Apel la bun-simț și responsabilitate civică

Liviu Manolache, memoriu către Făgădău și Țuțuianu pentru salvarea spiritului și culturii Constanței

1958
5
Liviu Manolache, memoriu către Făgădău și Țuțuianu pentru salvarea spiritului și culturii Constanței - liviumanolachegf4-1471955307.jpg

Articole de la același autor

Cu prilejul fiecărei ediții a Festivalului "Mamaia Copiilor" (și nu numai), directorul, mentorul și actorul Liviu Manolache atrage atenția asupra dezastrului cultural în care se adâncește Dobrogea, făcându-și publică dezamăgirea vizavi de totalul dezinteres cu care autoritățile locale "gratulează" acest spațiu cultural.

Considerând că este momentul să treacă la fapte, zilele acestea el a înmânat un "Memoriu pentru un spațiu cul-tural Constanța", atât primarului Decebal Făgădău, cât și președintelui Consiliului Județean, Horia Țuțuianu.

Plecând de la "orașul cu cele mai ponosite așezăminte de cultură din România și multe din ele în pragul distrugerii", consacratul actor mărturisește că a "așteptat ca mulți oameni de cultură ai orașului și județului să spună, să combată, să se implice, dar, din diverse motive, nu au făcut pasul înțelepciunii decât foarte puțini".

Asta în timp ce "toate județele și orașele mari ale României și-au redefinit gândul și spiritul pentru refacerea spațiului și a patrimoniului cultural. Dacă Iașiul, Sibiul, Craiova, ori Clujul s-au grăbit în punerea valorilor culturale în evidență națională pentru a recâștiga identitatea locului, Constanța, ca mare oraș și spațiu de civilizație străveche, a rămas ultimul și, din păcate, este etichetat pe nedrept ca «lipsit de spirit și cultură»".

După o introducere bine documentată cum numai un om cu adevărat iubitor de cultură dobrogeană poate realiza, Liviu Manolache propune "ca prioritate pe planul culturii, necesitatea reintroducerii în patrimoniul cultural din România a grădinilor de spectacole din Mamaia și Neptun, ca și renovarea în totalitate a teatrelor constănțene. Reamenajarea ori, mai bine precizat, renovarea și modernizarea sălilor de vară Perla din Mamaia ori Neptun, ar putea oferi posibilitatea ca acest spațiu să devină pentru trei luni capitală culturală a României". De asemenea "cer, cu respect și speranță, redefinirea ca prioritate a conceptului legat de instituțiile de cultură, o refacere temeinică a clădirilor culturale reprezentative ale orașului și județului - mă gândesc și la Casa de Cultură Constanța, care trebuie sprijinită în efortul de a fi spațiu cultural, ca și la tot ceea ce definește istoric și unic acest loc din țară.

Dacă nu s-a putut avea «Teatrul Național Dobrogea», fiind unicul teritoriu românesc care nu a dobândit o astfel de instituție, măcar să redevenim spațiu de cultură reală, prin promovarea valorilor locale, programe de turism cultural, prin acapararea de noi resurse umane, valorice și materiale pentru dezvoltarea Constanței ca loc de stabilitate, nu de trecere. Ca oameni politici ori ca specialiști în domenii diverse, sunt sigur că puteți găsi soluții pentru dezvoltarea culturii locului ca formă de mândrie locală, națională, dar și internațională".

Și nu în ultimul rând "un alt punct sensibil îl reprezintă salarizarea oamenilor din instituțiile de cultură, care, în ceea ce privește teatrul, au cele mai mici salarii din România în comparație cu alte instituții similare".

Sintetizând, în final, Liviu Manolache enumeră urgențele astfel: Teatrul de vară "Perla" - Mamaia, cinematograful "Albatros" din Mamaia, construirea "Teatrului Național Dobrogea", refacerea sălilor de spectacole: Teatrul de Stat (sala Fantasio)/Teatrul de Operă.

Cazinoul Mamaia, Cazinoul Constanța, Teatrul de vară din Neptun, reorganizarea și refacerea (dacă este cazul) a Caselor de Cultură Medgidia, Mangalia, Hârșova, Cernavodă, salarizarea anga-jaților din instituțiile de cultură.

