Joia Mare în tradiția populară românească

Seara din Joia Mare face parte din cele trei zile sfinte. În Joia Sfântă începe deja agonia lui Isus, la Cina cea de Taină pe care o săvârșește în această seară având loc anticiparea sacramen-tală a patimii și morții sale.
În seara acestei zile, creștinii merg la Denia celor 12 Evanghelii. Prin Sudul țării, fetele fac câte 12 noduri unei ațe, punându-și la fiecare câte o dorință, și le dezleagă când dorința s-a împlinit. Această ață și-o pun sub pernă seara, crezând că-și vor visa ursitul. Tot aici se păstrează obiceiul de a spăla picioarele celor din casă (copii) de către femeile mai în vârstă.
Din Joia Mare până în ziua de Paște nu se mai trag clo-potele bisericilor, ci doar se toacă.
În tradițiile românilor, Joia Mare se mai numește Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimărița. Conform descrierilor Ceraselei Dobrinescu, șef secție la Muzeul de Artă Populară din Constanța, femeile care nu își termină treburile gospodărești până în Joia Mare sunt pedepsite de joimărițe. Acestea sunt asimilate unor duhuri rele feminine care au menirea de a-i pedepsi pe cei care nu-și termină treaba la timp, adică până joi la asfințitul soarelui.
În satele din Dolj, copiii umblă cu un soi de colind satiric amenin-țător, care se numește "Joimărica" și care se adresează femeilor leneșe. Joimărica era reprezentată ca o femeie hidoasă și neîn-durătoare, un fel de soră a mumei pădurii care pedepsea femeile puturoase, care nu-și dozau cum se cuvine timpul și nu terminau treburile gospodărești.
De asemenea, joia este o zi dedicată îndeplinirii unor ritualuri îndreptată către cei duși în lumea de dincolo. Este o sărbătoare a morților pentru că se știe că în această perioadă sufletele morților se întorc către casele de unde au plecat și se crede că vor rămâne până la Rusalii. În satele din Gorj și nu numai există niște obiecte din ceramică, niște cănițe numite Joimărițe cu care femeile merg la cimitir pentru a aduce ofrandă țuică și alte băuturi, pentru a îmbuna sufletele morților.
Joia Mare este considerată binefăcătoare pentru morți. Acum se face ultima pomenire a morților din Postul Mare. În Oltenia și acum se fac în zori, în curți sau la morminte focuri pentru morți din boz sau nuiele; se spune că ele închipuie focul pe care l-au făcut slujitorii lui Caiafa în curtea arhierească, să se încălzească la el, când Iuda l-a vândut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfântul Petru, când s-a lepădat de Hristos.
În această Săptămână Mare se spune că Raiul este deschis și Iadul este închis. Tocmai de aceea se spune că cei care mor în această perioadă ajung în Rai sigur, fiind binecuvântați, pentru că porțile Iadului sunt închise.

Ziua în care se înroșesc ouăle
Joia Mare este cunoscută, mai ales în cultura populară actuală, ca ziua în care se înroșesc ouăle, pentru că se spune că ouăle înroșite sau împistrite în această zi nu se strică tot anul. De asemenea, oamenii cred că aceste ouă sfințite și îngropate la moșie o feresc de piatră.
Mai demult, ouăle se vopseau cu coji de ceapă, cu sunătoare (pojarnița), cu coajă de crin roșu sau cu flori de tei; luciul li se dădea ștergându-le, după ce s-au fiert, cu slănină sau cu untură.
În dimineața primei zile de Paște, e obiceiul, în Bucovina, de a te spăla cu ou roșu și cu bani, ca să ai fața roșie ca oul și să fii bogat tot anul.
Spiritualitatea românească păstrează și câteva legende refe-ritoare la înroșirea ouălor. Cea mai cunoscută spune că, întâlnindu-se cu jidanii, Maria Magdalena le-a spus că Hristos a înviat. Iar ei au răspuns că atunci va învia Hristos, când se vor înroși ouăle din coșul ei. Și pe dată, ouăle s-au făcut roșii.
Se mai spune că, după Înviere, jidanii au aruncat cu pietre în Maria Magdalena. Iar pietrele se pre-făceau în ouă roșii. Altă legendă spune că, sub crucea pe care a fost răstignit Hristos, Maria Magdalena a pus un coș cu ouă și ele s-au înroșit de la sângele ce cădea din rănile Domnului.