Liceul Teoretic „Ovidius” promovează educația pentru științele oceanice

876
Liceul Teoretic „Ovidius” promovează educația pentru științele oceanice - x-drumuri-albastre-1715598689.jpg

Articole de la același autor

Prima activitate din cadrul proiectului „Blue Trails - Navigating Ocean Literacy for a Sustainable Tomorrow” al Liceului Teoretic „Ovidius” a avut loc zilele trecute. 


Elevii constănţeni au fost gazde pentru alţi 30 de tineri de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași, Colegiul Național „Unirea” Brașov, Colegiul Național „Școala Centrală” București. Astfel, timp de două zile, aceștia au avut ocazia să ia parte la prezentări de proiecte pe tema științelor oceanice, să viziteze Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, dar și să experimenteze, efectiv, în laboratoarele Liceului „Ovidius”, realizând lucrări practice de spectrofotometrie, de determinare a microplasticului din probe de sedimente sau apă și de identificare a speciilor de microalge din apele Mării Negre. 


Potrivit reprezentanţilor unităţii de învăţământ, un atelier interactiv dedicat cunoașterii speciilor de cetacee din Marea Neagră și măsurilor de conservare a acestora a fost coordonat de reprezentanții ONG „Mare Nostrum”. 


În perioada următoare, fiecare din liceele participante va dezvolta propriul său proiect, dedicat conservării mediului acvatic și promovării educației pentru științele oceanice, devenind astfel parte a Rețelei Europene a Școlilor Albastre.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.2969 secunde