocură și jignit "băi handicapatule!", Băi Einstein!" "Tocilarule!". Apare atitudinea distructivă a unora, mai ales a celor care sunt pe lângă școală, care la lucrări și teme se milogesc și care din nefericire se pare că și reușesc în viață. Aici e tragedia! Societatea se pare că nu e capabilă să-i stimuleze și să-i ridice pe cei valoroși și se ridică tocmai cei subțiri în pregătire, care nu au făcut efort adevărat să ajungă undeva. Durerea mea este că vreau să dărui și nu am cui! Și, evident, mă întreb ce rost mai are și pentru ce?
- Dar aveți la îndemână cel mai tare instrument - NOTA!
- Asta este terorism! Ce-i aia școală, ca să omori copilul cu note? Nu pot, nu reușesc. Eu vreau să fie plăcere școala, iar nota să vină după ce a arătat ce a înțeles. Dar ca să dai cu nota în ei, iar asta să fie amenințarea supremă, nu cred că este soluția. Viitorul nu ar trebui să mai fie cu note. Important este să învețe copilul de plăcere și să rămână cu ceva. Faptul că nu mai au plăcerea de a veni la școală pleacă de la noi și trebuie să înțelegem că ei sunt rezultatul a ceea ce noi am făcut, la ceea ce societatea a generat. Farmecul unei ore este atunci când elevii se implică să afle ceva, spun ceva. Cu cât se apropie de anii terminali, cu atât sunt mai dezinteresați de ceea ce face profesorul la oră. M-am săturat să muncesc pentru Canada, masiv, Germania, pentru America. Roadele muncii mele nu se întorc asupra mea. Noi ne-am uzat ca să profite alții de munca noastră, de acest aur cenușiu atâtea națiuni super dezvoltate. De ce această societate nu a generat condiții ca acești copii să rămână în țara lor? Mulți au plecat de disperare!
- Cât ați fost inspector general, care a fost cea mai mare provocare?
- E foarte greu de schimbat mentalități! Eu aveam un complex față de colegii mei directori, care au făcut atâtea formări, cursuri, credite și care veneau la mine în audiență pentru că nu erau în stare să rezolve o problemă de conflict. Nu poți să-i spui unui copil de clasa a VII-a că dacă pleci din școală îți dăm 10 la purtare, dar dacă rămâi îți dăm 4, deci cere să pleci. Cum se poate tu, ca dascăl, să-l ameninți pe copil? Pentru mine elevii mei ce sunt? Sunt bucuria mea, nefericirea mea, durerea, entuziasmul, satisfacția, necazul. Asta-i frumusețea, dacă te-ai făcut profesor, existența lor, ochii, privirile, zâmbetele, reacția lor de înțelegere sau neînțelegere. Nu o să înțeleg niciodată de ce învățământul românesc o tot ține că ușa profesorilor e sacră și elevul nu are ce căuta pe acolo. Noi ne pricepem la gargară, la hauhau, dar în spatele proiectelor am rămas înțepeniți, închistați, anchilozați în niște scheme pe care nu le depășim. Spre exemplu, mi se pare un mare eșec al celor care predau Religia că elevii au ajuns să fugă de această materie. Eu l-am văzut pe fostul meu elev Bogdan Papacostea când preda la clasă la "Mircea" și era plin de copii de la alte clase, pentru că se discutau teme extraordinare și copiii se implicau, era efervescent, era frumos. Iar la clasa unde sunt eu diriginte au mai rămas doar patru care vor să studieze Religia, restul vin cu tot soiul de argumente.
Trebuie să ai talentul și să fii tu continuu de așa manieră conectat pe ce probleme pot fi discutate încât să-ți înveți foarte bine rolul și așa mă întorc la ideea de teatru, de scenariu, în care tu să fii actor să atragi clasa. Am avut bucuria de două ori la "Mircea" să fiu aplaudat și a fost ceva care m-a șocat.
Comentează știrea
Eu unul am avut ocazia de a-l avea profesor pe domnul Sarbu 1 an . Vreau sa precizez ca a fost singuru profesor care a reusit sa'mi castige respectul si admiratia maxima ! De la el de la ora daca erai atent plecai cu lectia invatata si totdeauna cu zambetul pe buze. Ce om extraordinar ! Din pacate a fost chiar anul inainte de a intra in Inspectorat si chiar spunea atunci ca este rezervat de a face acest lucru , tare dezamagiti am fost toti cand a plecat! Acest om merita o medalie de aur din punctul meu de vedere. Tot respectul!
Domnule profesor dati le va rog frumos cateva sfaturi echipei ISJ in ceea ce priveste respectul si omenia fata de semeni. Va doresc MULTA SANATATE.
