Scandalul de la Școala nr. 5 ia amploare

Răducu Popescu îl acuză de "dispreț față de lege" pe consilierul Radu Matei

1962
17

Articole de la același autor

În sistemul de învățământ constănțean, Școala Gimnazială nr. 5 "Nicolae Iorga" este catalogată ca o instituție de cartier, una deloc de elită, având în vedere efectivele de elevi compuse în mare majoritate din etnici musulmani care nu prea dau pe la școală. 


Nu este prima dată când această unitate școlară intră în colimator, dar acum scandalul a căpătat o conotație… politică. 


În urma propunerii Inspectoratului Școlar Județean Constanța de transferare a acestei unități în subordinea Școlii Gimnaziale nr. 28 "Dan Barbilian", în Consiliul Local Constanța au apărut fricțiuni între inspectorul școlar general Răducu Popescu și consilierul local Radu Matei. Acesta din urmă se opune transformării acestei instituții într-o "anexă" a unei școli de elită, din cauza statutului special al elevilor săi. 


Întrebat care este stadiul demersurilor ISJ în această privință, prof. dr. Răducu Popescu a răspuns: "În total dispreț față de lege și cu ignoranța cu care pe mine m-a obișnuit, domnul consilier Radu Matei propune Consiliului Local în ședința din luna aprilie revenirea Școlii nr. 5 la statutul de unitate cu personalitate juridică. Întrebându-l în Comisia de învățământ dacă își asumă acele puncte de vedere ale asociației de părinți, a refuzat. În timp ce în registrele matricole sunt înscriși 400-500 de elevi, școala are în realitate puțin peste 100. În perioada când doamna Drăguța Dascălu era director s-au înregistrat 1.300 de absențe. Pierderea calității de director este singurul deficit al școlii prin transformarea în structură". 


De asemenea, a dispus ca toți inspectorii școlari să monitorizeze prezența elevilor la această unitate. 


Ce au descoperit inspectorii școlari 
În urma inspecției efectuate de prof. Alina Codreanu la Școala nr. 5, s-a constatat că efectivele claselor de gimnaziu sunt în medie 20 de elevi, dintre care mai mult de jumătate nu frecventează cursurile, existând elevi care repetă același an școlar a doua sau a treia oară. 


"Am intrat în clase în care erau trei-patru până la șapte elevi la oră, dar în catalog figurau toți prezenți, inclusiv la ora doamnei Dascălu. Întrebată, ne-a spus că pune absențele la sfârșitul orei, pentru că elevii mai întârzie. În acest fel, cadrele didactice fac ore cu trei-patru-cinci elevi, eventual cu niciunul, dar elevii care nu frecventează sunt luați în considerare la stabilirea bugetului școlii. Corespunzător claselor populate fictiv, se stabilesc posturile didactice, care consumă fonduri bugetare pentru finanțarea unor posturi didactice inexistente în realitate", a mai spus același inspector școlar. 


La această dată, director al Școlii nr. 5 a fost numit prin detașare în interesul învățământului prof. Adrian Georgescu. 


"Nu mă interesează cine este director acolo" 
Contactat pentru a afla și punctul său de vedere, consilierul local Radu Matei a afirmat că este aberant să destruc-turezi o școală cum este aceasta și să o transformi în structură a unei școli de elită cum este considerată Școala nr. 28. 


Mai mult, afirma că în cele două luni de când a fost schimbată directoarea, au existat interese de a deturna elevii de la Școala nr. 5 către Școala "Dan Barbilian". 


"Domnul inspector școlar general Răducu Popescu acționează tendențios și dezinformează opinia publică. În ședința de consiliu de săptămâna trecută s-a votat cu majoritate ca Școala nr. 5 să rămână cu personalitate juridică pentru totdeauna, nu numai până la sfârșitul acestui an școlar. 


Nu mă interesează cine este directorul acestei instituții, ci îmi doresc să nu fie sortită abandonului și să rămână pe străzi niște copii pe care și așa abia îi aducem la școală", a conchis consilierul local. 


Este interesant de urmărit ce se va întâmpla cu această instituție de la 1 septembrie 2015. 


