Rezultatele examenului de Titularizare

Profesorii de matematică au doborât recordurile, cei de sport au terminat ultimii

2716
32
Profesorii de matematică au doborât recordurile, cei de sport au terminat ultimii - fondtitularizareaademonstrat-1469633749.jpg

Articole de la același autor

Ieri, au fost afișate atât pe site-ul Ministerului Educației, cât și la cele trei centre de concurs - Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", Colegiul Național "Mihai Eminescu" și Liceul Teoretic "Traian", rezultatele probei scrise din cadrul Concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante ori rezervate din învățământul preuniversitar.


În urmă cu o săptămână, circa 700 de profesori constănțeni - 109 învățătoare, 100 de educatoare, dar și profesori: limba și literatura română - 90, matematică - 70, limba și literatura engleză - 58, educație fizică - 55, psihopedagogie specială - 50 etc. și-au încercat norocul.


Doar șase candidați au reușit să obțină nota 10: patru - la disciplina Matematică, unul la Istorie și unul la Biologie, aproape jumătate reușind să obțină note între 7 și 10 (49,30%), iar 200 de candidați au luat note între 5 și 6,99.


Ca o concluzie, vizualizând cu atenție rezultatele, am constatat că cele mai mari note s-au luat la Matematică, iar cele mai mici la Educație fizică. Mai trist este faptul că, spre exemplu, profesorii de matematică au la dispoziție opt pos-turi, dintre care doar unul în urban.
Față de anul trecut, actuala rată de promovare este cu 9,72% mai mare (84,02% față de 74,30%).


Calvarul din fiecare vară 


Contestațiile la proba scrisă s-au depus și aseară, dar se mai primesc și astăzi, în intervalul orar 9 - 15, urmând ca rezultatele finale să fie publicate pe 3 august. 


Candidații, care au obținut minimum nota 7 (șapte) atât la proba scrisă, cât și la proba practică sau inspecția specială la clasă în profilul postului, vor fi repartizați pe cele 169 de posturi pentru angajare pe perioadă nedeterminată, iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidații cu cel puțin nota 5 (cinci), atât la proba scrisă, cât și la proba practică sau inspecția specială în profilul postului vor fi repar-tizați pe cele 1.462 de posturi.


La nivelul județului Constanța, au fost publicate 1.631 posturi: 1.436 vacante și 195 rezervate. 805 posturi sunt complete și 826 incomplete, în sensul că respectivul cadru didactic va trebui să-și încropească norma alergând prin școli.
Din cele 169 de posturi titularizabile, 82 sunt în mediul urban, 53 fiind în municipiul Constanța.
Spre exemplificare, din cele 33 de posturi de educatoare, 16 sunt în mediul urban și 17 în rural, din cele 48 de posturi de învățătoare doar opt sunt în urban, iar pentru cele două posturi de profesor limba și literatura română se vor zbate 90 de candidați.
Ședința publică pentru repartizarea candidaților care au obținut note peste 7 va avea loc pe data de 8 august, iar pentru cei cu note între 6,99 și 5 se vor organiza două ședințe, în datele de 26 și 29 august.


Comentează știrea

32 comentarii. Pagina 3 din 4. Click pe pagina dorită : 1 2 3 4 
Draga lili
28 iulie 2016
lilisor

Lili draga, Lilisor/Dupa tine mor de dor/Sa-ti vad chiloteii roz/Si copanele umflate/Sus pe tocuri cocotate/Sa te mai inalte-un pic/Sa pari la lume mai sic/ Sa arati mai cultivata/Cu pretentii de "curtata"/Toti barbatii sa te-admire/Ne arati ce e pe tine/ Numai ca nu-s lesbiana/Cand te vad,o iau la goana! Sila multa poti sa faci/Cu ce spui si ce imbraci! Pacat ca nu doare prostia/Sa-ti spui toata poezia!

Adevar
28 iulie 2016
Hola,amigos

Dragele mele,va asigur eu ca Lilisor e mai placuta vederii decat voi.Uitati-va in oglinda...