"Când totul devine o corvoadă, și pentru mine, și pentru ei, nu mai este școală. Trebuie să ne simțim bine împreună, să ne bucurăm că suntem împreună, să ne fie drag și să mă aștepte cu nerăbdare la următoarea oră" Superb, Mariane! Cu tot respectul
Sarbu ca inspector general a fost o pramatie care a facut orice i-a indicat partidul (PNL, parca), doar ca sa ramana in functie. Si pe la sedintele cu directorii tot asa se rupea in figuri.
Profesor adevarat nu ca penalele astea care se cred in telenuvele si nu mai contenesc cu barfele ieftine... Vai de copii care vor intra pe mana lor.
in ziua de azi nu prea mai ai cui sa predai; dezinteres total fata de scoala; parintii sunt primii needucati, copii de la cine sa invete daca tata sau mama doreste cat mai putine materii pentru 'copilas' si se cearta cu profesorii pentru note mari/ la pensie domnule profesor, ridicolul e aproape !!
Pt cei care il critica pe dl. Prof. Noi, fosti elevi, stim ce om extraordinar e dl.Prof. Tot ceea ce am realizat si sunt se datoreaza in mare masura si domnului Profesor. Lectiile de fizica cu dl. Sarbu (intr-o perioada importanta in viata unui om - adolescenta) au avut impact si asupra pregatirii/perceptiei la alte discipline, ca erau ele matematica, chimie, istorie sau romana, cum a mai spus cineva, era lectii de viata. Si toate intr-o atmosfera de umor de calitate.
Sunt extrem de mandra sa citesc despre tatal meu in ziare, sau sa vad cu cata caldura comenteaza oamenii despre el. Am avut privilegiul sa ma nasc fiica a acestui om colosal, o adevarata binecuvantare dar si un stigmat, caci este foarte greu sa te ridici la nivelul unor asemenea asteptari implicite. Norocul meu a fost faptul ca am avut mii de "frati si surori", impreuna cu care, de-a lungul anilor, am reusit sa-l facem pe "tata" mandru, caci mereu si-a tratat elevii ca si pe mine: cu drag, cu implicare, cu daruire, cu toleranta, cu intelegere, uneori poate cu asprime si severitate (de prea putine ori!), scopul exercitiului fiind mereu o evolutie a tuturor celor implicati. Evident, prin simetrie, ma supara foarte tare cei care isi permit sa faca comentarii rautacioase, fie in necunoastinta de cauza fie din pura invidie. Da, este mare lucru ca dupa zeci de ani de la terminarea liceului, oameni care nu au pastrat legatura intre ei, care locuiesc peste oceane (nu doar peste granita), sa se mobilizeze pentru a face o vizita domnului Sarbu de ziua lui, sau de Sfanta Maria, si cred ca poate fi foarte frustrant pentru colegi profesori care nu-si vad elevii nici macar la ore. Va asigur ca aceste vizite se intampla anual, iar acest lucru, pe langa multele premii la olimpiade, concursuri, etc, spun multe despre calitatea orelor predate de tatal meu. Nu accept ca un neavenit sa conteste valoarea de profesor si dascal a acestui om, tata sau nu. Directorii de licee? Normal ca nu l-au placut, doar tata nu e spagar, nu l-au putut mitui si cumpara, si-a dat sufletul in inspectoratul ala pe care eu, ca si copil, l-am urat din tot sufletul deoarece ani de zile l-a tinut departe de noi, si i-a mancat parte din spirit, transformandu-l intr-o persoana acra si pe veci stresata. Slava Domnului, acum si-a revenit si este acelasi om spiritual si "de gashca" pe care mi-l amintesc, un bunic extraordinar pentru cei doi baietei ai mei, care sunt absolut indragostiti de "tataia" Marian. Asa ca traiasca orele de fizica predate teatral, povestile, Catavencii si Didinele, Newton, iepurii si laptucile, si alte milioane de notiuni, glume si anecdote pe care doar elevii domnului Sarbu le stiu si inteleg (mi-a fost si mie profesor de fizica din clasa a IX-a pana intr-a XI-a).
mai fata lu tata ..care ai postat comentariul de mai sus ...la isj marean sirbu a ajuns politic si nu pentru ca era el mare valoare ...acolo era pres in fata tuturor si s-a tinut de scaun cat a putut ...coloana vertebrala nu are si .la organizare e zero ....ca nu a stiut decat sa dea din gura ....ca profesor cand era el mare inspector nici nu dadea pe la ore desi salariul si l-a luat ...l-a ovidius a ajuns profesor prin faptul ca si-a aranjat transferul atunci cand era inspector general fortand transferul si anghel normal ca a aceptat ca doar nu era sa isi piarda ea scaunul de director ...ca profesor niciodata nu isi face materia ..e tare doar in dat din gura ....si evident sa iasa in presa ...si sa dea bine in poze ...asa ca mai abtineti-va cu laudele ...ca nu e cazul
Articole pe aceeași temă
