Ancheta "Cuget Liber"

Pericolul din grădiniță. "Ne temem pentru viețile copiilor!"

1860
17

Articole de la același autor

Ploile abundente de săptămâna trecută au scos la iveală starea deplorabilă în care se află unele unități de învățământ constănțene, tavanul Grădiniței nr. 23, structură a Școlii Gimnaziale nr. 11 "Constantin Angelescu", prăvălindu-se la câteva minute după ce un copil tocmai ce părăsise încăperea. 


Alarmați de situația dramatică la care asistă neputincioși, un grup de părinți de la Grădinița nr. 23 ne-au contactat pentru a-i sprijini în demersurile disperate de a-și salva copiii. 


"Stăm cu frică, zi de zi, că improvizația pe care au făcut-o la tavanul de la toaleta micuților s-ar putea prăvăli din nou. Oare chiar nu poate nimeni să intervină, să nu ne moară copiii? Dacă nu se găsește urgent o rezolvare, noi vom căuta să mergem în altă unitate de învățământ", ne-a declarat una dintre mămici, adăugând că intenționa să-și înscrie co-pilul, în anul școlar viitor, în clasa pregătitoare la Școala nr. 11, dar acum e foarte dezamăgită. "Și noi suntem plătitori de taxe și impozite", a ținut să reamintească. 


Viața micuților este în pericol 
În această unitate învață 125 de copii, la care se adaugă o grupă de after-school. 


"La jumătate de oră după ce a început ploaia, ne-am trezit cu tavanul jos. După care doamna directoare a făcut imediat demersuri, precizând că este o urgență și că este în joc securitatea copiilor și viața lor. Părinții sunt foarte binevoitori și ar fi vrut să rezolve într-un fel, dar este o investiție foarte mare, pe care nu o pot suporta. E necesară o lucrare de amploare, pentru că nu știm unde s-a dus apa și unde s-a infiltrat și, Doamne ferește, unde ne mai trezim cu tavanul în cap. Clădirea aceasta nu a mai beneficiat decât de mici investiții, gen o țeavă schimbată sau la acoperiș, tot cu forțe proprii, s-a mai cârpit o țiglă. La începutul anului eram fericiți că vom benefi- cia de un proiect, dar, deocamdată, nicio mișcare. Doamna directoare nu poate de una singură să acționeze!", a lămurit lucrurile prof. Doina Bâtcă, educatoare. 


Într-adevăr, prof. Elena Elisei, directorul Școlii nr. 11, ne-a pus la dispo-ziție toată documentația, ca dovadă a demersurilor făcute. 


"Din anul 2013, de când am preluat ca director această instituție, am depus adrese și la Inspec-toratul Școlar Județean Constanța și la Consiliul Local. Plus hârtiile depuse înainte de directorii pre-cedenți, prin care se solicita măcar o reabilitare parțială. Nu mai vorbim de înlocuit sau reparat. Am fost la vremea aceea în audiență cu poze prin care să demonstrez gravitatea situației. Știu că presupune o sumă mare de bani, iar pentru aceasta primăria trebuia să organizeze o licitație. Am fost și noi cu o ofertă, doar ca să demonstrez că eu, ca manager, nu pot rezolva si- tuația respectivă. Este vorba despre vreo 600.000 de lei. Am vorbit și cu părinții, pentru că și ei își doresc măcar o reparație parțială, dar situația este mult prea dramatică și nu cred că se poate. Ultima sesizare depusă la ISJ Constanța a fost pe data de 6 octombrie, în care am specificat căderea tavanului la grădiniță", a conchis directorul Școlii nr. 11. 


Primarul interimar se implică personal 
Întrebată dacă există vreo șansă de rezolvare a situației dramatice în care se află copiii de la grădiniță, prof. Zoia Gabriela Bucovală, inspector școlar general, a declarat că instituția pe care o conduce nu mai dispune de fonduri pentru asemenea investiții odată cu apariția Legii educației în 2011. 


"Conform prevederilor legale, s-au trimis adrese către Consiliul Local, singura instituție care are în atribuțiuni finanțarea unor asemenea lucrări, fie că e vorba de finanțări de bază sau complementare", a declarat inspectorul școlar general. 


Știută fiind implicarea în bunul mers al învățământului în municipiul Constanța a primarului interimar Decebal Făgădău, am dorit să aflăm ce șanse au micuții de la Grădinița nr. 23 să iasă din… "zodia" pericolului. 


"Vă mulțumesc că mi-ați adus la cunoștință acest caz, pentru că nu știam absolut nimic. Le aștept mâine dimineață (astăzi - n.r.) atât pe doamna inspector general, cât și pe doamna director a Școlii 11, cu documentația necesară pentru a demara procedurile pe care le presupune lucrarea", a declarat primarul Decebal Făgădău. 
Vom urmări în continuare situația de la Grădinița nr. 23. 




Nu putem încheia înainte de a întreba cine se simte cu musca pe căciulă pentru faptul că, în anul 2005, Banca Mondială a făcut la Școala nr. 11 o investiție masivă de reabilitare, care a pornit de la subsol și, cel mai probabil, până la acoperiș… s-a golit punga. 


