Liceul "Regele Carol I" din Ostrov organizează întâlnirea literară cu scriitorul Ovidiu Dunăreanu

589
Liceul

Articole de la același autor

Liceul „Regele Carol I” din comuna Ostrov – una dintre cele mai vechi instituții de învățământ din Dobrogea, cu o tradiție de 143 de ani – organizează o întâlnire literară cu scriitorul Ovidiu Dunăreanu, cel care a pus Ostrovul pe harta literaturii române contemporane.



Fiu al comunei, romancierul și publicistul Ovidiu Dunăreanu este autorul a peste douăzeci de volume de proză, publicistică literară și memorialistică.

Dintre acestea amintim romanul „Lumina îndepărtată a fluviului” ( 2015 – ediția I, 2019 – ediția a II-a) - o capodoperă închinată Ostrovului natal, ținuturilor de pe malul fluviului și Dobrogei, naturii, oamenilor și istoriei zbuciumate a acestor locuri. Volumul a fost nominalizat pentru Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2015.

Ultima sa carte, „Polifoniile sinelui” (2021), este un volum de publicistică literară, dedicat personalităților literaturii și artei dobrogene contemporane, instituțiilor, publicațiilor și evenimentelor culturale de la malul Mării Negre din ultimele decenii. Un capitol special – „Oglinzile memoriei” – este închinat Ostrovului natal.

Ovidiu Dunăreanu este membru al Uniunii Scriitorilor din România, din 1996, și membru în consiliul de conducere a filialei Dobrogea, membru în consiliul de conducere al Copyro și redactor șef al prestigioasei reviste literare „ExPonto”.

Evenimentul literar va avea loc marți, 4 octombrie 2022, începând cu ora 11, la sediul Liceului „Regele Carol I”. Amfitrioana lui este profesoara Monica Duda, directoarea instituției de învățământ.

Vor participa elevi, profesori, foști colegi ai scriitorului Ovidiu Dunăreanu, oficialități din cadrul administrației locale, în frunte cu Niculae Dragomir - primarul comunei Ostrov.

Nu putem încheia această cronică, fără a menționa faptul că, de-a lungul timpului, prestigioasa instituție de învățământ de la malul Dunării i-a dat țării numeroși absolvenți, care au ajuns specialiști de prestigiu în diverse domenii de activitate, inclusiv în învățământul superior.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5475 secunde