Comentează știrea

17 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
un om
8 mai 2015
educatie

Ma nedumereste dijn ce in ce mai mult starea josnica in care a ajuns societatea; vad ca se scriu articole despre scoli , se numara copii din clase, se vorbeste despre scoli de elita; se platesc polite politice sau nu ...,se discuta cu o lejeritate "normala "depre scoli care se desfiinteaza, care se comaseaza, se muta ..: daca pe cei ce nu activeaza in domeniul invatamantului pot sa spun ca ii inteleg sau mai precis le acord un gram de clementa, pe cei care culmea sunt profesori i cu funcii de condurere ( inspector sef , de exemplu ) chiar ca nu ii inteleg dar, daca as fii superiorul lui -as concedia pentru usurinta si dezinvoltura cu care care da declaratii cu privire la unul din drepturile universale ale unui copil EDUCATIA ; nimeni nu tine cont ca un copil are dreptul la educatie indiferent de statutul social al parintilor , se culoarea pielii, de apartenenta la o confesiune sau alta ; oare avem dreptul vreunul dintre noi sa ne gandim la scoli de elita , la scoli se cartier, sau altfel de scoli cand o SCOALA trebuie sa fie o SCOALA in care TOTI copii pot invata carte , se pot educa; mie jena ca alaturi de noi traiesc , si culmea sunt angajati ai statului roman, (practic ai nostrii pentru ca noi cetatenii romani sustinrm bugetul din care sunt platiti ) care isi permit sa ne numere copii in clase sa se gandeasca ca daca nu sunt prezenti scoala nu e de elita si trebuie desfiintata, nu sa gaseasca solutii pentru a face uneori imposibilul pentru a aduce acesti copii la scoala ,a le da o sansa de a se educa,de a evolua ca oameni ; pe de alta parte mie rusine sa cred ca intre noi exista cineva care crede ca un profesor, un director de scoala se poate imbogatii daca are inscrisi la scoala un numar de copii sau un altul; de cand profesorii sau directorii au procent la salariu ( in plus) la fel ca un lucrator in vanzari sau dupa modelul politic in tara asta totul e de vanzare? asadar s-a vandut totul si am inceput sa ne razboim pe educatia copiilor nostrii ( ca organele interne- rinichi, etc, sanatatea ne-am vandut-o demult) eu zic sa ne vedem de treaba fiecare, sa incercam sa ne educam mai intai noi apoi sa ne educam copii pentru ca asta e scopul nostru ca oamennmi si parinti, sa nu ne amagim cu functii marete , cu interviuri televizate sau articole in ziare in care aparem frumosi , prezentabili, fotogenici, sa nu ne credem ca suntem lipiti pe scaune definitiv si nemuritori, pentru ceea cecu adevarat important pentru un om este ceea ce ramane in urma lui peste ani si cati dintre cei ramasi isi vor aminti de faptele fiecaruia ; (scuze pentru ortografie)

relu x
8 mai 2015
Domnul Matei

https://ro.linkedin.com/pub/radu-bogdan-matei/36/b91/556 pare puțin mai bine decât un profesor de sport

Răspuns la: domnul Matei
Adăugat de : cititor, 8 mai 2015
Domnule Matei, ne spuneti si noua cititorilor ce meserie aveti dvs? Unde munciti dvs? Popescu am inteles.. eu cu sportu... asta stie asta face... da...
pt un om
8 mai 2015
adevar

Cumva sunteti directoarea hoata? Pai cum adica sa nu se numere copiii? Pai banii pentru ei nu vin de la buget? Adica de la noi toti? Si da . Au dreptul la educatie. Din aceste motive se desfasoara toate aceste proiecte pt a doua sansa in care se aduc la scoala acei copii ce abandoneaza scoala . Si se oare ca nu intelegeti nimic...Popescu ii aduce la scoala. Matei e un fraier care nu stie pe ce planeta traieste. Directoarea e o hoata. Primea cred spaga de la musulmani ca sa le faca copiii cu 8 clase fara sa treaca pe la scoala...? E de cercetat...

