Deschidere cu fast a noului an școlar, la Colegiul Național Militar "Alexandru Ioan Cuza"!

3340
Deschidere cu fast a noului an școlar, la Colegiul Național Militar

Articole de la același autor

Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” a desfășurat, în prima zi a noului an școlar, o festivitate de deschidere deosebită. La eveniment au fost prezenți șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait, împreună cu reprezentanți ai Statului Major al Apărării, comandanți de mari unități și unități din Forțele Navale Române, oficialități locale, cadre didactice, părinți și rude ale elevilor.

După intonarea imnului și oficierea serviciului religios, realizată de preotul Emanuel Bodea, potrivit tradiției, elevii de clasa a IX – a au rostit legământul de credință.

După aceste manifestări, a luat cuvântul comandorul Cornel Marius Abagiu, care a punctat cât de important este ca elevii să depună efort în acomodarea cu noul stil de viață, pentru a-și forma cariera dorită.

„Vă mulţumim că sunteţi alături de noi la deschiderea noului an școlar. De anul acesta, colegiul nostru a primit certificarea de școală europeană! Tot de anul acesta, instituția face parte din Alianța Colegiilor Centenare. Dragi elevi, cultivați-vă mintea prin cultură! În acest nou an școlar, la bordul Colegiului au urcat peste 143 de elevi”, a declarat Cornel Marius Abagiu.

În continuare, colonel Giani Mateescu a dat citire mesajului transmis de șeful Statului Major al Apărării, cu ocazia deschiderii noului an școlar. „Dragi elevi, cei care pășiți pentru prima dată astăzi în acest colegiu, sunteți cei mai buni! Ați trecut printr-un proces riguros de selecție! Onorat corp didactic și instructori militari, îmi exprim respectul și aprecierea pentru profesionismul dumneavoastră și vă cer să fiți modele pentru viitoarele generații, să-i ajutați pe elevi pe parcursul formării lor și a personalității individuale”, a precizat reprezentantul Statului Major al Apărării.

De asemenea, mesajul venit din partea Forțelor Navale Române a fost transmis de către contraamiralul de flotilă Cornel – Eugen Cojocaru, care i-a asigurat pe elevi de tot sprijinul instituției. „Indiferent de dificultățile pe care le întâlniți pe drum, dragi elevi, noi suntem aici să vă sprijinim! Colegiul Militar «Alexandru Ioan Cuza» este coordonator al proiectului Erasmus+. Din anul 2023, de asemenea, a obținut titlul de școală europeană! Doamnelor și domnilor profesori, meritați toată încurajarea noastră!”, a transmis Cornel Eugen Cojocaru elevilor și cadrelor didactice.

La sfârșitul declarațiilor, Cornel Cojocaru a înmânat placheta și titlul de șef de promoție absolventului Claudiu Cojocărașu, care acum este student în anul I la Academia Navală. Manifestarea s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5024 secunde