Dascălii reclamă "crima împotriva limbii române":

"Elevii nu știu să comunice, ajung să fie studenți și nu pot să redacteze nimic"

759
8
Ministerul Educației a anunțat încă de la sfârșitul anului trecut că intenționează că modifice structura orelor pe care le fac elevii de gimnaziu. Astfel, în prezent, se află în dezbatere publică propunerile pentru planul cadru pentru clasele V-VIII. La Constanța, discuțiile se vor încheia marți, pe 19 ianuarie, la Palatul Copiilor, la ora 16,00, acolo unde sunt convocați profesorii de limba română, elevii, dar și părinții, să-și spună părerea.


Până atunci, însă, au apărut deja voci care consideră că nu este o idee prea bună reducerea orelor de limba română la clasa a V-a, de la cinci ore la patru ore pe săptămână. Ulterior, pentru clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a, planurile rămâne neschimbate, cu patru ore pe săptămână. 


Chiar dacă elevii se bucură că scapă de o oră de română, adică tocmai de ora de compunere, cadrele didactice se arată indignate de această propunere și consideră că le va face mult rău școlarilor, care oricum citesc din ce în ce mai puțin, au un vocabular sărac și dificultăți în comunicare.


Într-o eră a tehnologiei moderne, unde tinerii își culeg informațiile de pe internet și aproape că nici nu știu că la ei în oraș există o bibliotecă, deschid o carte doar atunci când îi obligă profesorii sau părinții, reducerea studiului limbii române nu face decât să-i arunce și mai mult în neștiință. Rezultatele de la examenul de clasa a VIII-a și de la bacalaureat au arătat că nivelul de pregătire al elevilor este scăzut, atât în mediul urban, cât mai ales în mediul rural. Ca o sfidare a acestei situații, în loc să ia măsuri concrete care să determine elevii să citească și să învețe să vorbească corect limba română, Ministerul Educației a decis să scoată o oră, ca să le facă viața mai ușoară școlarilor.


"Este o măsură incorectă, din punctul meu de vedere, pentru că și așa comunicarea se face destul de greoi. Este o palmă dată unui obraz subțire, care păstra catedra de limba română ca o șansă de a face compoziție. Era o șansă a profesorilor de a face din această oră un laborator, o lecție, prin care copiii erau învățați cum să comunice, atât oral, cât și scris. Elevii din ziua de azi nu știu să comunice, ajung să fie studenți și, din cauza lipsei de comunicare din clasele preuniversitare, nu pot să redacteze aproape nimic. Elevii și chiar și părinții percep această oră ca pe o pierdere de timp, dar este deosebit de importantă", a declarat, pentru "Cuget Liber", profesorul de limba română Vasile Coman, dascăl cu state vechi, căruia i-au trecut prin mână generații numeroase de școlari.


Dincolo de această problemă, extrem de gravă, cadrele didactice se vor trezi în situația în care nu vor mai avea normă întreagă și va trebui să-și completeze orele cu a doua specializare.


Rămâne de văzut dacă Ministerul Educației va ține cont de părerile profesorilor și va face modificări la planurile deja propuse.


Comentează știrea

DODO
14 ianuarie 2016
un adevar trist

Cauzele sint cunoscute: timpul mare de stat pe net ( cu linbajul specific ) , TV-urile care se intrec in emisiuni de indobitocire ( mai putin cea de stat pe care o tot hulim ) lipsa de timp acordat cititului care fara dubiu este cea mai importanta sursa de imaginatie .Copiii primesc acum totul imaginat de altii ( asa arata un personaj , un peisaj sau un decor etc ) totul prin filtrul mic / mare ecran ei fiind scutiti de efortul imaginarii. Apoi neacordarea unei atentii suficiente in scoala pentru literatura , a i invata cum sa compuna ceva sau sa se exprime corect si frumos ( ati obserat ca foarte multi copii chiar buni la carte au un accent, o muzicalitate in vorbire de rapperi ? ) A disparut dialogul si aici principala cauza este familia care absorbita de goana dupa cele necesare, apoi de o relaxare excesiva la TV nu mai are timp sa se descopere, ducind inevitabil la refugiul interior al membrilor sai ,la copii manifestindu-se fenomenul mai vizibil si mai ingrijorator .Psihologii si sociologii vor avea mult de lucru. Nu vedeti ca oriunde tinerii stau tot timpul cu ochii in telefoane ? ca aproape nu vorbesc intre ei ? acest refugiu inconstient acopera lipsa artei conversatiei. Ar fii si alte cauze dar putem concluziona prin verdictul fara echivoc : LIPSA DE CULTURA !!!

nicu
14 ianuarie 2016
ora de romana

Exact in ora aia care (pe hartie, deocamdata) urmeaza sa se scoata se faceau toate lucrurile importante pentru elevi, dar ce zic eu importante, esentiale, capitale pentru viitorul elevilor, pentru viata romanilor, omenirii in general, galaxiei... Sa mai inteleg ca acum, cand exista aceasta ora, toate aceste lucruri minunate se intampla? Si inca ceva: oare la celelalte discipline, copiii se exprima prin semne si numai la romana scriu si vorbesc?

vasile
14 ianuarie 2016
ora de romana

ministerul invatamintului ca pina acum continua actiunile de distrugere a invatamintului, favorizeaza incultura. in curind o sa se gaseasca in manulaele scolare, becali, copos, gica popescu, mm stoica, borcia si altii de dupa gratii in locul lui eminescu, ceanga, alecsandri, sadoveanu, caragiale, a tuturor monstrilor sacri ai literaturii romane. o sa ajunga tara asta sa aiba numai inculti. se spunea ca ceausecu era incult, oare acum ce se face. televiziunile presa scrisa, audio promoveaza incultura si ne facem ca se invata. asta se face si cu ajutorul parintilor care nu incearac nimic, vor ca odraslele lor sa nu fie stresate

Mos Ion
14 ianuarie 2016
Indobitocirea maselor !

Acesta este obiectivul principal al tuturor guvernelor din lume ! Dobitocii pot fi mult mai usor de manipulat !

Anca
14 ianuarie 2016
raspuns

In general, la celelalte ore nu se tine cont de modul in care se exprima elevul, ci doar de continutul stiintific. Am vazut lucrari notate cu zece, desi erau scrise incorect. Profesorul mi-a spus ca ,,e treaba celui de romana" sa-l corecteze.

Răspuns la: ora de romana
Adăugat de : nicu, 14 ianuarie 2016
Exact in ora aia care (pe hartie, deocamdata) urmeaza sa se scoata se faceau toate lucrurile importante pentru elevi, dar ce zic eu importante...
herodot
14 ianuarie 2016
DEMISIA SVINARCIUC

HUOOOOOOOOOOOOOO

Delia
14 ianuarie 2016
PROIECT NOU!!!

Căutăm colaboratori pentru publicare anunțuri care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email: delia.rapeanu@yahoo.com

x
3 februarie 2016
indiferenta

Copilul meu este in clasa a 8 a si n-au facut de-a lungul timpului o compunere.Le-a dat ca tema 2,3, ei le-au luat de pe net, fiindca nu stiu sa le faca. Nu stiu sa comenteze o poezie. Prefera sa invete la oricare alta materie, dar nu la romana.Nu este vina lor. Sunt unii profesori de limba romana care fac, dar altii...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3659 secunde