Învățământul în carantină. Debandadă la nivel înalt, cu decizii luate peste cele anunțate de ministrul Educației
3606
Articole de la același autor
Sindicatul din Educație solicită participarea celor cu note sub 7 la sesiunea suplimentară a concursului de directori
19 Octombrie 2021
Directorii școlilor dau testul supremei mobilizări, pe fondul noului ordin și în tensiunea creată de răspândirea infectărilor
04 Octombrie 2021
O nouă clasă, de gimnaziu, din Constanța, își mută cursurile în online. Ministrul dă asigurări că DSP suportă operațiunea de testare în școli
19 Septembrie 2021
Tragedie la concursul pentru directori de școli. L-au picat aproape jumătate dintre candidați
16 Octombrie 2021
După experimentul eșuat, Ministerul Educației modifică admiterea în liceu
20 Septembrie 2021
Vineri, 22 octombrie, toate unitățile de învățământ, fie ele de stat sau private, așteptau apariția în Monitorul Oficial a Ordinului ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, cu privire la vacanța forțată din intervalul 25 octombrie – 5 noiembrie.
Dacă în cazul grădinițelor, școlilor și liceelor de stat lucrurile păreau clare, în ciuda insistențelor părinților de a rămâne cursurile măcar în online, pentru a păstra cel puțin iluzia unui ritm continuu de învățare, la instituțiile private... ceață totală.
Dacă în cazul grădinițelor, școlilor și liceelor de stat lucrurile păreau clare, în ciuda insistențelor părinților de a rămâne cursurile măcar în online, pentru a păstra cel puțin iluzia unui ritm continuu de învățare, la instituțiile private... ceață totală.
Singurele instituții private din Constanța care puteau desfășura în continuare cursuri în format fizic, din lista celor 21 care funcționează după curriculumul altor țări, erau Școala Spectrum și Liceul Internațional de Informatică.
Contactate telefonic, conducerile câtorva grădinițe private constănțene ne-au declarat că așteptau publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului ministrului Educației, după care își vor anunța părinții pe whatsapp în legătură cu programul următoarelor două săptămâni.
La afterschool-uri, în schimb, treaba era clară, fiind societăți private, chiar erau deosebit de încântate să mai primească în cele două săptămâni de vacanță și alți copii, prețurile pornind de la 200 lei/săptămână.
Lovitură dată activităților tip after-school
Lovitură dată activităților tip after-school
Și, în timp ce în Monitorul Oficial nr. 1012/22 octombrie 2021 apărea Ordinul 5490 al ministrului Educației pentru instituirea unor măsuri în învățământul preuniversitar - în care se făcea referire strict „la stat” -, iată că apare Hotărârea nr. 91/22 octombrie 2021, a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU).
Hotărâre care a bulversat învățământul privat, și nu numai, pentru că la art. 8 (1) și (2) prevede: „Se suspendă activitățile care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în toate unitățile de învățământ privat, inclusiv în cele cuprinse în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară pe teritoriul României activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, pentru perioada 25.10.2021-05.11.2021.
(2) Se propune suspendarea activităților cu prezența fizică la nivelul tuturor unităților sau operatorilor economici care desfășoară activități tip after-school, în perioada 25.10.2021-05.11.2021”.
Așadar, părinți, bunici, mătuși, mobilizare totală!
Mai rămâne în discuție, în acest caz, trecerea în online a elevilor din unitățile private de învățământ preuniversitar.
CNSU recomandă, ministrul... execută
CNSU recomandă, ministrul... execută
Interesant este faptul că deși ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, afirma la toate televiziunile pe la care colindase că învățământul universitar, având autonomie, își stabilește propriul program, iată că aceeași Hotărâre 91 îl „trage de mânecă” pe ministru. La art. 7 (2) „Se propune emiterea de către Ministerul Educației a unei instrucțiuni prin care să se recomande instituțiilor de învățământ superior din sistemul național de învățământ trecerea în online a tuturor activităților în perioada 25.10.2021-05.11.2021”. Fapt ce a condus la redactarea unei „Instrucțiuni” adresate rectorilor universităților, prin care se recomandă trecerea în online a tuturor activităților în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie, cu excepția facultăților de medicină.
Prin urmare, începând de luni, 25 octombrie, învățământul românesc este în lockdown. Va mai rămâne antologică o replică: „Școlile se închid ultimele!”, dar nici nu bănuiam la ce se referă...
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 22 Octombrie 2021
Luni, 11 Octombrie 2021
Marţi, 05 Octombrie 2021
Luni, 04 Octombrie 2021
Vineri, 15 Octombrie 2021
Sâmbătă, 09 Octombrie 2021
Joi, 07 Octombrie 2021
Vineri, 01 Octombrie 2021
Duminică, 24 Octombrie 2021
Vineri, 15 Octombrie 2021