În urmă cu o săptămână, când am publicat interviul cu prof. Marian Sârbu, catedra de fizică a Liceului Teoretic "Ovidius", fost inspector general, au existat cititori care ne-au solicitat și o a doua parte, motiv pentru care am stabilit împreună cu îndrăgitul dascăl să asistăm la o oră la clasa la care dânsul este diriginte.
Primit în clasă mai repede ca un prieten decât drept un dascăl care predă o materie de… temut, prof. Marian Sârbu le-a propus elevilor săi, inițial, să vorbească despre cum își văd ei viitorul: în țară sau afară. Evident că răspunsul a venit prompt.
"Afară, pentru că nivelul de trai este mai ridicat, oportunitățile sunt mult mai multe și din domenii diferite. Spre exemplu, în timp ce românul vede psihologul ca pe medicul care tratează nebunii, acolo domeniul psihologic este altfel asimilat", a dat startul un băiat.
O colegă, mai… patrioată, a lansat o în-trebare, rămasă retorică: "Păi dacă plecăm toți, cine mai rămâne să îndrepte lucrurile în țara asta?". La care un altul a adăugat: "Paradoxul este că nici acasă nu te ridici, dar nici afară decât dacă ești vreun supra-dotat!".
S-a ajuns chiar la discuții legate de condiția profesorilor români, iar un elev a lansat o ipoteză îndrăzneață, în ton cu vârsta sa: "Dacă ar fi fost atât de ne-mulțumiți de salariile primite, ar fi trebuit să iasă cu toții în stradă și să facă pre-siuni, să demonstreze că sunt o forță importantă în țara asta!". Simțind pro- babil că se încinge subiectul, dirigintele a început să povestească propria-i aven-tură în Germania.
Cum văd elevii relația cu propriii părinți
Următoarea temă supusă dezbaterii a fost relația părinte-copil.
"Aș vrea să spuneți dacă aveți discuții dure cu părinții despre dragoste, dacă aveți curajul să abordați dilemele vârstei cu ei. Sunt o grămadă de întrebări pe care vi le puneți între voi și nu știu cât de folositoare vă sunt răspunsurile primite. Eu, spre exemplu, mi-am dorit să plec de-acasă (n.r. - prof. Marian Sârbu este originar din Craiova) din cauza unei rupturi sen-timentale", a spus profesorul.
Primul care a îndrăznit să rupă tăcerea a fost chiar fiul unui psiholog. "Mă înțeleg foarte bine cu mama, pentru că știe ce trebuie să spună. Mi-a spus clar că nu putem avea un dialog ca de la pacient la psiholog". La care un alt coleg a ripostat: "Nu toți sunt atât de norocoși ca tine". După care au urmat tot felul de judecăți "de valoare", dirigintele concluzionând: "Tare mi-aș dori să mă întâlnesc cu voi peste câțiva ani, când veți fi părinți și să-mi spuneți dacă tot ceea ce v-ați dorit acum puteți aplica în viața voastră!".
"Statul să dea o lege împotriva telefoanelor la oră!"
Subiecte frumoase, subiecte interesante care ar fi necesitat nu o oră, ci poate trei-patru alături de un dascăl precum Marian Sârbu, care își deapănă propriile experiențe cu savoarea lui Creangă (nu degeaba are rădăcini și prin Humulești, din partea mamei). Și, cu toate acestea, întreaga oră, o elevă a butonat încontinuu telefonul mobil, motiv pentru care am supus-o opro-briului clasei.
Și nu mică ne-a fost surprinderea să constatăm că majoritatea colegilor au blamat-o, sugerând că statul ar trebui să dea o lege prin care să nu se permită accesul cu telefoane în școală: "E ca și cu fumatul, da uite că nu fumăm la ore!". Dirigintele, însă, a "placat": "Eu nu îmi asum rolul de polițai la oră. Iar confiscarea telefoanelor mi se pare un atac la intimitatea elevului. Un coleg din străinătate îmi povestea că la ei nici pomeneală de telefoane în unitățile de învățământ. «Da ce, sunt oameni de afaceri să aibă nevoie de ele?», îmi spunea colegul!".
Moment în care o altă elevă a ridicat un subiect foarte grav: "Dar faptul că profesorul vine cu laptopul la oră, îl deschide și se mai și plânge că nu are internet pentru a accesa un site de socializare cum este? Noi de ce nu am avea dreptul să folosim telefoanele", a sunat implacabil.