"Dacă ați citit acest memoriu și îl aveți în înțelegere nu rămâne decât să îl transformați în priorități, evident nu toate odată și, evident, pe un termen scurt - mediu. Vă mulțumesc pentru răbdare, pentru încredere, deoarece vă cer adevăruri de viață și, dacă experiența mea în domeniu poate fi de folos, vă stau la dispoziție cu sentimentul că nu am rămas degeaba ancorat la Marea Neagră și Constanța, ca om de cultură, și îmi merit titlul acordat de statul Român", conchide același apreciat om de cultură constănțean. 

Comentează știrea

Parerea mea-1
24 august 2016
Doar un punct de vedere...

Inainte de a face cateva observartii tin sa-mi exprim respectul fata de interventia domnului Liviu Manolache.In primul rand,a existat si inca mai exista un spatiu cultural dobrogean dar cei care l-au construit sunt in minoritate.O buna parte din Dobrogea dar in special orasul Constanta au fost masiv populate in epoca industrializarii socialiste.Cred ca 70-80% din populatia Constantei nu are o memorie culturala mai mare 70 de ani.Daca-i cautam in acte o sa vedem ca bunicii lor s-au nascut in Craiova,Cluj,Sibiu,Iasi,in Bulgaria Grecia,etc.Vorbim despre refacerea spatiului cultural dobrogean in conditiile in care oamenii care sunt chemati sa-l refaca nu au memoria culturala a locului.Vorbiti de cultura locala in conditiile in care factorii de decizie din administratia locala nu sunt din zona.I-ati cerut lui Mazare si Constantinescu sa aiba grija de partimoniul cultural constantean cand ei s-au nascut pe asfalt in Ferentari sau in Ploiesti.Astia nu au inteles si nu sunt in stare sa inteleaga ce vrem noi de la ei.In aceeasi situatie este Fagadau,omul care-si aminteste cand venea cu Mamica lui la plaja in Constanta si lingea dintr-o inghetata pe o bancuta la Modern.La el apelati acum ?

Parerea mea-2
24 august 2016
Doar un punct de vedere...

Gresit ! Factorul politic nu are ce cauta in cultura,asa cum nu are ce cauta in scoli,universitati,etc.Tocmai amestecul exagerat si nesabuit al factorului politic in ultimii 27 de ani a dus la distrugerea patrimoniului cultural local.Cultura nu are un interes de grup,cultura nu are profit.Factorul politic trebuie sa inteleaga rolul culturii si sa o sprijine prin toate mijloacele.Politica nu a sprijinit cultura si chiar mai mult a distrus-o pentru ca au bagat-o in afaceri.Este ca si cum i-ati cere lui Fagadau sa reconstituie un vas spart din epoca romana.Nu se pricepe.Sau daca o face,te intreaba unde poate sa-l vanda,pentru ca el se pricepe la malai,la "fluxurile financiare" si gargara electorala. Lasati cultura pe umerii oamenilor de cultura,lasati scoala pe umerii specialistilor.Cereti politrucilor sa va sprijine sau sa plece daca nu sunt in stare sa o faca.Adevaratii oameni de cultura din judet/oras nu s-au implicat pentru ca sunt ori inregimentati politic,ori existenta lor,salariile,functiile sunt conditionate/subordonate factorului politic.Un om de cultura care critica sistemul,care se impotriveste sistemului risca sa moara de foame.Cultura trebuie sa ajunga o forta in stat,cultura trebuie sa-si castige INDEPENDENTA asa cum a castigat-o Justitia.Nu va uitati in gura lui Fagadau ca pierdeti vremea.Fagadau si Tutuianu trebuie obligati sa faca ce le cereti voi sau sa plece din politica.Nu va fie frica.Aveti destul sprijin in societatea civila.

Parerea mea-3
24 august 2016
Dubito ergo cogito.....

Dar eu ma indoiesc ca interventia domnului Manolache va avea o finalizare fericita.Va fi doar un foc de paie ca multe altele.Partidul fesenist-socialist are ac si de cojocul lui.Spre exemplu,domnul Liviu Manolache va fi inaintat la gradul de colonel sau va ajunge cetatean de onoare cu un lot de 500 mp in buricul orasului,ca partidul nu da de la el.Boierul Movila mai are loturi.Niciun om de cultura,niciun consilier,profesor,arhitect,niciun penelist nu a rezistat la asa oferta.Avem exemple.

m
24 august 2016
mm

Cine vreti sa va ofere cultura?Un ospatar si un analfabet?Astia stiu doar sa fure.

artist
24 august 2016
cata ipocrizie!!

Pai cine sta la masa si la brat cu nevasta lui Zgabercea, directoarea teatrului?Eu,noi??

Pagina a fost generata in 0.5737 secunde