Festivalul Diversității – trei zile de sărbătoare la Hârșova
3358

Articole de la același autor
Triplu premiată la Festivalul "Ritmuri de vacanță"
08 August 2023
În acest week-end, începând chiar de vineri, 15
septembrie, Primăria Orașului Hârșova, împreună cu Fundația Romanian Angel
Appeal, invită comunitatea hârșoveană la Festivalul Diversității prin Sport și
Artă, joc și joacă.
Strada Constanței va prinde viață, animată de multitudinea de ateliere și activități interactive pentru copii și tineri, în timp ce la scenă participanții se vor putea delecta cu muzică și dans.
Vineri, 15 septembrie, de la ora 17:00 are loc defilarea costumelor populare, iar de la ora 18:00 - spectacol susținut de ansamblurile invitate și ansamblurile populare ale Casei de Cultură: Corul Primăriei Ghindărești, ansamblurile „Mugurelul” Topalu, „Româncuța” Cumpăna, „Carsium”, „Gârliceanca”, „Mugureii Dobrogei”. Se alătură soliștii secției de canto popular: Baciu Sofia, Luchian Giulia, Antonia Țăranu, Pascu Lăcrămioara, Brașoveanu Antonio, Pârleală Andra, Toma Gabriela, Silivestru Miruna, Dumitru Gabriela. De la ora 20:30 la spectacol susținut de Elena Chirică și invitații săi: Ioan Chirilă, Cristina Chiruță, Popirlău Ileana, Valeria Arnăutu.
Seara de sâmbătă, 16 septembrie, va fi deschisă de ansamblul grecesc Anoixi, urmat de spectacolele oferite de soliștii Casei de Cultură și trupa Pandemia. Duminică, 17 septembrie, momentul de balet oferit de Micuța Balenrină (ora 18) va fi urmat de trupele de dans Noa Dance Hârșova, respectiv Ovidiu și spectacolele oferite de ansamblurile comunei Giurgeni și de echipa Mazo Music și Constantin Enceanu.De precizat că toate cele trei seri vor fi încheiate pe acordurile DJ Virgil Zanete.
Festivalul este organizat în cadrul Proiectului „Incluziune și sănătate în PORT (Hârșova) prin educație, arte și sport” și beneficiază de un grant oferit prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 31 August 2023
Miercuri, 09 August 2023
Sâmbătă, 09 Septembrie 2023
Vineri, 08 Septembrie 2023