Muzeul Marinei a găzduit celebrarea celor 31 de ani de înfrățire Constanța-Brest

Articole de la același autor
Evenimentul a fost deschis cu alocuțiunile susținute de: comandor dr. Marius-Laurențiu Rohart - directorul MNMR, Vergil Chițac - primar al municipiului Constanța, Francois Cuillandre - primar al orașului Brest, Janetta Daniela Bărăitaru - director adjunct al Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” Constanța, și Marinela Mitrenga - fost președinte al Alianței Franceze Constanța.
Alianța Franceză Constanța și Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” au pregătit un moment special pentru oaspeți, expoziția „L`Homme et la Mer”, constituită din fotografii realizate de elevi, tineri aspiranți la statutul de fotograf.
A urmat apoi vizitarea Muzeului Național al Marinei Române. Un alt moment important l-a constituit vernisajul expoziției dedicate lui Anatole Magrin, prezentată de președintele asociației cu același nume, dl. Gabriel Nicolae. La finalul evenimentului, primar Francois Cuillandre a fost invitat să semneze în Cartea de Onoare a MNMR.