Regizorul Geo Balint: "Eu cred că nu e bine să părăsim povestea. Ea ar trebui păstrată cu orice preț"

19134
Regizorul Geo Balint:

Articole de la același autor

Se lucrează intens la Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare“ din Constanța, pentru piesa „Povestea degețelului poznaș”, după Matei Vișniec. Premiera spectacolului va avea loc la mijlocul lunii octombrie și va ține copiii cu sufletul la gură, urmărind povestea unei fetițe care se trezește fără degețelul ei preferat. Spectacolul va fi lucrat de regizorul Geo Balint.

„Povestea degețelului poznaș” prezintă „pățania” unei fetițe pe nume Larisa, care are o problemă cu un degețel. Nu își mai găsește degețelul preferat și pleacă într-o călătorie, în căutarea lui. Prietenul său cel mai bun, ursulețul de pluș, o însoțește în această aventură. În călătoria ei, fetița ajunge în casa unui magician, în coliba unei vrăjitoare și în grădina unui marțian. Însă, ca în toate poveștile, totul se termină cu bine. Zâna cea bună îi îndeplinește dorința: îi găsește degetul dispărut.

Pentru a afla mai multe despre colaborarea cu Teatrul „Căluțul de Mare” și despre organizarea piesei care va avea premiera luna viitoare, am stat de vorbă cu regizorul Geo Balint. Acesta ne-a spus că la teatrul din Constanța a întâlnit un colectiv profesionist și că se așteaptă la rezultate foarte bune. „Colaborarea mea cu Teatrul «Căluțul de Mare» din Constanța a început acum vreo șapte-opt ani. Sunt la al patrulea spectacol. Sunt la Teatrul «Căluțul de Mare» ca acasă, țin foarte mult la colectiv. Este un colectiv profesionist. Noi am mai făcut împreună «Cei trei purceluși», o poveste cu un șoricel și un profesor, am lucrat și la «Jack și vrejul de fasole». Iar acum facem «Povestea degețelului poznaș».

Noi încercăm să ducem toate spectacolele înspre întreaga familie. Copii, părinți, mătuși, bunici… Actualul spectacol este făcut după Matei Vișniec, scriitor bilingv româno-francez, care trăiește la Paris dar stă foarte mult și în țară. Nu vreau să dezvălui exact povestea, pentru că atunci se pierde puțin din farmec. Este lumea celor mici, înainte de a merge la școală, care au mici metehne. Sunt copii mici. Eu știu… vorbesc prea mult sau sunt obrăznicuți, își bagă degetele în gură… Cam asta este zona. Dar e zona candorii. Se prezintă o relație copil – mamă și lumea care este în sufletul și mintea lui: vrăjitoare, marțieni și, problema multor părinți, întrebarea de ce nu vor să mănânce copiii legume. Mă aștept să fie un spectacol frumos. Eu fac spectacole pentru toată familia, dar direcționat către copii de la trei ani în sus”, a precizat regizorul.



Copiii, așteptați la teatru în număr cât mai mare


Piesa „Povestea degețelului poznaș” a fost propusă de managerul Teatrului „Căluțul de Mare”, Cornel Palade, și directorul artistic Lică Gherghilescu, cu care Geo Balint are o relație extraordinară. Chiar dacă piesele pentru copii se joacă peste tot dintotdeauna și poveștile prezentate reprezintă un specific, de câțiva ani, acest tip de manifestare a artei este ușor mai complex, consideră Geo Balint. Poveștile acum se duc înspre zona de marțieni și se fac spectacole ce mixează actori, păpuși, muzică, video, ca în vremurile pe care le trăim.

„Numai că eu cred că nu e bine să părăsim povestea. Povestea ar trebui păstrată cu orice preț. O pigmentăm cu modul în care trăim, dar cu măsură.

Trebuie să ținem cont. Copiii spectatori sunt publicul pe care îl păcălești foarte, foarte greu. Ei te amendează. Când spectacolul nu spune povestea bine, se plictisesc. Fac zgomot, se joacă, fac cu totul altceva decât să fie atenți la ce se întâmplă pe scenă. Deci, de aceea, trebuie să fim foarte atenți și cinstiți cu noi și cu arta pe care o facem pentru ei. Noi nu existăm decât dacă spectatorii copii și familiile lor merg și se întorc cu drag la teatru. Dar, cu siguranță, întotdeauna sălile sunt pline.

Repertoriile teatrelor pentru copii sunt legate de tot ce înseamnă povești de calitate care se află în istoria culturală a omenirii. Sunt deja clasice. Poveștile traversează secole, iar cele adevărate rezistă”, a încheiat regizorul Geo Balint, care așteaptă copiii la teatru în număr cât mai mare.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5827 secunde