Final dezastruos al etapei locale a Olimpiadei Naționale de Matematică. „Bătaie de joc la adresa copiilor!”

2486

Articole de la același autor

Dacă la începutul săptămânii trecute, prof. Radu Gologan, președintele Societății de Științe Matematice (SSM) din România, anunța cu încântare că a fost semnat protocolul cu Ministerul Educației, din păcate, ziua de sâmbătă, 26 februarie, când s-a desfășurat etapa locală a Olimpiadei Naționale de Matematică, s-a încheiat cu un mesaj trist.

„Dragi elevi olimpici la mate, dragi dascăli și părinți, o inițiativă de suflet a Societății de Matematică, concepută anul trecut și sprijinită de minister, sponsorizată de o companie privată, s-a finalizat dezastruos. Mii de copii, mai ales din clasele mici, au avut probleme tehnice de a intra pe platforma olimpiadei locale de matematică, uneori târziu sau deloc. Îmi asum această nereușită și vă promit că vom face efortul de a nu nedreptăți niciun copil oferindu-i șanse egale cu cei care au reușit conectarea normală. Vom transmite în două zile modul în care vom repara greșeala. Fiți sigur, ca fost olimpic, că știu câtă nemulțumire am produs”, transmitea prof. Gologan.

Decizii privitoare la reorganizarea primei etape

Ca urmare a problemelor apărute în ziua probei, Comitetul științific al Olimpiadei Naționale de Matematică s-a întrunit duminică, 27 februarie, și a decis ca toți elevii care la proba susținută pe 26 februarie au obținut cel puțin 40% din punctajul maxim posibil, adică 8 puncte la clasele 5-6 și 10 puncte la clasele 7-12 se vor califica direct la etapa județeană.

Ceilalți elevi care au fost validați pe platformă vor putea susține o probă pe data de 6.03.2022, începând cu ora 10.00, și care se va desfășura exact în același format, adică online pe platforma olimpiadei. Elevii care, conform punctului 1, s-au calificat deja la faza județeană nu mai pot participa la proba din 6.03.2022.

Totodată, vor putea participa la concursul de pe 6.03.2022 doar elevii care vor fi înscriși. Dacă profesorii și-au înscris elevii pentru concursul din 26.02.2022 nu trebuie să o mai facă și acum. Profesorii care au validat conturile elevilor trebuie să îi și înscrie (validarea conturilor elevilor și înscrierea lor pentru concurs sunt două acțiuni diferite). Altfel, elevii vor fi în imposibilitatea de a intra în concurs.

Reamintim că sâmbătă, 26 februarie, au participat peste 30.000 de elevi și cel mai probabil în momentul în care la ora 10.30 au intrat toți acești participanți platforma s-a blocat.

Părinții solicită organizarea în format fizic a olimpiadei

Pe de altă parte, părinții au fost foarte indignați de stresul la care au fost supuși copiii lor, ca urmare a repetatelor încercări de a intra pe platformă și de eșecul de a participa, exprimându-și, pe pagina Olimpiadei Naționale de Matematică, revolta. „Copilul nu s-a putut conecta! Această sesiune trebuie să o anulați! Este deja obrăznicie! Sunteți obligați să asigurați accesul tuturor copiilor! Nu puteți să o faceți, atunci examenul trebuie susținut clasic în școală!”, au transmis unii părinți.

De aceeași părere sunt și alți părinți: „După o oră de încercări a reușit într-un final să se conecteze. Părerea mea este că olimpiadele ar trebui date în format fizic la școală!”.

„Bătaie de joc la adresa copiilor! Asta e olimpiada????Greu cu organizarea....trebuia lăsată în format fizic! Copiii care au participat la simulare și nu au putut participa la testul de azi??? Lipsă subiect! Cum e posibil așa ceva?”, a mai spus un alt părinte.

Totodată, o mămică consideră că organizarea online a concursurilor/olimpiadelor nu este deloc „relevantă”: „Elevul nu este «singur» în spatele camerei video, are multe surse de inspirație! Vor ajunge în etapa următoare copii care habar nu au de ce sunt acolo, și vor sta acasă copii care chiar puteau să aibă o șansă «corectă»! Renunțați la această «mascaradă»!”.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5198 secunde