IA-O
28 iulie 2016
ACASA

Daca-ti place asa mult domnule ADEVAR, ia-o acasa.Sa nu te sperii noaptea daca o vezi nemachiata.Dar mai ales ai grija sa nu-ti iei campii prea repede din cauza "cuvintelor goale ce din coada au sa sune". Despre oportunism cred ca esti convins deja! Stie fata cum sa stea!

Ce stie,
29 iulie 2016
asta face!

Lilisor, draga de ea, culege ce-a semanat. Nimic altceva!

chiar daca sunteti scoala generala
29 iulie 2016
totusi lasati lamentarile

atrageti ceeea ce meritati...daca v-ati fi comportat ca niste intelectuali probabil ca ati fi meritat alt director, dar citesc aici numai frustrari in grup. mai oamnei buni, scrieti la minister, spuneti femeii asteia, STAN, verde in ochi tot ve aveti, zi de zi, ca s-o cuprinda spaima, intreprindeti zi de zi ceva, sesizari la isj, schimbati tactica...faceti fratilor ceva, lasati lamentarile aici!...spuneti-i minunt de minut pe hol, in cancelarie clar de fata cu toata lumea, ca locul ei e la catedra si nu in functie, faceti-o de rusine in fiecare zi pana cand isi da demisia!

CE MAI PUTETI FACE
30 iulie 2016
PENTRU SCOALA VOASTRA

Dragilor, Vorba multa, saracia omului! Treceti la actiune! Dati tot presei si dna-ului daca nu se schimba nimic la voi nici dupa evaluarea asta si daca va fi numita tot nonvaloarea aceea. Publicati si raportul ministerului, si adresele voastre catre scoala sau isj Constanta, si cererile nerezolvate in scoala voastra, TOT.Atunci se va vedea ce face ISJ Constanta cu adevarat!

ne-am pregatit
30 iulie 2016
pentru orice

Nu ne va mai surprinde nimic din atitudinea isj-ului, dar asteptam totusi sa vedem ce vor face cand incep noile numiri.Multumim pentru sfaturi, avem toate materialele pregatite! Speram sa nu fie nevoie sa le folosim!

stane, ai dreptate
30 iulie 2016
....intr-o mana!

Te inteleg, mai stane! Iti ridici si tu moralul cum poti, bravo! Adevarul este ca ai multe in comun cu lilisor! Amandoua stapaniti foarte bine limba straina! Stii bancul cu limbile straine, apropo?! Il zicea prin sedintele consiliului judetean unul de i se spunea bufonul regelui, ca sa mai destinda atmosfera. Cica bufonul regelui il intreba pe unul, nu conteaza numele, care limba i se parea mai grea. Si tot el, boul de bufon, cu un ranjet de prost umil, isi si raspundea: prima, dom'le, prima! Ha, ha , ha, ce spiritual bufonul asta al regelui!

Răspuns la: Hola,amigos
Adăugat de : Adevar, 28 iulie 2016
Dragele mele,va asigur eu ca Lilisor e mai placuta vederii decat voi.Uitati-va in oglinda...
Da, hazliu tare!
30 iulie 2016
Si fermecator personajul!

Ata de fermecator, incat, a luat nastere o legenda, conform careia una, pe nume miha...stan...2, fermecata fiind de farmecul bufonului, s-a concentrat atat de tare pe moment, incat a facut....unul mic! miha 1 stie!

Răspuns la: ....intr-o mana!
Adăugat de : stane, ai dreptate, 30 iulie 2016
Te inteleg, mai stane! Iti ridici si tu moralul cum poti, bravo! Adevarul este ca ai multe in comun cu lilisor! Amandoua stapaniti foarte bine limba...
Ce rele mai sunteti!
30 iulie 2016
Ce tot bateti campii aicea?!

Ce tot imbalmajiti aici? Ce inseamna miha stan 1, miha stan 2?! Ati luat-o razna?! Ce vreti sa spuneti?! Miha stan 1 plus miha stan 2 egal miha stan 3? Sau miha stan 1 egal miha stan 2? Cine poate da lamuriri?!

32 comentarii. Pagina 3 din 4. Click pe pagina dorită : 1 2 3 4 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5166 secunde