Unitățile care nu au optat pentru simularea județeană vor fi monitorizate

379
Unitățile care nu au optat pentru simularea județeană vor fi monitorizate - definitivat-1643448848.jpg
Vineri, 28.01.2022, s-a desfășurat ultima probă a simulării județene a Examenului de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a/ a XIII-a, Proba la alegere a profilului.


Inspectoratul Școlar Județean Constanța informează că pentru participarea la prima simulare județeană a acestui examen s-au înscris 49 de unități de învățământ, reprezentând 86% din numărul total.


În perioada următoare va avea loc evaluarea lucrărilor și discutarea rezultatelor cu elevii, în vederea punerii în aplicare a unor planuri remediale, acolo unde situația va impune acest aspect.


Inspectoratul Școlar Județean Constanța, prin inspectorii de specialitate, va monitoriza în permanență demersul remedial, astfel încât la simulările județene din luna februarie să se înregistreze o creștere a valorii rezultatelor. Concomitent, vor fi monitorizate cu mare atenție și activitățile remediale din unitățile de învățământ care, din diverse motive, nu au optat pentru susținerea acestor simulări județene, astfel încât să se asigure o pregătire unitară la disciplinele de examen pentru toți elevii din județul Constanța.


„Ne așteptăm ca aceste simulări județene să reprezinte premisa de succes pentru obținerea unor procente pe promovabilitate foarte bune la ambele examene naționale. Le mulțumesc încă o dată colegilor mei de la catedră, elevilor, precum și părinților care au înțeles importanța înscrierii și participării la aceste simulări.”- prof. Sorin Mihai, inspector școlar general


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5486 secunde