un om
8 mai 2015
educatie

am revenit; nu de alta dar acest articol si subiectul lui mi-a starnit curiozitatea si am pornit sa cercetez radacinile acestor declaratii ( mentionez ca nu am timp de pierdut , daca unii cred acest lucru ci doar imi doresc sa fiu un imformat deci educat) ; de exemplu am descoperit ca aceasta scoala nr 5 e una din cele mai vechi din oras, ca cei care au donat construit cladirea cu destinatia scoala ai donat cu acte statului roman cu mentiunea expresa ( in acte ) ca destinatia ei sa nu se schimbe in veacul vecilor, am descoperit ca ea a fost reabilitate in intregime cu fonduri europene, locale si comunitare ( comunitatea roma , turca, tatara) ca ea e singura scoala de cartier pe un areal destul de mare cu o populatie scolara mare dar cu posibilitati mici datorita apartenentei la minoritatile conlocuitoare, ca acum cativa ani in alt sef de inspectorat a incercat sa o desfiinteze la fel de abuziv cum se intampla cu tot ce e normal in tara asta( interesant este faptul ca plecat de la aceleasi motivatii : copii putini, care fac parte din categoria celor defavorizati -deci nu de elita - si care nu au nevoie de prea multa carte , drept urmare acel sef a dorit sa faca din scoala o gradinita de elita in care prostii si murdarii cartierului sa nu aiba acces, dar planul nu a iesit pentru ca i- a sarit in cap comunitatea care nu era chiar asa de needucata ( ba chiar prea educata si informata) si aceasta comunitate a facut tot ce a fost necesar ca toti copii indiferent de etnie, categorie sociala, culoare, confesiune, dezabilitate, boala sau ces sa aiba un invata aproape de casa; au urmat catva ani de liniste in care scoala sa consolidat cu gradinita cu program normal si prelulgit, cu clase de primar si gimnaziu , cu invatamant de tip " a 2-a sansa in care se scolarizeaza prin programe europene - invatamant primar, cu clase de invatamant frecventa redusa, cu efective de elevi in prezent ( conform bdne-baza de date nationala publica ) de peste 350 elevi, deci o scoala normala cu copii normali intro societate anormala; in prezent acuala conducere a isj ( cred ca asta e prescurtarea corecta) ce sa gandit ca e prea de tot o scoala in standarde ca si constructie cu populatie scolara ce pot fi incadrat in categoriile defavorizate ( unii dintre ei) ar aduce niste bani buzunarelor domniilor lir ca di coordonatori de proiecte europene in care ar inscrie scoala dar aici vine problema : director de scoala incomod , cadre didactice care poate nu ar vrea sa munceasca si mei mult pe nimic ( ca banii intra in buzunarul altora de sus) ;asa ca a destituit directorul, a pus altul pentru o saptamana apoi altul ( ultimul incompatibil cu inv preuniversitar ca a oredat doar la universitate, dar care e bun prieten se pare cu seful isj) deci destabilizea tot distrug munca colectivului si imi aduc oamenii, si daca daca nu iese cer consiliului local sa fac din sc 5 structura sc 28 ca si acolo am spate, si rezolv; am scoala in standarde , am educabili congorm necesitatilor proiectelor, am oamenii mei acolo , trai neneaca pe bani altora; numa ca , din nou se pare ca sa mobilizat comunitatea si consiliul local nu ia aprobat planul, asa ca a inceput ofensiva mediatica: dau cand in unul cand in altul ca asa- i in politica ( scuzati era sa scriu in tenis) si poate mi- p iesi socoteala ; deci acesta e substratul , iar chestia ca x- ulescu director a mancat banii bugetului e praf in ochi ( banii vin de la primarie si se fac plati direct ptin trezorerie deci nimeni nu pune mana pe bani ; iar daca in catAloage sunt copii care au cnp si sunt in bdne ei ca vin sau nu la scoala de face tot posibilul cred sa fie scolarizati pt ca invatMantul e oblligatoriu pina la clasa a 10 asa ca nu are nimeni ce fura , mai ales profesorii care au salarii asa mari ca sunt invidiati de toata societatea; drept urmare lAsati prostiile si cautati informatiile corecte sa putem sa mai indreptam ceva ca ne ducem la vale de tot ;

pt un om
8 mai 2015
adevar

Asa e . Este chiar doamna director!...Cum le știti dumneavoastra doamna , pe toate!...așa sa povestiți ...cum e cu banii...unde sunt...ce ați facut cu ei...doamna, structură nu înseamnă desființare...vai de capul dumneavoastră...

elev
8 mai 2015
omule tu ai luat bacul?

Va credeti destepti! Asta care comentează si se semneaza "un om"...esti imformat..sau imformata...chiar ca nu ai ce face daca stai sa scrii atat...tu cred ca esti amestecata clar in chestia asta...pentru ca prea le stii pe toate...si cu scoala, si cu banii, si cu turcii, si cu noul director...dar cu regulile gramaticale nu prea le stii...imformato!

parinte
15 mai 2015
scoala

Este normal ca un profesor sa ia salariu intreg fara sa-si faca orele sau sa le faca cu doar doi trei elevi in clasa ? Asta se intampla la aceasta scoala. Vorbim in ziua de azi de incluziune , pai sa fie inclusi acesti elevi chiar si in scolile de elita asa vor vedea si ei ca se poate si altfel. Cu siguranta ca multi dintre ei sunt copii buni care chiar merita .

17 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.811 secunde