"Existau patru plaje și mergeam cu trenul la Mamaia!"

Stațiunea Mamaia împlinește, astăzi, 109 ani de la inaugurarea oficialăa băilor sale, apariția perlei litoralului românesc datorându-se primarului din 1906, Ion Bănescu.

Lucrările de construcție ale acestui edificiu, așa cum sunt ele evidențiate în documente ale Arhivelor Naționale, Direcția Constanța, puse la dispoziție de șeful serviciului, Virgil Coman, atestă că investiția s-a ridicat la suma de 105.380,13 lei, recepția și încheierea procesului-verbal de predare-primire dintre Primăria Constanța și antreprenoarea Ecaterina D. Nicolaescu realizându-se la data de 1 iulie 1906. Deși inaugurarea oficială a Băilor de la Mamaia a fost fixată de autoritățile locale, inițial, pentru data de 20 iulie 1906, festivitățile au fost amânate pentru data de 6 august. Dar cum nici această dată nu a fost respectată, în final, băile au fost inaugurate pe data de 13 august.

Despre cum se făcea plajă la vremea respectivă, ne-a povestit nonagenarul constănțean prof. Traian Petcu.

"Comuna Constanța, în anul 1924, avea circa 6.000 de locuitori și patru plaje. Pe lângă plaja «Mamaia», mai existau «Duduia», actuala «Modern», «Tataia», care era situată în partea de sus a orașului, în spatele Jandarmeriei, și mai era plaja «Grunberg», înspre Km 4-5, unde se află actuala clinică veterinară, după stația Abator. Și de acolo se cobora pe plajă, pe niște dealuri. Plaja «Tataia» era o plajă admirabilă, amenajată cu multă îngrijire, cu cabine de zid și o potecă. Multă lume frecventa această plajă, care avea și un restaurant, pe reclama căruia scria: «La Mamaia - băi de mare, la Duduia - băi de soare, la Tataia - băi de noapte și… de toate».

De la Biserica Elenă în jos erau dealuri înalte cu verdeață și salcâmi, până la nivelul șoselei. Dacă nu circulam pe jos, cu traista cu mâncare, luam trenul până la Mamaia, pentru că pe actualul bulevard Alexandru Lăpușneanu exista cale ferată.

Aici au trăit nu mai puțin de 16 etnii, printre care lipoveni, greci, armeni, evrei, nemți, francezi, ucraineni, ruși, turci, tătari, sârbi, puțini cehi. Și se trăia foarte bine, părinții se ajutau între ei cu bani, colegii mei se îmbrăcau pe credit de la magazinele de manufactură. Țin minte că tata avea un salariu de 600 lei ca picher și apoi, când a ajuns la depozitul de bere, a avut salariu de 1.800-2.400 lei, că și-a permis să cumpere și locul de casă. Dar casa se făcea în 40 de ani, nu ca acum, de azi pe mâine. La vremea respectivă nu existau cerșetori, iar dacă apărea câte unul, acela era cinstit, cum se spunea. Rar se întâmpla să apară ici-colo", își amintește profesorul constănțean.

Traian Petcu ne-a mai povestit că, în perimetrul unde se află statuia cu lupoaica, tatăl său i-a spus că, după 1877, a fost primul Obor al Constanței de după eliberarea Dobrogei, cam până la Primul Război Mondial. După care s-a mutat unde este acum strada București, în zona Liceului cu Program Sportiv, rămânând acolo până după Al Doilea Război Mondial.

De asemenea, pe actualul bulevard Elisabeta, de pe faleza Cazinoului, același interlocutor își amintește că era plin de agenții de shipping și consulate.