Scandal la Școala nr. 8! „Au mers la intimidare ca să mușamalizeze totul”

4668
5
Scandal la Școala nr. 8! „Au mers la intimidare ca să mușamalizeze totul” - sus-1643555664.jpg
Nefericitul incident reclamat a se fi petrecut vineri, 28 ianuarie, la Școala gimnazială nr. 8, și adus la cunoștință de George-Florin Mihai, tatăl elevului din clasa a III-a care a fost victima unei presupuse agresiuni petrecute în toaleta unității de învățământ, a căpătat începând de duminică, 30 ianuarie, două spețe.

Reamintim că respectivul elev se afla în timpul testului Comper și, mergând la toaletă „a bătut în ușa unei cabine pentru a verifica dacă este liberă, moment în care un elev aflat în cabina respectivă a înfipt un cuțit în ușă, aproape rănindu-mi fiul. Acesta a fugit imediat la clasă și a alertat-o pe doamna învățătoare”, conform relatării scrise a tatălui, transmisă pe emailul redacției „Cuget Liber”.

Sâmbătă, 29 ianuarie, tatăl a transmis plângere pe emailul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, iar duminică, 30 ianuarie, s-a prezentat la Inspectoratul Județean de Poliție Constanța pentru a depune plângere atât pentru incident, cât și pentru amenințările celor de la școală. „Una cu incidentul în care copilul meu a fost victima unei agresiuni cu o armă albă, iar cea de-a doua pentru amenințările sau intimidările la care au recurs directorul și învățătoarea”, ne-a declarat George-Florin Mihai duminică, 30 ianuarie, imediat după ce a ieșit din sediul Poliției.

Iată ce ne-a povestit în continuare: „Suntem în secolul 21 și cred că niciun cetățean de la țară, fără școală, nu ar fi acceptat acele amenințări. Au crezut că pot să mă deruteze și să nu mai merg nicăieri. Directorul a intrat în panică atunci când i-am spus că mi se părea normal să cheme Poliția, odată ce copilul ți-a semnalat despre o armă albă, pentru că dumneata nu ai competența să anchetezi un asemenea caz. Sunteți director, sunteți ocupat cu alte chestiuni, clar. «Cum? Poliția în curte la mine? Bine, domnule, dacă ai încredere în ei, și nu în mine, du-te la Poliție», a fost reacția directorului. Imediat apoi m-a sunat învățătoarea, care ar fi trebuit să fie prima care mă anunță, și nu copilul speriat, când a ajuns acasă. Iar la final, învățătoarea m-a întrebat dacă este adevărat ce spune directorul, că i-am amenințat că merg la Poliție, și i-am confirmat, pentru că este o incompetență în momentul acesta în școala respectivă, la cadru didactic și la director. «Da să știți că dânsul (directorul – n.r.) mi-a spus că dacă dvs. continuați cu plângerile o să vă facă un raport scris și o să-l depună și dânsul, pentru că sunteți un părinte cam recalcitrant cu noi», mi-a transmis învățătoarea. Normal că am un ton ridicat când vine copilul acasă și îmi spune că era să ia un cuțit în cap și dumneata nici măcar nu mi-ai dat un telefon. Au mers la intimidare pentru că au crezut că le merge și că se mușamalizează totul. Nici măcar nu au chemat Poliția să percheziționeze elevii, pentru că erau în timpul orelor. Era foarte ușor de identificat, pentru că nu fuseseră 100 de inși pe holul acela. Plus că au camere în școală”, a mai declarat George-Florin Mihai, pentru „Cuget Liber”.



„Nu ne jucăm cu afirmațiile”, declară directorul Școlii nr. 8


Întrebat în legătură cu amenințările invocate de părintele reclamant, prof. Cosmin Badea, directorul Școlii gimnaziale nr. 8, ne-a precizat că a promovat recent un concurs de director și a parcurs legislația din scoarță în scoarță, atât ROFUIP, cât și Legea educației naționale „și nu ne jucăm cu afirmațiile la adresa copiilor sau a părinților. În Școala gimnazială nr. 8 se desfășoară acum o anchetă, pentru a se stabili cu adevărat ce s-a întâmplat. Mâine (luni, 31 ianuarie – n.r.), la prima oră, vor veni la școală inspectorii de sector ai IȘJ Constanța și reprezentanții Poliției, pentru că nu se confirmă ceea ce spune domnul. Absolut deloc. Ne-am uitat pe camere”, a mai declarat prof. Badea.

De asemenea, prof. Mihai Sorin, inspector școlar general, a transmis că a discutat cu directorul unității de învățământ și „am solicitat să se ia legătura cu învățătorii, cu părinții, cu angajații care erau în proximitate. Am solicitat, de asemenea, ca toate aceste date, însoțite de imagini care să poată fi corelate cu incidentul, să ne fie puse la dispoziție prin notă de relație. Luni, la prima oră, inspectorii școlari de sector vor fi prezenți la școala gimnazială, pentru a prelua nota de relație, anexele și alte informații cu privire la ceea ce s-a semnalat. În funcție de rezultatul anchetei, vom lua măsurile care se impun”, a precizat inspectorul general.



Comentează știrea

Raluca
30 ianuarie 2022
Nu se confirma sau nu va convine

Cum nu se confirma domn director?Doamna invatatoare a facut poza usii impunse de cutit.Nu e nimic,mergem la Ministerul Educatiei,poate confirma dansii.

Nope
30 ianuarie 2022
Nope

Ne.am uitat pe camere in wc?

Duta
31 ianuarie 2022
raspuns

Poate la tine acasă ti.ai pus camere în wc...

Răspuns la: Nope
Adăugat de : Nope, 30 ianuarie 2022
Ne.am uitat pe camere in wc?
Popa S.
31 ianuarie 2022
sc.8

M.am dus să solicit o adeverință pentru locul de muncă la ora 16.30 și nu puteai intra nici măcar în curtea școlii. Poarta încuiată, accesul părinților la secretariat este numai până la ora 16.00. Si asta deși sunt două secretare iar elevii învață până la ora 19.30. De ce să se respecte legea și secretariatul să își facă program astfel încât să acopere programul elevilor? Dacă elevul are nevoie de o mască de unde mai ia la ora 18.00??? De asemenea, cred că e singura școală la care elevii fac informatică în clasă, nu în laborator. Dăm vine pe pandemie...eu zic comoditate...

Cristi
31 ianuarie 2022
scoala

Nota scazuta la teza pentru ca elevul nu a inteles ce a scris profesorul pe tabla...Chiar nu se pot da subiecte fotocopiate, pentru a evita acest lucru? Este adevarat, am primit un punct in plus dar... asa saracie este???

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4911 secunde