Horațiu Mălăele aduce pe scena Casei de Cultură clasicul "Tache, Ianke și Cadâr"

669
Horațiu Mălăele aduce pe scena Casei de Cultură clasicul

Articole de la același autor

Sala Mare a Casei de Cultură a Sindicatelor Constanța va găzdui marți, 17 ianuarie, de la ora 19:00, o comedie savuroasă în trei acte, scrisă în 1932 de Victor Ion Popa, jucată cu mult succes decenii la rând.

Pusă în scenă în 1932, la Teatrul Maria Ventura, unde a fost montat pentru prima dată la Bulandra în 1957 de regizorul N. Al. Toscani, la peste şase decenii de la montarea lui Toscani, Horaţiu Mălăele readuce pe scena Teatrului cele trei tipologii umane, întrupându-l pe evreul Ianke şi distribuindu-i în rolurile turcului Cadâr şi românului Take pe Răzvan Vasilescu şi pe Mihai Constantin.

Alături de cei trei interpreţi principali, din distribuţie vor mai face parte: Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan şi Matei Constantin. Scenografia spectacolului i-a fost încredinţată Mariei Miu.

Piesa aduce în prim plan povestea de viață a celor trei prieteni negustori, abordând cu subtilitate problematica rasei, credinţei și religiei, a statutului identitar individual şi de grup, reamintindu-ne astfel că diferențele nu sunt neapărat un motiv de disensiuni. Dar și că buna înţelegere poate funcţiona pe fondul acceptării și al asumării a ceea ce ne definește şi ne diferențiază de ceilalți.

Spectacolul este o coproducție a Teatrului Bulandra - Cortina AG - Asociația iubesc Timișoara! Prețul biletului este 180 lei. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3815 secunde