Elevi ai Liceului "Callatis", certificați analiști programatori, în Spania

139
Elevi ai Liceului

Articole de la același autor

Un grup format din 21 de elevi de la Liceul Teoretic „Callatis” din Mangalia, din clasa a XI-a B, profil real, specializarea matematică-informatică, intensiv informatică, însoțiți de profesorii Mihaela Elena Pilat și Ghiulserin Sali, au efectuat un stagiu de practică în companii IT din Granada, Spania, obținând calificarea de analist programator, certificată de un document de mobilitate Europass.

Deplasarea a fost prilejuită de participarea elevilor la proiectul „Tranziția de la școală la piața muncii, prin mobilități de învățare, în companii IT europene”, nr. de referință 2023-1-RO01-KA121-VET-000133394, din cadrul programului Erasmus+ al Comisiei Europene.

În timpul stagiului de practică, elevii s-au familiarizat cu activitatea dintr-o firmă IT, au dobândit deprinderi antreprenoriale, iar, în același timp, contactul cu alte medii culturale a condus la îmbunătățirea competențelor lingvistice, (limba engleză și limba spaniolă), comportamentale, de creștere a gradului de responsabilitate, de lucru în echipă, respect, toleranță, deprinderea unui comportament prietenos cu mediul.

„Tranziția de la școală la piața muncii, prin mobilități de învățare, în companii IT europene”, reprezintă al treilea proiect aprobat, dintr-o serie de cinci proiecte, pentru care Liceul Teoretic „Callatis” a obținut o Acreditare Erasmus+, în domeniul Educației și Formării Profesionale, valabilă în perioada 1.03.2021-31.12.2027.

În același timp, în perioada 3-7 iunie 2024, doi profesori de informatică ai liceului, Gabriela Maria Popa și Vasilica Georgeta Magaz, au participat la o activitate de job shadowing, organizată la Associação Intercultural Amigos da Mobilidade din Barcelos, Portugalia.

„La finalul celor trei săptămâni de stagiu, elevii și profesorii au fost foarte apreciați pentru seriozitatea cu care și-au îndeplinit sarcinile de lucru, pentru nivelul de cunoștințe în domeniul informaticii și al limbii engleze, dar și pentru creativitatea și entuziasmul lor”, a transmis prof. Daniela Diaconu, directorul Liceului „Callatis”. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.248 secunde