Comentează știrea

17 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
urechelnita docila
21 octombrie 2015
je suis le perce-oreille rouxrousse

nu suntem normale / suntem haimanale! traiasca cea mai iubita fiica a poporului! viva la revolucion! hasta la victoria scorpie!

ath
21 octombrie 2015
Mai teoharie

Esti nou pe aici.Asta inseamna ca ti-e frica de mine.Jignesti si iti schimbi numele ca un las.Eu am voie sa comentez chiar daca sunt un nebun nefericit.Repet,am voie sa vorbesc,mai sanatosule.Tu nu ai dreptul sa ma cenzurezi.Daca nu-ti convine ce spun ,nu te obliga nimeni sa citesti cand vezi semnatura mea. Treci mai departe,citesti ce-ti place sa auzi :omagiu pesedeului iubit.De exemplu va adunati un grup de "sanatosi" ca sa-l omagiati pe Fagadau.Eu sunt fericit ca te-am deranjat.Asta inseamna ca mi-am atins scopul.Dar pe tine nu te supara nebunia mea.Pe tine te deranjeaza ca citesti ce nu-ti convine sa auzi,citesti ce nu vrei sa auda si altii.Mai pretiosule, tu nu ai nici imaginatie.Gluma cu "palazu mare " e veche.Incearca alta.Tovarase "teoharie" postarea ta de azi si cele anterioare imi suna ca o amenintare.Ai grija ca internetul are un caine de urma.Daca tot ai facut prostia asta ar fi bine sa ma pazesti.Eu am curajul sa ma bat cu tine pe argumente,tu care te crezi intreg la minte stii sa injuri sanatos.Sa vad daca ai curajul sa mai comentezi cu nick-ul "teoharie".Ne revedem.

Catalin
21 octombrie 2015
Ce-i de facut ?

Tovarasa directoare se disculpa , atata a putut , atata a dus-o capul ... De ce nu si-a dat demisia , in acest timp , in care a frecat menta pe functie ? A avut tupeul sa ceara bani parintilor , pentru reparatii , ceea ce ar trebui sa se lase cu dosar penal , pentru neglijenta in serviciu , si pentru santaj , la adresa parintilor , ca sa dea banii ... Daca ar avea minima decenta , sau rusine , cat de cat , s-ar retrage , ori la pensie , ori din partid , ca a fost pusa ca director , avand in loc de creier , rumegus ... Recomand , sa-si faca tratament cu cianura , sa se arunce de pe bloc , sau sa se arunce in mare , cu un stabilopod legat de gat ...

parinte
21 octombrie 2015
de la gradinita

Sau sa stea in baie cand cade tavanul! Si pe urma sa dea inapoi banii pe care i-a cerut pentru reparatii pe care nu le-a facut. In final, sa iasa la pensie, dar sa ramana in partid!

Răspuns la: Ce-i de facut ?
Adăugat de : Catalin, 21 octombrie 2015
Tovarasa directoare se disculpa , atata a putut , atata a dus-o capul ... De ce nu si-a dat demisia , in acest timp , in care a frecat menta pe...
parinte
21 octombrie 2015
alta gradinita

Si la gradinita Cip si Dale Constanta se cer bani pentru reparatii, pentru confortul copiilor ,pentru confortul doamnelor educatoare ,dans,engleza,etc.Parca ar fi gradinita particulara.Trebuie sa spunem tot ce nu este corect si abuziv dragi parinti ,ca sa ajuns prea departe cu tupeul doamnlor educatoare si ingrijitoae care stau cu buzunarul desfacut precum asistentele.

mama ingrijorata
22 octombrie 2015
solutie...

Sunt mama ingrijorata a unui copil care invata in gradinita 23 ...am inceput o lupta cu sistemul si nu o voi abandona...sper sa reprezint vocea parintilor care isi duc odraslele dimineata la gradinita uitandu-se pe cer daca va ploua sau nu in ziua respectiva... Stiti ce inseamna sa vezi intrand de la toaleta un copil iar dupa 2 minute sa auzi cum cade o bucata din tavan pravalindu-se peste chiuvetele micutilor? Atat spun...Voi lupta pentru siguranta copilului meu! Daca iau decizia de a-l muta in alta unitate de invatamant iar nu este o solutie...vor ramane alti micuti in aceeasi barca a nesigurantei...

Răspuns la: Stiu eu doamna Simona....
Adăugat de : ath, 21 octombrie 2015
Stiu eu cine se simte cu musca pe caciula,doamna Simona Anghel.La inceput am citit articolul in fuga,pe diagonala.La prima citire am inteles ca...
Si eu pe aici
22 octombrie 2015
gradinita

Nu mai comentati fara sa stiti adevarul! Cladirea este foarte veche si nu a fost reabilitata.S-au facut mici reparatii,asa cum s-a putut si atat cat a permis bugetul. Niciodata d-na director nu a cerut bani parintilor pentru reparatii. Prin asociatia parintilor,si la propunerea comitetelor de parinti s-a imbunatatit baza materiala a gradinitei,iar d-na director s-a implicat foarte mult si a sprijinit gradinita de cate ori a fost nevoie. Doar nu vreti s-o repare scoala cu banii dumneaei. Este usor sa vorbesti din exterior! Cine este direct implicat,gandeste altfel! Nu cred ca ar vrea cineva sa fie in pielea unui director de scoala in aceste vremuri.....

17 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 21 Octombrie 2015
Stire din Cultură-Educație : Începe sezonul concursurilor pentru elevi
Pagina a fost generata in 0.4621 secunde