Sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 12, în Piața Ovidiu, în
fața Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța va avea loc
inaugurarea expoziției de bandă desenată „Imagini din trecut. Holocaustul în
Constanța”.
Un eveniment găzduit de PRESShub, Freedom House România
şi Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania Elie Wiesel, care
ne apropie de experiențele trăite de evrei și romi în perioada Holocaustului
din România și ne prezintă o istorie diferită a comunităților în care locuim; o
istorie a celor persecutați, deportați, exterminați pentru că au fost/s-au
născut ALTFEL.
ATLFEL au fost considerați și cei 1700 de evrei din
Constanța, persecutați încă din timpul Statului Național Legionar, și ulterior,
odată cu intrarea României în război, în iunie 1941, evacuați din oraș și
internați în lagărul de la Cobadin.
O lună mai târziu au fost mutați în satele Osmancea,
Mereni și Ciobănița. Abia la finalul lunii noiembrie li s-a permis întoarcerea
în Constanța, unde și-au găsit casele jefuite, bombardate.
Au îndurat lipsa alimentelor, a medicamentelor, au fost
scoși la apel de trei ori pe zi, chemați la secția de poliție periodic și au
prestat muncă obligatorie până în august 1944. Doar pentru că erau evrei.
ALTFEL au fost considerați și romii din județ, deportați
în Transnistria, unde au fost nevoiți să facă față bolilor, foametei, frigului.
Doar pentru că erau romi.
Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din
România „Elie Wiesel” și Fundația Freedom House România invită constănțenii pe
30 septembrie, de la ora 11.00, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie
din Constanța, să-și amintească și să înțeleagă tragedia evreilor și romilor
din județul Constanța, prin cuvinte și prin imagine.
Vor dialoga cu participanții: Ana Bărbulescu, cercetător
științific la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România
„Elie Wiesel“ și conferențiar universitar, Universitatea din București; conf.
Univ. dr. Daniel Citirigă, Prodecan, Facultatea de Istorie și Științe Politice,
Universitatea „Ovidius” din Constanța; Paula Iordan, profesor de istorie,
Liceul Teoretic “George Călinescu”, Constanța; reprezentanții elevilor de la
Liceul Teoretic „George Călinescu”, Liceul Teoretic „Ovidius” și Colegiul
Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" din Constanța.
Moderator: Răzvan Chiruță, redactor-șef PRESShub.