„Maria Tănase. O poveste” şi „Hansel şi Gretel” , pe scena teatrelor constănţene

Sâmbătă, 15 Mai 2021, 00:00
345
În acest week-end, atât copiii, cât şi adulţii pot lua parte la două premiere deosebite. Astfel, după „Crima din strada Lourcine” de Labiche, care a avut săli pline în weekend-ul trecut, iată că sâmbătă, 15 mai, de la ora 19.00, Teatrul de Stat Constanţa prezintă publicului său cea de-a patra premieră oficială a acestei stagiuni, spectacolul „Maria Tănase. O poveste”. Cei mici, în schimb, sunt invitaţi la o întâlnire cu „Hansel şi Gretel”.





Pentru cei care aleg să meargă în acest sfârşit de săptămână la Teatrul de Stat (TSC), ei vor avea ocazia de a viziona spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, care înfățișează o versiune despre viața celebrei cântărețe, cu aspecte ale personalității ei care sunt mai puțin cunoscute. Documente autentice, scrisori de arhivă, frânturi din interviurile, gândurile și amintirile ei, analogii cu Edith Piaf sau cu Frida Kahlo, toate alcătuiesc o imagine coerentă a unei femei superbe și puternice. Într-o montare inedită, cu o imagistică luxuriantă, actrița și cântăreața Mirela Pană dă viață, cu sensibilitate și talent, Mariei Tănase, acompaniată de pianista Elena Gatcin.



Regizoare de teatru, de film și de evenimente culturale, Carmen Lidia Vidu a devenit cunoscută ca cel mai important regizor de teatru multimedia din România și cel mai tânăr regizor care a montat pe scena Teatrului Național din București. Interesată și permeabilă la contextul local cu diferitele lui aspecte, Carmen Lidia Vidu creează spectacole sau instalații care răspund unor teme de actualitate ale societății, dincolo de tendințele de suprafață. În ultimii ani spectacolele ei au fost jucate în America, Austria, Germania, Belgia și la cele mai importante festivaluri din România.



La Constanța ea a mai pus în scenă drama documentară „Jurnal de România. Constanța”, parte a unui proiect multimedia mai larg, spectacol în care șase dintre actrițele TSC s-au interpretat pe ele însele, oferind publicului constănțean, cu sinceritate, o perspectivă inedită asupra orașului lor, asupra condiției femeii și artistului în societate.

Și copiii sunt așteptați la spectacol


Revenind la micuţii noştri, tot sâmbătă, 15 mai, de la ora 10.00, dar şi de la 12.00, la fel ca şi duminică, 16 mai, ei vor putea urmări premiera spectacolului „Hansel şi Gretel”, o adaptare după povestea clasică a Fraților Grimm, în regia lui Cristian Mitescu. Distribuția este formată din Daniela Vlad, Rovena Paraschivoi, Grațian Prisacariu, Claudia Brădescu și Ion Ciolan.

De data aceasta, cei mai mici spectatori vor avea ocazia de a viziona un muzical realizat special pentru ei, piesa fiind adresată micuţilor cu vârsta de peste patru ani. Pe parcursul unei ore, se cântă, se dansează, iar actorii evoluează pe scenă în multe coregrafii. Spectacolul a fost montat cu cinci actori, iar vrăjitoarea este, chiar dacă vă este greu să o credeţi, bărbat, Graţian Prisacariu jucând un rol în travesti.



„Este povestea clasică, nu m-am abătut foarte mult de la subiect, am brodat câte ceva, dar peste ce este clasic. Nu am deviat de la firul poveştii, deoarece copiii din ziua de azi nu mai citesc şi atunci ar trebuit să le dăm informaţia cât mai clară, iar povestea să fie ca în carte. Scenariul este în versuri, pentru ca mesajul să ajungă cât mai uşor la cei mici. Desigur, am inventat câteva personaje, lupi, vulpi, urşi, o bufniţă, mai multe personaje din pădure, pentru că povestea este foarte scurtă. A trebuit să inventăm foarte mult, pasărea măiastră, alte personaje, pentru a da amploare spectacolului şi a adăuga poveştii mai multe elemente, pentru a o transpune dintr-o poveste de şapte pagini cât are ea, într-un spectacol de aproape o oră. De fapt, tot ce am adăugat vine să susţină firul ei clasic. Cu toate acestea, povestea este abordată în stil modern”, ne-a declarat regizorul Cristian Mitescu.



Pagina a fost generata in 0.2736 secunde