Premieră la Liceul "Virgil Madgearu". Primul program de gastronomie sustenabilă din România

23489
Cancelaria de specialitate a Liceului Economic „Virgil Madgearu" din Constanța și-a propus ca și în anul școlar ce stă să înceapă să continue să promoveze excelența în învățământul profesional și tehnic, implementând proiectul „Educație pentru Gastronomie Sustenabilă / Education for Sustainable Cooking”.

Proiectul este o inițiativă WorldSkills România, derulată cu sprijinul Fundației Carrefour din Franța și al Carrefour România, și se adresează elevilor și profesorilor din învățământul profesional și tehnic.

Demarat cu o pregătire aprofundată a cadrelor didactice, după selecția școlilor partenere, începând cu anul școlar 2024-2025, elevii acestui liceu constănțean vor studia noua disciplină de gastronomie sustenabilă, sub îndrumarea profesorilor și a specialiștilor din restaurantele și firmele de catering partenere.

Este primul program de gastronomie sustenabilă din România, dedicat profesorilor şi elevilor din licee profesionale, aprobat de Ministerul Educației, având ca scop informarea profesorilor despre domeniul gastronomiei sustenabile și beneficiile educației pentru dezvoltarea durabilă.

Evenimentul a fost o experiență educațională completă, oferind participanților resursele necesare pentru a implementa și promova principiile sustenabilității în educație și în viața de zi cu zi.



Programul de formare pentru cei 20 de profesori de specialitate din țară pe tema Gastronomiei Sustenabile în format CDL WorldSkills va oferi posibilitatea elevilor, pasionați de calitate, de conservarea biodiversității, durabilitate, tradiție culinară și de arta de a găti frumos, de a se înscrie la competiția WorldSkills și de a reprezenta România la Olimpiadele Internaționale de Meserii WorldSkills. În urma unor întâlniri de mentorat în cadrul comunității de schimb de bune practici, vor avea prilejul să arate și să-și împărtășească pasiunile. Elevii constănțeni vor descoperi cum pot evita risipa alimentară, vor avea ocazia să exploreze noi tehnici și metode sustenabile în bucătărie, contribuind astfel la formarea unor perspective moderne și responsabile.

Au participat la Programul de formare în gastronomie sustenabilă, în cadrul proiectului „Educație pentru Gastronomie Sustenabilă”, profesori de specialitate din Bistrița, Bacău, Cluj, Brașov, Topoloveni, Târgu Jiu, Galați, București, Drobeta-Turnu Severin, Piatra Neamț, Zalău, Timișoara, Slatina, Târgu Neamț, Buftea și Roman. Din Constanța a participat la training prof. ec. Camelia-Isabela Marcu.



„Calitatea produselor și serviciilor în turism și alimentație, protecția consumatorului, etica și comportamentul profesional, educația pentru o alimentație sănătoasă, protecția mediului și economia circulară sunt câteva dintre disciplinele studiate în primii doi ani în cadrul unui liceu economic și care reprezintă un pas important în formarea copiilor noștri, viitori antreprenori sau simpli consumatori care vor alcătui o lume mai responsabilă și sănătoasă. Împreună, profesor- elev- comunitate, putem crea contextul în care următoarea generație de profesioniști în domeniul turism și alimentație să fie formată după standardele internaționale, în acord cu principiile sustenabilității”, a declarat consilier de imagine prof. ec. Camelia-Isabela Marcu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5261 secunde